CATEHEZĂ

Cateheza a XXVI-a:
Vindecarea, semn al apropierii Ierusalimului veşnic (II)

Motto: "Isus le cere adesea celor bolnavi să creadă" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1504).

Introducere

După cum arată Catehismul Bisericii Catolice în articolul 1513, constituţia apostolică Sacram unctionem infirmorum (promulgată în data de 30 noiembrie 1972) a stabilit următorul ritual pentru Ungerea Bolnavilor: "Sacramentul Ungerii bolnavilor este conferit persoanelor grav bolnave, ungându-le pe frunte şi pe mâini cu untdelemn sfinţit aşa cum se cuvine - ulei de măsline sau alt ulei vegetal - spunându-se o singură dată: 'Prin această Ungere sfântă şi prin mila sa preaîndurătoare, să te ajute Domnul cu harul Duhului Sfânt pentru ca, iertându-ţi păcatele, să te mântuiască şi să te aline'". După cum se poate lesne vedea, elementul simbolic principal în contextul Ungerii Bolnavilor este uleiul sfinţit. Tocmai de semnificaţia acestui element ne vom ocupa în cele ce urmează.

Cuprins

Există mai multe sacramente ale Bisericii care presupun folosirea uleiurilor sfinţite. În foarte utilul său Mic dicţionar creştin catolic (Iaşi, Sapientia, 2001, p. 238), părintele Ioan Tamaş ne arată - referindu-se la aceste uleiuri - următoarele: "Uleiuri produse din măsline sau din alte plante, binecuvântate de episcop la Liturghia Crismei din Joia Sfântă, care se folosesc la administrarea unor sacramente (Botez, Mir, Ungerea bolnavilor, Preoţie). Ele sunt: sfânta crismă, uleiul catecumenilor şi uleiul bolnavilor". Constatăm deci larga folosire a acestor uleiuri în riturile şi sacramentele Bisericii. Care este explicaţia unei asemenea largi utilizări? Un alt distins teolog român, părintele Claudiu Dumea, se referă pe larg la istoria şi semnficaţiile untdelemnului, a uleiului sfinţit în lucrarea sa Simbolurile liturgice: "În Vechiul Testament găsim folosirea untdelemnului cu toate aceste semnificaţii. În psalmi untdelemnul este semnul binecuvântării şi al fertilităţii (Ps 127,3; 132,2). Cu untdelemn erau consacrate lucrurile destinate cultului (Ex 40,9). Tot prin ungerea cu untdelemn erau consacrate persoanele recunoscându-li-se astfel alegerea, încredinţarea unei misiuni, investirea cu puteri divine. Era vorba de preoţi, de pildă Aron (Ex 40,13 uu), de regi, de pildă David (1Sam 10,1), şi de profeţi, de pildă Elizeu (1Reg 19,16). Cristos apare uns de Dumnezeu ca Rege, Preot şi Profet (Mt 26,63; Fap 10,38)". Apoi, autorul citat ne revelează simbolismul uleiului sfinţit: "În aceste rituri de ungere apar toate semnificaţiile simbolice amintite: alegere, consacrare, binecuvântare, investire (prin botez omul devenit mădular al Trupului lui Cristos, devine părtaş la demnitatea lui de rege, preot şi profet), întărire sufletească împotriva forţelor Răului, vindecare trupească şi sufletească".

Ţinând cont de toate cele spuse până aici, vom încerca să mai facem alţi câţiva paşi prin universul simbolic al uleiului sfinţit, aprofundând tâlcurile semnficative ale ungerii bolnavilor.

Ori de câte ori întâlnim un asemenea simbol în Tradiţia liturgică şi sacramentală a Sfintei Biserici trebuie să pornim reflecţia de la o meditaţie foarte concretă, aplicată asupra diferitelor aspecte ale respectivului element material utilizat în scopuri sfinţitoare. În ceea ce priveşte uleiul, ştim cu toţii cât de folositor este acesta. Cel mai adesea îl folosim în alimentaţia zilnică, el contribuind din plin nu atât ca aliment de bază ci ca aliment care ne permite prepararea altor alimente. De asemenea, uleiul este folosit spre a întări protecţia acestei bariere sensibile între noi şi lumea exterioară care este pielea (epiderma): dacă în antichitate sportivii şi militarii erau cei care foloseau uleiuri spre a-şi unge trupurile, azi există anumite uleiuri folosite spre a proteja de influenţa negativă pe care o poate exercita expunerea îndelungată la soare. La fel, uleiul (sau felurite creme) sunt utilizate ca substanţe hrănitoare ale pielii. În fine, în toate aceste utilizări menţionate uleiul acţionează asupra epidermei umane, întărind-o.

Toate vechile tradiţii religioase pre-creştine stabilesc asocieri clare între bolile trupeşti şi influenţele demonice. Ca să ne exprimăm mai clar, vom spune că după săvârşirea păcatului originar de către Adam şi Eva, omenirea "s-a mutat" dintr-un ţinut învecinat cu Dumnezeu - raiul, grădina Edenului - într-un ţinut învecinat cu infernul, cu locul în care s-au prăbuşit toţi îngerii căzuţi. Dacă în vecinătatea lui Dumnezeu lumea locuită de oameni oferea numai bunuri veşnice (tinereţe fără de bătrâneţe, lumină neînserată, hrana cerului), în lumea aflată pe marginea prăpastiei întunecate mediul înconjurător ne oferă boli (viruşi, microbi şi alte asemenea), patimi, vicii, moarte şi multe griji şi suferinţe. Evident, într-o asemenea lume, "căzută", omul are nevoie de protecţie. O protecţie pe care Dumnezeu însuşi i-o oferă după cum ni se relatează în capitolul 3 al Genezei: "Apoi a făcut Domnul Dumnezeu lui Adam şi femeii lui îmbrăcăminte de piele şi i-a îmbrăcat" (vs. 21). Atacată de forţele distructive care-l înconjoară, omul are totdeauna nevoie de protecţie suplimentară: astfel, uleiul îi oferă pielii o asemenea protecţie. Transferând aceste semnificaţii la nivel sufletesc, uleiul simbolizează protecţia spirituală, prin puterea Duhului Sfânt, pe care omul o primeşte negreşit odată cu apropierea Împărăţiei Cerurilor. Cum încă nu suntem acolo, e firesc să existe boli, însă Sacramentele Bisericii vin să ofere celor care cred speranţa vindecării şi a însănătoşirii depline. Care este condiţia? O ştim cu toţii: credinţa. De altfel nici un element simbolic, cum este uleiul sfinţit, nu are efect în lipsa acesteia în sufletele celor care au nevoie de vindecare. Lecţia care rezultă de aici, ca şi din însăşi ceremonia Ungerii bolnavilor, aceasta este: vindecarea trebuie să înceapă, întotdeauna, din adâncul omului, de la sufletul său, spre trupul său. Căci înainte de a fi în afara noastră, sau, mai bine zis, înainte ca noi să fim prezenţi trupeşte în Ierusalimul ceresc, această cetate veşnică este prezentă mai întâi în inimile noastre.

Concluzii

"Esenţialul celebrării acestui sacrament constă în ungerea bolnavului pe frunte şi pe mâini (în Ritul roman) sau pe alte părţi ale corpului (în Orient), ungere însoţită de rugăciunea liturgică a preotului celebrant care cere harul special al acestui sacrament" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1531).