CATEHEZĂ

Cateheza a XX-a:
Euharistia, taina tainelor (II)

Motto: "...În centrul celebrării Euharistiei se află pâinea şi vinul" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1333).

Introducere

"Acesta este Trupul meu dat pentru voi. (...) Acesta este potirul Sângelui meu...". Iată cuvintele-cheie ale celui mai misterios şi mai fascinant sacrament al Bisericii. Prin rostirea de către preoţii hirotoniţi valid a cuvintelor rostite de însuşi Mântuitorul Isus Cristos în noaptea Cinei cele de Taină, darurile prezente pe altar - pâinea şi vinul - se transformă în Trupul şi Sângele Mântuitorului Isus Cristos. Cum este posibil aşa ceva? Oricât am încerca să înţelegem aceasta, ne vom regăsi mereu cu un pas în urma lui Dumnezeu. Căci ceea ce El ne oferă nu este atât o teorie ilustrată spectaculos a manifestării puterii Sale divine supranaturale, cât o piatră de poticnire, un mister fundamental al credinţei. Pe de altă parte, Sfânta Euharistie este remediul oferit de Dumnezeu pentru starea căzută a omului: dacă prin consumarea fructului oprit protopărinţii Adam şi Eva au căzut din Paradis, prin înghiţirea Trupului şi Sângelui Mântuitorului Isus Cristos credincioşii reintră în Ierusalimul celest. Astfel, un act alimentar necugetat, este corectat printr-un alt act alimentar, cu adânci semnificaţii şi efecte mântuitoare. Căci mâncând-l pe Dumnezeu noi intrăm în cea mai profundă comuniune posibilă, foarte concretă, foarte reală, trupească şi sufletească deopotrivă, cu Creatorul nostru, al tuturor.

Cuprins

Rămâne însă întrebarea: cum e posibil ca pâinea să se preschimbe în Trupul lui Dumnezeu, iar vinul în Sângele Său? Un prim răspuns la această problemă atât de dificilă ne-a oferit Sfântul Ambrozie al Milanului:

"Să fim ferm convinşi că nu e vorba de ceea ce a făcut natura, ci de ceea ce a consacrat binecuvântarea şi că puterea binecuvântării o depăşeşte pe cea a naturii, deoarece, prin binecuvântare, se schimbă însăşi natura (...). Cuvântul lui Cristos, care a putut crea din nimic ceea ce nu exista, nu ar putea oare să schimbe cele existente în cele ce nu sunt încă? Căci nu este mai puţin a da lucrurilor natura lor primară decât a le-o schimba" (citat preluat din Catehismul Bisericii Catolice, art. 1375).

Indicând cuvântul dumnezeiesc şi a binecuvântarea, Sfântul Ambrozie ne arată care este sursa acestei transformări miraculoase: puterea lui Dumnezeu. Dacă pentru un credincios acesta poate fi un răspuns suficient, s-ar putea ca cei cu dubii şi îndoieli să nu fie mulţumiţi. Fără a avea pretenţia de a elucida un mister divin, Conciliul Tridentin a exprimat în cel mai profund mod acel maximum de înţelegere la care mintea omenească poate ajunge într-o asemenea chestiune:

"Deoarece Cristos, Răscumpărătorul nostru, a spus că ceea ce oferă sub chipul pâinii este cu adevărat Trupul său, a existat în Biserică întotdeauna convingerea, pe care sfântul Conciliu o declară din nou, că prin consacrarea pâinii şi a vinului se înfăptuieşte preschimbarea întregii substanţe a pâinii în substanţa Trupului lui Cristos Domnul nostru şi a întregii substanţe a vinului în substanţa Sângelui lui; această preschimbare, Biserica catolică a numit-o în mod just şi adecvat transsubstanţiere" (citat preluat din Catehismul Bisericii Catolice, art. 1376).

Folosind terminologia filosofiei scolastice, în contextul căreia au strălucit gânditori ai Bisericii precum Sfântul Thoma d'Aquino şi Sfântul Bonaventura, Conciliul Tridentin ne jalonează unicul drum pe care putem păşi fără riscul de a greşi. Astfel, mai întâi, trebuie să reflectăm puţin asupra distincţiei dintre particularul individuat şi substanţă. Pâinea şi vinul - asemenea oricărui alt element al lumii vizibile - există datorită conjugării dintre materie şi esenţă. Ca să fim mai expliciţi, vom atrage atenţia asupra unui singur lucru: deşi percepem o mulţime de pâini particulare, concrete, care diferă unele de altele mai mult sau mai puţin prin aspect, greutate ş.a.m.d., acceptăm că în spatele acestei pluralităţi se găseşte o singură idee, un singur gen căruia-i aparţin toate produsele din panificaţie cu anumite particularităţi. Deci distingem între pâinea materială, cea pe care o vedem noi în primul rând, şi pâinea substanţială (sau conceptul de "pâine") la care ajungem doar printr-o anumită operaţiune intelectuală numită "abstracţie". Ceea ce ne spune Conciliul Tridentin este tocmai aceasta: deşi aspectul exterior, material, al pâinii şi vinului rămân neschimbate, prin intervenţia divină substanţa, esenţa acestora e înlocuită de către Trupul şi Sângele Mântuitorului. Actul acestei înlocuiri e numit în limbajul consacrat de Conciliul Tridentin transubstanţiere (căci substanţele pâinii, respectiv a vinului sunt înlocuite de Trupul şi Sângele Mântuitorului Isus Cristos).

Probabil că pentru cineva mai puţin familiarizat cu filosofia aristotelico-thomistă aceste noţiuni par destul de speculative şi greu de asimilat. De aceea există o altă modalitate de a reflecta asupra acestei taine; întrebându-ne: de ce Dumnezeu a ales ca materii prin care se ni se ofere în modul cel mai profund spre împărtăşire tocmai pâinea şi vinul? De ce nu a ales - de exemplu - apa simplă şi peştele prăjit? Sau orice altă băutură şi orice alt aliment uzual?

Catehismul Bisericii Catolice ne oferă o primă explicaţie, subliniind relaţia strânsă dintre Euharistie şi riturile Vechiului Testament: "În Vechiul Legământ, pâinea şi vinul sunt oferite ca jertfă printre cele dintâi roade ale pământului, în semn de recunoştinţă faţă de Creator. Dar ele primesc şi o nouă semnificaţie în contextul Exodului: azimile pe care le mănâncă Israel în fiecare an la Paşte comemorează graba plecării eliberatoare din Egipt; amintirea manei din pustiu va reaminti mereu lui Israel că trăieşte cu pâinea Cuvântului lui Dumnezeu. În sfârşit, pâinea de fiecare zi este rodul Pământului făgăduinţei, chezăşia fidelităţii lui Dumnezeu faţă de făgăduinţele sale. "Potirul binecuvântării" (1 Cor 10, 16) de la sfârşitul ospăţului pascal al evreilor adaugă bucuriei festive a vinului o dimensiune eshatologică, aceea a aşteptării mesianice a refacerii Ierusalimului. Isus şi-a instituit Euharistia dând un sens nou şi definitiv binecuvântării pâinii şi a potirului" (art. 1334).

Pe lângă aceste lămuriri, putem afla alte semnificaţii reflectând asupra simbolismului pe care grâul (din care se face pâinea) şi strugurii (din care se face vinul) l-au avut din cele mai vechi timpuri. În primul rând, atât grâul cât şi - mai ales - strugurii au fost simboluri ale membrilor comunităţii umane. Aţi auzit probabil spunându-se că martirii sunt spice alese pentru hambarul Dumnezeului, sau că strugurii sunt elementele care laolaltă alcătuiesc viţa - simbol al poporului ales. Biblia e plină de asemenea metafore şi comparaţii. În acelaşi timp constatăm că noi nu consumăm direct aceste roade, ci extractul lor cel mai valoros; pâinea e făcută din făină, care se obţine după ce a fost măcinat grâul, iar vinul se obţine după ce strugurii au fost trecuţi prin teasc. Dacă pornim de la premisa că ceea ce primim noi în Sfânta Împărtăşanie sunt Trupul şi Sângele Mântuitorului Înviat, atunci înţelegem că este vorba de Trupul şi Sângele său în starea de după Înviere. Pentru a ajunge alături de Regele inimilor noastre în Împărăţia Cerurilor, trebuie ca noi înşine să ne zdrobim, să ne "nevoim" spre a extrage din trupurile şi din sufletele noastre ceea ce este mai bun, mai curat, lamura. De fapt, ca să mergem mai în adânc, trebuie să recunoaştem că păcatul originar a modificat într-un mod dezastruos natura umană: trupul nostru a fost îngreunat prin "carnea" (gr. sarx) mortiferă care ne face să fim muritori, iar sufletul a fost el însuşi îngreunat prin elemente care nu sunt nemuritoare. Spre a (re)dobândi statutul de cetăţeni ai Ierusalimului ceresc trebuie să fim purificaţi, curăţaţi de aceste elemente împovărătoare. Asta nu atât prin eforturi proprii, care, totdeauna, rămân precare, cât mai ales prin intervenţia lui Dumnezeu însuşi care ne oferă posibilitatea asemănării cu El prin ceea ce ne hrăneşte: Trupul şi Sângele Său.

Concluzii

Indiferent ce am spune noi despre Sfânta Euharistie, indiferent cât de mult am aprofunda aceasta taină a Bisericii, esenţialul a fost repetat de nenumărate ori de toţi pontifii ultimelor secole, de la Papa Pius la IX-lea la Papa Leon al XIII-lea şi până la Papa Ioan Paul al II-lea:

"Biserica şi lumea au mare nevoie de cultul euharistic. Isus ne aşteaptă în acest Sacrament al iubirii. Să nu cruţăm timpul în a merge să-l întâlnim în adoraţie, în contemplarea plină de credinţă şi gata să repare vinovăţiile grave şi greşelile lumii. Să nu înceteze niciodată adoraţia noastră" (Scrisoarea apostolică Dominicae cenae, 3, citată în Catehismul Bisericii Catolice, art. 1380).