CATEHEZĂ 

Cateheze ale Papei Benedict
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Iustin
Cateheza Papei Benedict al XVI-lea
miercuri, 21 martie 2007

Dragi frați și surori,

Reflectăm în aceste cateheze asupra marilor figuri ale Bisericii de la începuturi. Astăzi vorbim despre Sfântul Iustin, filozof și martir, cel mai mare dintre Părinții apologeți ai celui de-al doilea secol. Cuvântul "apologeți" îi desemnează pe acei scriitori creștini antici care își propuseseră să apere noua religie în fața vehementelor acuzații ale păgânilor și evreilor, și să expună doctrina creștină în termeni adaptați culturii propriului timp. Astfel, la apologeți este prezentă o dublă preocupare: aceea, mai evident apologetică, de a apăra creștinismul de la începuturi (apologhia în limba greacă înseamnă tocmai "apărare") și cea expozitivă, "misionară", de a expune adevărurile credinței într-un limbaj și cu categoriile de gândire adaptate înțelegerii contemporanilor.

Iustin s-a născut în jurul anului 100 lângă vechiul Sichem, în Samaria, în Țara Sfântă; el a căutat îndelung adevărul, umblând prin diferitele școli ale tradiției filozofice grecești. În sfârșit, după cum el însuși povestește în primele capitole ale lucrării sale Dialogul cu Trifon - un personaj misterios, un bătrân respectabil întâlnit de-a lungul țărmului mării, l-a pus mai întâi în criză, dovedindu-i incapacitatea omului de a-și satisface prin propriile forțe aspirația spre divin. Apoi i-a indicat în profeții antici care sunt persoanele cărora trebuie să se adreseze pentru a găsi drumul lui Dumnezeu și "adevărata filozofie". Luându-și rămas bun, bătrânul l-a îndemnat să se roage, pentru a i se deschide porțile luminii. Relatarea exprimă episodul crucial al vieții lui Iustin: la sfârșitul unui lung itinerar filozofic de căutare a adevărului, el a ajuns la credința creștină. A întemeiat o școală la Roma, unde îi iniția gratuit pe elevi la noua religie, considerată ca și adevărata filozofie. În ea, de fapt, găsise adevărul și prin urmare, arta de a trăi în mod corect. Din acest motiv a fost denunțat și a fost decapitat în jurul anului 165, sub domnia lui Marcus Aurelius, împăratul filozof căruia Iustin însuși îi adresase o Apologie de-a sa.

Acestea sunt - două Apologii și Dialogul cu Evreul Trifon - singurele lucrări care ne-au rămas de la el. În ele Iustin caută să ilustreze înainte de toate proiectul divin al creației și al mântuirii care se realizează în Isus Cristos, Logos-ul, adică Cuvântul veșnic, Rațiunea eternă, Rațiunea creatoare. Fiecare om, întrucât este creatură rațională, este părtaș al Logos-ului, are în sine o "sămânță", și poate aduna licăririle adevărului. Astfel însuși Logos-ul, care s-a arătat în mod profetic evreilor în Legea veche, s-a manifestat parțial, ca și "semințe ale adevărului", și în filozofia greacă. Prin urmare, încheie Iustin, întrucât creștinismul este manifestarea istorică și personală a Logos-ului în totalitatea sa, înseamnă că "tot ceea ce este frumos și a fost exprimat de către cineva, aparține creștinilor" (2 Apol. 13,4). În acest fel Iustin, deși contestă filozofiei grecești contradicțiile sale, orientează în mod definitiv spre Logos orice adevăr filozofic, motivând din punct de vedere rațional unica "pretenție" de adevăr și de universalitate a religiei creștine. Dacă Vechiul Testament tinde spre Cristos așa cum figura se orientează spre realitatea semnificată, filozofia greacă privește și ea spre Cristos și spre Evanghelie, așa cum partea tinde să se unească cu întregul. Și spune că aceste două realități, Vechiul Testament și filozofia greacă, sunt ca și două drumuri care duc la Cristos, la Logos. Iată de ce filozofia greacă nu poate să se opună adevărului evanghelic și creștinii pot să o folosească de aceea ca pe un bun propriu. Tocmai din acest motiv venerabilul meu Predecesor, Papa Ioan Paul al II-lea, l-a definit pe Iustin "pionierul unei întâlniri pozitive cu gândirea filozofică, chiar dacă sub semnul unui discernământ prudent": întrucât Iustin, "deși a păstrat și după convertire o mare stimă pentru filozofia greacă, afirma cu tărie și claritate că a găsit în creștinism "unica filozofie sigură și folositoare" (Dial. 8,1)" (Fides et ratio, 38).

În ansamblu figura și opera lui Iustin marchează opțiunea sigură a Bisericii antice pentru filozofie, pentru rațiune, mai degrabă decât pentru religia păgânilor. Cu religia păgână, de fapt, primii creștini au refuzat cu tărie orice compromis. O considerau idolatrie, cu riscul de a fi acuzați astfel de "impietate" și de "ateism". Într-un mod particular Iustin, mai ales în prima sa Apologie, a adus o critică implacabilă în raporturile cu religia păgână și miturile sale, considerate de el drept "devieri" diavolești de la drumul adevărului. Filozofia a reprezentat în schimb locul privilegiat al întâlnirii dintre păgânism, iudaism și creștinism tocmai pe planul criticii religiei păgâne și al falselor sale mituri. "Filozofia noastră...": astfel, în modul cel mai explicit, a ajuns să definească noua religie un alt apologet contemporan cu Iustin, Episcopul Meliton de Sardes (ap. Hist. Eccl. 4,26,7).

De fapt religia păgână nu umbla pe căile Logos-ului, ci se încăpățâna pe acelea ale mitului, chiar dacă acesta era recunoscut de acum de filozofia greacă drept lipsit de consistență în adevăr. De aceea apusul religiei păgâne era inevitabil: el venea ca și consecința logică a despărțirii de religie - redusă la un ansamblu artificial de ceremonii, convenții și obiceiuri - de adevărul ființei. Iustin, și cu el ceilalți apologeți, au inițiat luarea de poziție netă a credinței creștine în Dumnezeul filozofilor împotriva falșilor zei ai religiei păgâne. Era alegerea pentru adevărul ființei împotriva mitului obișnuinței. Câteva decenii după Iustin, Tertulian a definit aceeași alegere a creștinilor printr-o propoziție lapidară și încă validă: "Dominus noster Christus veritatem se, non consuetudinem, cognominavit - Cristos a afirmat că este adevărul, nu obișnuința" (De virgin. vel 1,1). De remarcat că termenul obișnuință folosit aici de Tertulian pentru a indica religia păgână, poate fi tradus în limbile moderne prin expresiile "moda culturală", "moda timpului".

Într-un timp ca al nostru, marcat de relativismul valorilor și al religiei - chiar și în dialogul interreligios -, acesta este o lecție ce nu trebuie uitată. În acest scop vă propun din nou - și astfel închei - ultimele cuvinte ale misteriosului bătrân venerabil, întâlnit de filozoful Iustin pe malul mării: "Tu roagă-te înainte de toate ca porțile luminii să ți se deschidă, căci nimeni nu poate vedea și înțelege, dacă Dumnezeu și Cristos nu îi dau harul de a înțelege" (Dial. 7,3).

Traducere pr. Paul Butnaru
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire