CATEHEZĂ

Cateheza a XIX-a:
Euharistia, taina tainelor (I)

Motto: "...izvor şi culme a întregii vieţi creştine" (Lumen Gentium, art. 11).

Introducere

Constituţia Lumen Gentium despre Biserică promulgată în cadrul Conciliului Vatican II subliniază faptul că Sfânta Euharistie este "izvor şi culme a întregii vieţi creştine" (articolul 11). Prezenţă concretă şi nemijlocită a lui Dumnezeu însuşi în mijlocul Bisericii sale, Euharistia reprezintă încununarea iniţierii creştine. Astfel, în mod deopotrivă firesc şi necesar, după Botez şi Mirungere urmează împărtăşirea credinciosului cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Isus Cristos. Fără să exagerăm, am putea spune că scopul întregii vieţi a credinciosului acesta este: întâlnirea cu Isus Euharisticul. Sub acest aspect, viaţa noastră de credinţă e mistică, întrucât presupune unirea noastră fizică şi sufletească, directă, cu Dumnezeu însuşi. Fără a avea parte neapărat de extaze şi revelaţii private, orice credincios - bazându-se pe credinţa Bisericii în prezenţa reală a Mântuitorului Isus Cristos în Pâinea şi Vinul transubstanţiate - poate trăi unirea cu Dumnezeu care are ca şi consecinţă directă îndumnezeirea omului. De aceea "toate sacramentele precum şi toate slujirile bisericeşti şi operele de apostolat sunt strâns legate de Euharistie şi rânduite în vederea ei. Căci în Sfânta Euharistie este cuprins tot binele spiritual al Bisericii, Cristos însuşi, Paştele nostru" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1324).

Înţelegând valoarea cardinală a Sfintei Euharistii, ne dăm uşor seama cât de gravă este respingerea sau chiar negarea acestui sacrament al Bisericii. Dincolo de multiplele erori ale Reformei, cea mai gravă deviaţie constă în eliminarea Sfintelor Taine dar, mai ales, a Sfintei Euharistii (care nu este posibilă fără prezenţa sacerdoţilor ce au primit misiunea specială de a fi instrumente ale Duhului Sfânt în actul transubstanţierii).

Pentru a elimina orice confuzii sau neînţelegeri privitoare la Euharistie, astăzi vom insista asupra unui singur aspect: întemeierea de către Mântuitorul Isus Cristos însuşi a acestui sacrament.

Cuprins

Noul Testament cuprinde mai multe mărturii despre primele săvârşiri ale Liturghiei Euharistice. Una din cele mai importante e aceea din Evanghelia după Luca: "Şi a sosit ziua Azimelor, în care trebuia să se jertfească Paştele. Isus a trimis pe Petru şi pe Ioan, zicând: «Mergeţi şi ne pregătiţi Paştele, ca să mâncăm.» (...) Iar ei, ducându-se, (...) au pregătit Paştele. Şi când a venit ceasul, s-a aşezat la masă, şi apostolii împreună cu El. Şi a zis către ei: «Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paşte, mai înainte de pătimirea mea. Căci zic vouă că de acum nu-l voi mai mânca, până când nu va fi desăvârşit în Împărăţia lui Dumnezeu.» (...) Şi luând pâinea, mulţumind, a frânt-o şi le-a dat lor zicând: «Acesta este Trupul meu care se dă pentru voi; faceţi aceasta în amintirea mea.» Asemenea şi potirul, după cină, zicând: «Acest potir este Legea cea nouă, în Sângele meu, care se varsă pentru voi»" (Lc 22, 7-20).

Cu mici deosebiri, momentul instaurării Euharistiei este relatat atât de către Matei (26, 17-29) şi Marcu (14, 12-25), cât şi de către apostolul Paul (1 Corinteni 11, 23-26). La o lectură atentă, desprindem câteva idei principale deosebit de importante. Punctul nodal e reprezentat de modul în care este afirmată în cadrul liturgic identitatea substanţială dintre pâine şi Trupul Mântuitorului, dintre vin şi Sângele său dumnezeiesc. Astfel, Isus spune clar: "Acesta este Trupul meu (...)". La fel, atunci când vorbeşte despre vin El spune: "(...) acesta este sângele meu (...)" - aşa cum vedem atât la Matei cât şi la Marcu. Deci nu e vorba despre o metaforă, despre o vorbire cu caracter simbolic, ci despre identitatea reală, substanţială dintre pâine şi Trupul Mântuitorului, dintre vin şi Sângele său. Pe aceste temeiuri trebuie să ne împotrivim, totdeauna, celor care afirmă că Euharistia descrisă în evangheliile amintite are un caracter simbolic, figurat, fără a fi reală. Dimpotrivă. Pâinea şi vinul aflate pe masa altarului în faţa căruia slujeşte preotul, din momentul invocării Duhului Sfânt şi a cuvintelor rostite de Mântuitorul însuşi în noaptea Cinei cele de Taină sunt cu adevărat Trupul şi Sângele lui Isus Cristos. Să mergem mai departe.

Cineva ar putea să ne contrazică, cum s-a întâmplat în repetate rânduri de la Luther şi Calvin încoace, spunând că, chiar dacă am accepta preschimbarea pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele Mântuitorului, acest lucru s-a întâmplat atunci, demult, şi atât. În această ordine de idei, tot ceea ce vedem noi astăzi în liturghiile Bisericii sunt simple acte comemorative, menite să ne reamintească de fapte şi evenimente care au avut loc în trecut, iar nu manifestări similare ale lui Dumnezeu care ar preschimba pâinea şi vinul în Trupul şi Sângele său. Unor asemenea afirmaţii le putem răspunde observând continuarea pasajelor biblice care relatează cum s-au desfăşurat primele Jertfe Euharistice. Isus le spune ucenicilor: "faceţi aceasta în amintirea mea" (Luca 22, 19). Relatarea apostolului Paul aduce noi detalii care întregesc învăţătura Mântuitorului: "Căci ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din potirul acesta, vestiţi moartea Domnului până când va veni" (1 Corinteni 11, 26). Ţinând cont de toate locurile biblice menţionate, Catehismul ne învaţă următoarele: "Porunca lui Isus de a repeta gesturile şi cuvintele sale «până când va veni» (1 Cor 11, 26) nu cere doar să ne aducem aminte de Isus şi de ceea ce a făcut. Ea are în vedere celebrarea liturgică, prin apostoli şi urmaşii lor, a memorialului lui Cristos, al vieţii, al morţii, al învierii şi al mijlocirii sale la Tatăl" (articolul 1341). Cu alte cuvinte, memoria evenimentelor euharistice relatate în Noul Testament nu este una exterioară, istorică, referitoare la ceva care a avut loc o dată dar nu se mai repetă nicicând. Ci este vorba de o memorie - i-am putea spune - mistică, supranaturală, bazată pe credinţa că Dumnezeu lucrează perpetuu în istorie spre sfinţirea oamenilor până la cea de a doua Sa venire.

Concluzii

Din cele mai vechi timpuri avem mărturii despre cum se adunau creştinii spre a participa la "Cina Domnului" şi spre a se împărtăşi cu sfântul său Trup şi Sânge. "Astfel, din celebrare în celebrare, vestind misterul pascal al lui Isus «până când va veni» (1 Cor 11, 26), Poporul lui Dumnezeu în peregrinare «înaintează pe calea cea strâmtă a Crucii» spre ospăţul ceresc, când toţi cei aleşi se vor aşeza la masa Împărăţiei" (Catehismul Bisericii Catolice, articolul 1344).