CATEHEZĂ 

Credința, Biserica, lumea după Conciliul Vatican II
Cateheze pentru adulți

sursa: Robert Lazu

Cateheza a XIX-a:
Euharistia, taina tainelor (I)

Motto: "...izvor și culme a întregii vieți creștine" (Lumen Gentium, art. 11).

 

Introducere

Constituția Lumen Gentium despre Biserică promulgată în cadrul Conciliului Vatican II subliniază faptul că Sfânta Euharistie este "izvor și culme a întregii vieți creștine" (articolul 11). Prezență concretă și nemijlocită a lui Dumnezeu însuși în mijlocul Bisericii sale, Euharistia reprezintă încununarea inițierii creștine. Astfel, în mod deopotrivă firesc și necesar, după Botez și Mirungere urmează împărtășirea credinciosului cu Trupul și Sângele Mântuitorului Isus Cristos. Fără să exagerăm, am putea spune că scopul întregii vieți a credinciosului acesta este: întâlnirea cu Isus Euharisticul. Sub acest aspect, viața noastră de credință e mistică, întrucât presupune unirea noastră fizică și sufletească, directă, cu Dumnezeu însuși. Fără a avea parte neapărat de extaze și revelații private, orice credincios - bazându-se pe credința Bisericii în prezența reală a Mântuitorului Isus Cristos în Pâinea și Vinul transubstanțiate - poate trăi unirea cu Dumnezeu care are ca și consecință directă îndumnezeirea omului. De aceea "toate sacramentele precum și toate slujirile bisericești și operele de apostolat sunt strâns legate de Euharistie și rânduite în vederea ei. Căci în Sfânta Euharistie este cuprins tot binele spiritual al Bisericii, Cristos însuși, Paștele nostru" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1324).

Înțelegând valoarea cardinală a Sfintei Euharistii, ne dăm ușor seama cât de gravă este respingerea sau chiar negarea acestui sacrament al Bisericii. Dincolo de multiplele erori ale Reformei, cea mai gravă deviație constă în eliminarea Sfintelor Taine dar, mai ales, a Sfintei Euharistii (care nu este posibilă fără prezența sacerdoților ce au primit misiunea specială de a fi instrumente ale Duhului Sfânt în actul transubstanțierii).

Pentru a elimina orice confuzii sau neînțelegeri privitoare la Euharistie, astăzi vom insista asupra unui singur aspect: întemeierea de către Mântuitorul Isus Cristos însuși a acestui sacrament.

 

Cuprins

Noul Testament cuprinde mai multe mărturii despre primele săvârșiri ale Liturghiei Euharistice. Una din cele mai importante e aceea din Evanghelia după Luca: "Și a sosit ziua Azimelor, în care trebuia să se jertfească Paștele. Isus a trimis pe Petru și pe Ioan, zicând: «Mergeți și ne pregătiți Paștele, ca să mâncăm.» (...) Iar ei, ducându-se, (...) au pregătit Paștele. Și când a venit ceasul, s-a așezat la masă, și apostolii împreună cu El. Și a zis către ei: «Cu dor am dorit să mănânc cu voi acest Paște, mai înainte de pătimirea mea. Căci zic vouă că de acum nu-l voi mai mânca, până când nu va fi desăvârșit în Împărăția lui Dumnezeu.» (...) Și luând pâinea, mulțumind, a frânt-o și le-a dat lor zicând: «Acesta este Trupul meu care se dă pentru voi; faceți aceasta în amintirea mea.» Asemenea și potirul, după cină, zicând: «Acest potir este Legea cea nouă, în Sângele meu, care se varsă pentru voi»" (Lc 22, 7-20).

Cu mici deosebiri, momentul instaurării Euharistiei este relatat atât de către Matei (26, 17-29) și Marcu (14, 12-25), cât și de către apostolul Paul (1 Corinteni 11, 23-26). La o lectură atentă, desprindem câteva idei principale deosebit de importante. Punctul nodal e reprezentat de modul în care este afirmată în cadrul liturgic identitatea substanțială dintre pâine și Trupul Mântuitorului, dintre vin și Sângele său dumnezeiesc. Astfel, Isus spune clar: "Acesta este Trupul meu (...)". La fel, atunci când vorbește despre vin El spune: "(...) acesta este sângele meu (...)" - așa cum vedem atât la Matei cât și la Marcu. Deci nu e vorba despre o metaforă, despre o vorbire cu caracter simbolic, ci despre identitatea reală, substanțială dintre pâine și Trupul Mântuitorului, dintre vin și Sângele său. Pe aceste temeiuri trebuie să ne împotrivim, totdeauna, celor care afirmă că Euharistia descrisă în evangheliile amintite are un caracter simbolic, figurat, fără a fi reală. Dimpotrivă. Pâinea și vinul aflate pe masa altarului în fața căruia slujește preotul, din momentul invocării Duhului Sfânt și a cuvintelor rostite de Mântuitorul însuși în noaptea Cinei cele de Taină sunt cu adevărat Trupul și Sângele lui Isus Cristos. Să mergem mai departe.

Cineva ar putea să ne contrazică, cum s-a întâmplat în repetate rânduri de la Luther și Calvin încoace, spunând că, chiar dacă am accepta preschimbarea pâinii și vinului în Trupul și Sângele Mântuitorului, acest lucru s-a întâmplat atunci, demult, și atât. În această ordine de idei, tot ceea ce vedem noi astăzi în liturghiile Bisericii sunt simple acte comemorative, menite să ne reamintească de fapte și evenimente care au avut loc în trecut, iar nu manifestări similare ale lui Dumnezeu care ar preschimba pâinea și vinul în Trupul și Sângele său. Unor asemenea afirmații le putem răspunde observând continuarea pasajelor biblice care relatează cum s-au desfășurat primele Jertfe Euharistice. Isus le spune ucenicilor: "faceți aceasta în amintirea mea" (Luca 22, 19). Relatarea apostolului Paul aduce noi detalii care întregesc învățătura Mântuitorului: "Căci ori de câte ori mâncați din pâinea aceasta și beți din potirul acesta, vestiți moartea Domnului până când va veni" (1 Corinteni 11, 26). Ținând cont de toate locurile biblice menționate, Catehismul ne învață următoarele: "Porunca lui Isus de a repeta gesturile și cuvintele sale «până când va veni» (1 Cor 11, 26) nu cere doar să ne aducem aminte de Isus și de ceea ce a făcut. Ea are în vedere celebrarea liturgică, prin apostoli și urmașii lor, a memorialului lui Cristos, al vieții, al morții, al învierii și al mijlocirii sale la Tatăl" (articolul 1341). Cu alte cuvinte, memoria evenimentelor euharistice relatate în Noul Testament nu este una exterioară, istorică, referitoare la ceva care a avut loc o dată dar nu se mai repetă nicicând. Ci este vorba de o memorie - i-am putea spune - mistică, supranaturală, bazată pe credința că Dumnezeu lucrează perpetuu în istorie spre sfințirea oamenilor până la cea de a doua Sa venire.

 

Concluzii

Din cele mai vechi timpuri avem mărturii despre cum se adunau creștinii spre a participa la "Cina Domnului" și spre a se împărtăși cu sfântul său Trup și Sânge. "Astfel, din celebrare în celebrare, vestind misterul pascal al lui Isus «până când va veni» (1 Cor 11, 26), Poporul lui Dumnezeu în peregrinare «înaintează pe calea cea strâmtă a Crucii» spre ospățul ceresc, când toți cei aleși se vor așeza la masa Împărăției" (Catehismul Bisericii Catolice, articolul 1344).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire