CATEHEZĂ

Cateheza a III-a:
Liturgia Bisericii. Omul în faţa lui Dumnezeu

Motto: "Liturgia e culmea spre care tinde acţiunea Bisericii" (Sacrosanctum Concilium, art. 10).

Introducere

Articolul 837 din Catehismul Bisericii Catolice ne oferă posibilitatea să reflectăm asupra unuia dintre cele mai tulburătoare aspecte ale situării noastre în Sfânta Biserică. Astfel, după ce se arată că fac parte din comunitatea Bisericii cei care acceptă structura ei ierarhică şi sacramentele care reprezintă mijloacele mântuirii institutite de Dumnezeu însuşi, se adaugă următoarele: "Totuşi nu se mântuieşte acela care, deşi încorporat în Biserică, nu perseverează în dragoste rămânând astfel în sânul Bisericii 'cu trupul', dar nu 'cu inima'". Înţelegem deci din aceste cuvinte că există posibilitatea, absolut nefericită, de a ne afla în Biserică, de a participa la ceremoniile ei sacre într-un mod exterior, trupesc, fără a fi profund angajaţi sufleteşte, "cu inima".

Evident, acestă situare în Biserică se referă la toate aspectele vieţii noastre religioase, între care - la un loc de cinste - se află participarea noastră la Sfânta Liturgie. Deci (inclusiv) de această participare depinde calitatea integrării noastre "cu inima" în Biserica cea "una, sfântă, catolică şi apostolică". De ce? Pentru că nu există nici o altă acţiune mai importantă decât Sfânta Liturgie, după cum se subliniază în constituţia Sacrosanctum Concilium: "Liturgia e culmea spre care tinde acţiunea Bisericii şi totodată izvorul din care emană toată puterea ei" (art. 10). Spre această culme vom începe şi noi să ne aţintim privirile, încercând împreună să înţelegem cum anume putem urca pe culmile ei inegalabile.

Cuprins

Ce înseamnă acest cuvânt, "liturgie"? Catehismul ne arată, clar şi concis, că e un termen de origine greacă care însemna "lucrare publică", "slujire în favoarea poporului". În Noul Testament termenul "liturgie" are mai multe semnificaţii importante. În primul rând el desemnează atât celebrarea cultului divin, cât şi vestirea Evangheliei şi faptele de caritate. "În toate aceste situaţii e vorba de slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor" (art. 1070). Mergând şi mai adânc în miezul semnificaţiilor liturgiei, Conciliul Vatican II ne învaţă că "liturgia este considerată ca exercitarea misiunii sacerdotale a lui Cristos, prin care sfinţirea omului este reprezentată prin semne văzute şi este realizată într-un mod propriu fiecăruia şi în acelaşi timp se aduce cultul public integral de către Trupul Mistic al lui Cristos - de către Cap şi mădularele sale. Prin urmare, orice celebrare liturgică, întrucât este opera lui Cristos - Preotul şi a Trupului său, care este Biserica, este acţiune sacră prin excelenţă, a cărei eficacitate nu o poate atinge cu acelaşi titlu şi în acelaşi grad nici o altă acţiune a Bisericii" (art. 7).

Chiar dacă totul depinde exclusiv de actul extraordinar al jertfei Mântuitorului Cristos, credincioşii sunt chemaţi la "o participare conştientă, activă şi rodnică" (art. 1071). De aceea, deşi Liturgia este culmea vieţii ecleziale, ea trebuie în mod necesar precedată de EVANGHELIZARE, CREDINŢĂ şi CONVERTIRE. Iată deci răspunsul care ne lămureşte cum anume poate fi evitat marele pericol semnalat în articolul 837 al Catehismului, articol pe care l-am citat în introducerea acestei cateheze. Fără a primi Cuvântul Evangheliei celei mântuitoare, fără a-l profunda neîncetat prin cunoaşterea tot mai adâncă a credinţei însoţită de o convertire deplină, nu putem participa cum se cuvine la Sfânta Liturgie. Aici trebuie să ne oprim puţin spre a semnala un fenomen negativ care decurge din neîmplinirea acestor exigenţe mântuitoare pe care Sfânta Biserică ni le supune atenţiei. E vorba despre ceea ce putem numi "turismul liturgic".

Probabil cu toţii am văzut turişti în biserici. Fără să-şi facă cruce, adesea în ţinute indecente, dotaţi cu aparate sofisticate de înregistrare a imaginilor, pătrund în locaşurile sacre pe care nu le privesc decât drept simple obiective turistice. Fără a-l cunoaşte şi re-cunoaşte pe Dumnezeul cel Viu care este prezent în aceste locaşe, ei, deşi intră într-un spaţiu sacru, nu-l pot vedea, nu-l pot cunoaşte. Sunt într-atât de profani şi profanaţi de lumea secularizată în care trăiesc încât sacrul se retrage din faţa lor. Fără a asculta şi primi Cuvântul Evangheliei, fără a Crede în Isus Cristos, fără a se Converti supunându-se autorităţii apostolice a Bisericii, nimeni nu poate participa cu adevărat la Liturgie chiar dacă asistă "cu trupul" la ceremonia oficiată de slujitorii divini.

Partea gravă este, însă, aceea că uneori chiar şi unii credincioşi catolici se comportă precum turiştii care intră în incinta unei biserici. De exemplu, cei care-şi spun catolici şi vor să primească Împărtăşania deşi susţin dreptul femeilor de a opta pentru avort (cum a fost cazul acelui candidat la ultimele alegeri pentru funcţia de preşedinte al SUA), sau cei care participă la Sfintele Liturgii deşi divorţează, folosesc contraceptive sau aprobă clonarea, nu sunt cu adevărat prezenţi "în Duh şi Adevăr" la această slujire unică şi inegalabilă a omului alături de Dumnezeu şi în faţa lui Dumnezeu.

Dacă privim la ţinuta noastră şi a tuturor celor care vin la biserică, dacă privim la credinţa pe care o avem (sau nu), ne putem întreba: suntem cu adevărat prezenţi la Liturgie? Venim noi la biserică cu o conştiinţă deplină a faptului că ne îndreptăm spre Muntele Sacru unde - asemenea lui Moise - îl vom întâlni direct, "faţă către faţă", pe Dumnezeul cel Viu, Regele Universului? Sigur, cei care au trecut pragul vârstei maturităţii, de obicei, sunt marcaţi de o anumită sobrietate sfântă în ţinută. Însă cum sunt tinerii noştri? Cum îşi trăiesc ei credinţa? Îi ajutăm cu adevărat să înţeleagă şi să trăiască prezenţa Mântuitorului Cristos în mijlocul lor la Sfânta Liturgie? Sau turiştii care intră într-o biserică, sunt ei cutremuraţi şi uimiţi de ceea ce văd? Simt ei misterul unei alte lumi, sfinte şi vii, pe care credincioşii o trăiesc în momentele participării la slujbele sacre?

Cu tristeţe trebuie să recunoaştem că, de multe ori, răspunsul la asemenea întrebări e negativ. Mai mult, credincioşii catolici înşişi par a semăna, uneori, cu turiştii. Observaţi emblemele şi siglele de pe hainele tinerilor care vin în biserici; când e vorba de numele unei ehipe de fotbal sau al unei firme oarecare parcă nu e cine ştie ce; dar când pe tricou e emblema unei formaţii rock sau însemnul unui rebel satanist parcă nu mai e o glumă. Ce putem face în faţa unor asemenea situaţii? Să reinstituim acea disciplină din unele comunităţi creştine din Biserica primelor secole, care nu-i primeau la Sfintele ceremonii decât pe cei care erau membrii recunoscuţi ai Bisericii? Nu ştim dacă aceasta e soluţia cea mai bună. Poate o alta, care depinde de asumarea deplină de către noi, cei credincioşi, a ţintei supreme a Sfintei Liturgii: Dumnezeu-Tatăl.

Căderea în păcatul originar a avut consecinţe dramatice pentru întreaga omenire. Relaţia filială dintre om şi Dumnezeu a fost distrusă. Omul a dorit să se ascundă de Dumnezeu, Dumnezeu însuşi devenind invizibil pentru om. Istoria poporului lui Israel, în special după ce Moise a primit Legea Sacră a decalogului, reprezintă începutul lungului drum de întoarcere la Dumnezeu-Tatăl, drum marcat de obstacole, căderi dar şi de anumite reuşite exemplare. Întruparea Mântuitorului Isus Cristos marchează încheierea acestui drum: avem posibilitatea concretă de a reintra în comuniune deplină cu Tatăl, în Ierusalimul ceresc. Locul unde putem trăi anticipativ această reîntâlnire cu Tatăl ceresc este Sfânta Liturgie. Aici noi îl binecuvântăm pe Dumnezeu adorându-l, tot aici El ne sfinţeşte binecuvântându-ne cu o ploaie de haruri. Participând la Sfânta Liturgie cu o conştiinţă matură, înţeleaptă, luminată de lucrarea Duhului Sfânt prin primirea Cuvântului Evangheliei, prin credinţă tare şi neşovăielnică şi prin pocăinţă profundă, trăim deja în intimitatea Tatălui ceresc, suntem deja în Ierusalimul ceresc.

Concluzii

În loc de concluzie vă propunem spre reflecţie următorul articol - 1082 - din Catehismul Bisericii Catolice: "În liturgia Bisericii, binecuvântarea divină este pe deplin revelată şi împărtăşită: Tatăl este recunoscut şi adorat ca izvorul şi scopul tuturor binecuvântărilor creaţiei şi ale mântuirii; în Cuvântul său, întrupat, mort şi înviat pentru noi, ne copleşeşte cu binecuvântările sale şi prin El revarsă în inimile noastre Darul ce cuprinde toate darurile: Duhul Sfânt".