CATEHEZĂ

Cateheza a XI-a:
Liturgie şi culturi. Riturile Bisericii

Motto: "Diferitele tradiţii liturgice s-au născut în funcţie de misiunea Bisericii" (Catehismul Bisericii Catolice, art. 1202).

Introducere

Uneori, întâlnim la anumiţi credincioşi din imediata noastră apropiere o atitudine care, prin asprimea ei, ne poate surprinde. Astfel, în special în Răsăritul Europei, se afirmă că ritul este imutabil şi neschimbabil în întregimea lui, ca şi cum toate gesturile, toate elementele acestuia ar fi întemeiate de Dumnezeu însuşi. De aici au rezultat şi rezultă adesea tensiuni şi neînţelegeri, unii credincioşi considerându-şi zestrea liturgică mai "adevărată" decât a altora, pe care-i consideră într-un anumit sens îndepărtaţi de credinţă tocmai pentru că nu au exact aceleaşi slujbe ca ei.

Catehismul Bisericii Catolice ne avertizează, cu realism, împotriva unei asemenea atitudini: "Diversitatea liturgică poate fi izvor de îmbogăţire, dar totodată ea poate da naştere la tensiuni, neînţelegeri reciproce şi chiar schisme. În acest domeniu e limpede că diversitatea nu trebuie să dăuneze unităţii". Spre a evita orice neînţelegeri în acest domeniu, în special cu privire la atitudinea unor membri ai Bisericii din Răsărit, vom încerca să fixăm exact ceea ce ne învaţă Biserica despre problema pluralităţii tradiţiilor liturgice.

Cuprins

Ca să fim expliciţi de la început, vom preciza că Magisteriul Bisericii distinge clar între Tradiţia de origine dumnezeiască şi tradiţiile omeneşti. Iată ce se spune în articolul 83 din Catehismul Bisericii Catolice: "Tradiţia... vine de la apostoli, transmite ceea ce ei au primit din învăţătura şi exemplul lui Isus şi ceea ce au învăţat prin Duhul Sfânt. ... Trebuie să distingem de aceasta 'tradiţiile' teologice, disciplinare, liturgice sau devoţionale născute în decursul timpului în Bisericile locale. Ele constituie forme particulare în care marea Tradiţie capătă expresii adaptate diferitelor locuri şi timpuri. În lumina Tradiţie apostolice aceste 'tradiţii' pot fi păstrate, modificate sau părăsite, sub călăuzirea Magisteriului Bisericii".

Cu alte cuvinte, trebuie să distingem Tradiţia (cu majusculă) de origine dumnezeiască şi apostolică de tradiţiile omeneşti, care, deşi pot avea rostul şi valoarea lor, nu sunt imutabile. Într-o modalitate asemănătoare trebuie să privim şi Sfânta Liturgie, distingând ceea ce este dumnezeisc, neschimbător, de ceea ce este omenesc, deci supus schimbării. Într-o scrisoarea apostolică semnată de Papa Ioan Paul al II-lea, Vicesimus quintus annus, se afirmă clar că: "În liturgie, mai ales în aceea a sacramentelor, există o parte neschimbătoare - fiindcă este de instituire divină - a cărei Păstrătoare este Biserica, şi părţi ce pot fi schimbate".

De altfel, privind spre liturgiile la care noi avem acces în România, cea conformă ritului latin şi cea conformă ritului bizantin, vedem că, într-adevăr, există o parte comună neschimbătoare: nucleul euharistic al Sfintei Liturghii. Scopul, ţinta, culmea liturgiei este tocmai acest miez euharistic, reprezentat de punctul culminant al transubstanţierii pâinii şi vinului în Trupul şi Sângele Mântuitorului Isus Cristos. De fapt, acest nucleu este conţinut în relatările evanghelice despre Cina cea de Taină: "Şi, în timp ce mâncau, Isus a luat pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o, a dat-o discipolilor, şi le-a spus: 'Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul meu!' Apoi, luând potirul, după ce a mulţumit, le-a dat lor, spunând: 'Beţi din acesta toţi, căci acesta este sângele meu, al alianţei, care se varsă pentru mulţi spre iertarea păcatelor. Vă spun că nu voi mai bea din acest rod al viţei până în ziua în care îl voi bea cu voi, din nou, în Împărăţia Tatălui meu'" (Matei 26, 26-29).

Scena comuniunii apostolilor cu Mântuitorul Isus Cristos, apoi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Său dumnezeieşti, se repetă oarecum ori de câte ori noi participăm la ceremonia sacră. Acest mister al transubstanţierii nu poate fi însă exprimat în completitudinea sa prin nici o formă liturgică. De aceea există o pluralitate liturgică pe care Biserica o acceptă, cu condiţia să nu se piardă raportarea la esenţial: Cristos euharisticul.

Neînţelegerea acestei distincţii între ceea ce e schimbător şi ceea ce e neschimbător în Liturgie poate duce la multe tensiuni. De exemplu, în secolele trecute au existat adevărate lupte între greci şi bulgari pe această temă. Unii susţineau că liturgia lor e cea "adevărată", alţii că, dimpotrivă, a lor, în limba proprie, e mai "adevărată" decât a celorlalţi. Şi de-ar fi fost numai atât! În numele diferenţelor dintre tradiţiile omeneşti, locale, existenţa celorlalţi a ajuns să fie negată. Din nefericire în Rusia şi în Grecia de azi mai pot fi întâlnite asemenea atitudini. Un caz concret: în Rusia, o fetiţă ortodoxă (dintr-o familie convertită de la protestantism) de culoare din SUA, nu a fost primită să se împărtăşească pe motiv că nu pot exista ortodocşi negri! Deşi pare incredibil, acest episod este relatat de un preot ortodox american bine-cunoscut.

Izolaţionismul, spiritul sectar, transformarea comunităţii într-un ghetou care nu mai îngăduie cunoaşterea a nimic din ce este dincolo de limitele sale înguste, poate duce la asemenea fenomene întristătoare. Ce să mai vorbim despre modul în care unii ortodocşi privesc ritul latin? Considerându-i pe catolici oricum căzuţi din har, ei tratează liturghia latină de după Vatican II cu dispreţ, socotind că reforma liturgică a distrus liturgia, fără a înţelege că, de fapt, această reformă a reuşit un lucru foarte important: evidenţierea CENTRULUI LITURGIEI, anume Misterul Euharistic.

Lăsând acum deoparte polemicile şi divergenţele, care, uneori, nu pot fi evitate, trebuie să cercetăm cu atenţie învăţătura Sfintei Biserici. De aceea, în concluzie, vom reaminti un articol de mare însemnătate - 1203 - din Catehism.

Concluzii

"Tradiţiile liturgice sau Riturile aflate astăzi în uz în Biserică sunt: Ritul latin (îndeosebi Ritul roman, dar şi riturile unor Biserici locale cum ar fi Ritul ambrozian sau cel al anumitor ordine călugăreşti) şi Riturile: bizantin, alexandrin sau copt, siriac, armean, maronit şi caldeean. 'Fidel tradiţiei, Conciliul declară că Sfânta Maică Biserica socoteşte egale în drepturi şi în demnitate toate Riturile legitim recunoscute şi vrea ca în viitor să fie păstrate şi cultivate în toate modurile şi doreşte ca, acolo unde este necesar, să fie revăzute cu prudenţă, în mod integral, în spiritul tradiţiei sănătoase, şi reînsufleţite după cum cer condiţiile şi necesităţile timpului nostru' (citat din constituţia Sacrosanctum Concilium, 4)".