CATEHEZĂ

Cateheza a XXI-a:
Euharistia, taina tainelor (III)

Motto: "Faceţi aceasta în amintirea mea" (Luca 22, 19).

Introducere

În speciile euharistice ale Pâinii şi Vinului, după rostirea de către preot a cuvintelor memoriale ale Mântuitorului din noaptea Cinei cele de Taină, se găsesc în mod real şi concret Trupul şi Sângele lui Isus Cristos cel înviat - Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Aceasta ar fi, pe scurt, mărturisirea de credinţă esenţială referitoare la Preasfântul Sacrament al altarului. Nici o altă explicaţie, nici o altă formulare nu poate exprima mai bine de atât taina transsubstanţierii. Ţinând seama de această formulă - a "trans-substanţierii" - consacrată de Conciliul Tridentin, nu încercăm niciodată să lămurim în termeni simbolici Taina Euharistiei. Cu alte cuvinte, pâinea şi vinul nu sunt "simboluri" ale Trupului şi Sângelui Mântuitorului Isus Cristos. Facem această precizare deoarece, adesea, unele comunităţi creştine interpretează în aceşti termeni, ne-realişti, semnificaţia Sfintei Euharistii. De aceea să reţinem că pentru credincioşii catolici Pâinea şi Vinul sunt în modul cel mai real Trupul şi Sângele lui Dumnezeu. Totodată recunoaştem că o asemenea convingere este susţinută prin darul credinţei, fără de care porţile Sfintei Biserici, ale Ierusalimului ceresc, ne-ar rămâne închise.

Dar dacă avem ocazia cu adevărat extra-ordinară de a ne întâlni faţă către faţă cu Dumnezeu însuşi, într-un mod atât de concret, cum anume trebuie să ne comportăm? Dacă parcurgem legea vieţii bisericeşti exprimată în Codul de drept canonic, vom vedea că există o multitudine de precizări referitoare, mai ales, la modul în care Sfinţii slujitori ai altarului - Preoţii - trebuie să administreze Preasfântul Sacrament. Evident, toate acele reguli se bazează pe un principiu fundamental, enunţat deja de noi mai sus în mod implicit: Dumnezeu este cu noi, în mijlocul nostru, pentru noi toţi - membrii Sfintei Sale Biserici. Iată adevărul de credinţă - deopotrivă teoretic şi practic - asupra căruia vom medita în cursul catehezei de astăzi.

Cuprins

Dumnezeu însuşi ne adresează cu insistenţă invitaţia de a-l primi în speciile euharistice. Temeiul acestei insistenţe e viaţa sufletului. Căci, dacă nu-l interiorizăm pe Dumnezeu în acest mod atât de concret nu vom avea viaţa veşnică: "Adevăr, adevăr zic vouă, dacă nu veţi mâncă trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi" (Ioan 6, 53). Ţinând cont de această invitaţie atât de categorică, Biserica a învăţat din cele mai vechi timpuri ale ei, apostolice, necesitatea unei bune pregătiri în vederea Împărtăşaniei. Unul din primii autori sacri prin care ni s-a transmis această exigenţă este apostolul Paul: "Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea potirul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de Trupul şi de Sângele Domnului. Să se cerceteze aşadar pe sine omul şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din potir. Fiindcă acela care mănâncă şi bea cu nevrednicie îşi mănâncă şi îşi bea propria osândă, nesocotind Trupul Domnului" (1 Corinteni 11, 27-29). De aceea Sfânta Biserică ne recomandă insistent cercetarea propriei conştiinţe şi curăţirea de orice păcat de moarte înainte de a ne împărtăşi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului. În ciuda acestui aspect purificator, care aminteşte direct de necesitatea expurgării din Vechiul Testament atunci când profetul (de exemplu Moise) se pregătea pentru o întâlnire cu Creatorul tuturor, trebuie să reţinem că niciodată nu suntem şi nu putem fi cu adevărat vrednici de un asemenea dar. De aceea ni se pun înainte cuvintele centurionului: "Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu, dar spune numai un cuvânt şi se va tămădui sufletul meu" (Matei 8, 8). În această stare, trebuie să urmăm îndemnul multor Papi, al Bisericii în ultimă instanţă, de a ne împărtăşi cât mai frecvent, dacă se poate chiar zilnic. "Este conform cu însăşi semnificaţia Euharistiei ca credincioşii, dacă au dispoziţia cuvenită, să se împărtăşească ori de câte ori participă la Liturghie. Se recomandă mult acea participare mai desăvârşită la Sfânta Liturghie prin care credincioşii, după împărtăşirea preotului, primesc la aceeaşi jertfă Trupul Domnului" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1388). În ceea ce priveşte obligaţiile stricte ale credincioşilor, Biserica solicită participarea, în duminici şi sărbători, la dumnezeiasca Liturghie şi primirea Euharistiei cel puţin o dată pe an, pe cât posibil în timpul pascal (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1389).

Există astăzi anumite tendinţe, foarte periculoase pentru rectitudinea credinţei şi a vieţii morale catolice, de a minimaliza şi de a relativiza separarea de Biserica cea "una, sfântă, catolică şi apostolică" a unor comunităţi religioase. Evident, ne referim în primul rând la cele provenite din Reforma protestantă, dar şi la separarea Bisericii de Răsărit de Biserica mamă. Acest spirit al relativismului afectează inclusiv percepţia Sfintei Euharistii, care este tratată fără înţelegerea cuvenită, considerându-se că primirea Împărtăşaniei este o chestiune strict individuală, lăsată la liberul arbitru al fiecăruia. Dar nu este aşa. Învăţătura Bisericii este ne-echivocă: "Cel care doreşte să-l primească pe Cristos în împărtăşania euharistică trebuie să fie în stare de har" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1415). Ce presupune însă această stare a creştinului marcat de harul sfinţitor? În primul rând apartenenţa la Biserica cea apostolică, care doar ea păstrează toate mijloacele de mântuire dăruite oamenilor de către Dumnezeu. Apoi, o bună cunoaştere a învăţăturilor dogmatice şi morale ale Bisericii. Căci dacă nu ştim ce învaţă Biserica, cum am putea să ne spovedim de păcate (mai ales de cele de moarte) pregătindu-ne pentru Sfânta Împărtăşanie? În fine, este absolut necesară evitarea aşa-numitei "inter-comuniuni" cu membri altor comunităţi creştine, care "mai ales din cauza lipsei sacramentului Preoţiei, nu au păstrat substanţa autentică şi integrală a Misterului euharistic" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1400). Să fim bine înţeleşi: comunităţile provenite din Reformă nu sunt Biserici. Căci ele nu-l au pe Isus Euharistic, la fel cum nu primesc harul sfinţitor deoarece resping atât Sacramentele Bisericii celei adevărate, cât şi învăţătura ortodoxă (adică drept credincioasă), pe care nu o păstrează intactă decât Magisteriul Bisericii Catolice. De aceea "nu este posibilă intercomuniunea euharistică a Bisericii catolice cu aceste comunităţi" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1400). Fără a cultiva desconsiderarea oamenilor care s-au născut şi trăiesc marcaţi de rătăcirile (neo)protestantismului, Biserica noastră subliniază limitele relaţiilor pe care le stabilim cu aceştia, specificând că singurele Biserici care au sacramente valide sunt cele Orientale, cunoscute nouă sub numele de Biserici "ortodoxe". În ciuda acestui fapt, intercomuniunea cu ortodocşii nu este recomandată, decât cu aprobarea unui superior bisericesc şi în anumite condiţii temeinice. De asemenea, pot fi împărtăşiţi şi necatolicii cu Euharistia administrată de un sacerdot catolic, însă numai dacă e o situaţie urgentă (de exemplu pericolul de moarte) şi dacă cei care cer Euharistia mărturisesc credinţa catolică cu privire la prezenţa reală a Mântuitorului în Pâinea şi Vinul euharistice (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1401). Ceea ce putem face însă din belşug pentru fraţii despărţiţi de Biserica cea universală a lui Isus Cristos este oferirea împărtăşaniilor pe care le primim pentru toţi aceştia, cerându-i neîncetat Mântuitorului să ne dăruiască unitatea deplină a tuturor credincioşilor.

Concluzii

Ţinând cont de tot ceea ce am spus în cele trei cateheze dedicate Sfintei Euharistii ne putem întreba: care este esenţa învăţăturii Bisericii? În primul rând necesitatea de cinsti în mod cu totul deosebit şi eminent Preasfântul Sacrament, apoi - în al doilea dar nu în ultimul rând - exigenţa deschisă a împărtăşirii noastre cât mai dese. Deşi temători în faţa unei atât de mari taine datorită propriilor necurăţii şi slăbiciuni omeneşti, trebuie să îndrăznim a ne apropia cât mai des - dacă se poate chiar în fiecare săptămână sau chiar zilnic - de Isus euharisticul. Şi, în fine, nici o clipă nu trebuie să pierdem din vedere o dispoziţie cât mai solemnă şi respectuoasă, cu adevărat demnă în faţa Regelui Universului care ni se oferă cu atâta generozitate spre a ne mântui întru Împărăţia Sa.