ARTĂ - CULTURĂ 

Poezii pentru copii
achizitionare: 23.09.2003; sursa: Editura Sapientia

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Pagina a doua

Pilda semănătorului

A ieșit semănătorul
S-arunce sămânța sa,
Și-l așteaptă-acum ogorul
La bun timp, mult rod să dea.

Semințele aruncate
Care-ncotro au căzut,
Caută-le, dragă frate,
Și ai să-nțelegi mai mult.

O sămânță dintre ele
A căzut chiar lângă drum
Și-au mâncat-o păsările
Să răsară, n-avu cum.

Alta, pe piatră căzând,
În scurt timp a răsărit,
Dar sub soarele arzând,
S-a uscat și a pierit.

Între spini a căzut alta
Și, crescând aceștia mult
Când să fie rodul gata,
Năbușită, s-a pierdut.

În sfârșit, iată sămânța
Ce-a căzut în bun pământ
Întărindu-ne credința,
A adus rod mult și sfânt.
 
  Isuse al meu

Când dimineața deschid ochii
Și lumina zilei mă-nconjoară
Isuse, inima ta Preasfântă
Îmi dă putere și curaj.

În drum spre școală
Murmur rugăciuni sfioase.
Surâsul soarelui
Este fărâmă din bunătatea ta.
Florile câmpului
Îmi vorbesc despre tine,

Roua din iarba zorilor
Este lacrima ta.
Zborul porumbeilor
Este foșnetul pașilor tăi.
În oglinda izvorului
Îți privesc chipul.
Șoaptele arborilor
Sunt îndemnurile tale bune.

Îmi ești mereu aproape:
Ca soarele,
Ca lumina,
Ca iarba,
Ca iezerul
Ca porumbeii.
Isuse al meu,
Tu ești speranța mea.
Înainte de toate, omul

Nu trăi pe acest pământ
ca un oaspete
sau ca un turist în natură.
Să trăiești în această lume
ca în casa Tatălui tău:
să crezi în grâu, în pământ, în mare,
dar înainte de toate să-l iubești pe om.
Să iubești norii, florile, cărțile,
dar înainte de toate să-l iubești pe om.
Să simți tristețea ramurii care se usucă,
a stelei care se stinge,
a animalului rănit care geme,
dar înainte de toate
să simți tristețea omului.
Să-ți aducă bucurie toate bunurile pământului,
să-ți aducă bucurie umbra și lumina,
să-ți aducă bucurie cele patru anotimpuri,
dar, mai ales, cu mâinile pline,
să-ți aducă bucurie omul.
 
  E frumos...

E frumos când poți în viață
să fii darnic și milos,
să te duci de dimineață
să ștergi lacrima răzleață.
E frumos.

E frumos, cât zboară anii
să-ți faci viața un prinos.
să rănești cu drag orfanii,
să-i ajuți pe toți sărmanii.
E frumos.

E frumos când nu-i răpusă
jertfa ta de-un gând fălos.
când în taină nepătrunsă
îți faci haina cea ascunsă.
E frumos.

Însă fapta cea mai mare
darul cel mai de folos
e să chemi pe-un om,
                            pe-oricare
dintr-o viață de pierzare.
La Cristos.
Isus

Cel mai frumos și mai scump nume
Care-a putut să fie spus
Și sus în cer și-aici în lume,
E sfântul nume-al lui Isus.

Cel mai sărac lăcaș în care
Un om pe lume-a fost adus
Din câte s-au văzut sub soare,
Fu ieslea pruncului Isus.

Familia cea mai umilă
În care El crescu supus,
Sub ochii mamei plini de milă,
A fost a Domnului Isus.

Cel mai modest în meserie
La care tatăl său l-a pus,
Din câte-ntreaga lume știe,
Fu a dulgherului Isus.

Și cea mai simplă-nvățătură
Din răsărit pân' la apus,
Ca apa de izvor de pură
E-nvățătura lui Isus.

Dar jertfa cea mai fără pată
Care a-mpăcat cu cel de sus
Întreaga lume vinovată
E jertfa Domnului Isus.

E jertfa care-mi dă și mie
În inimă un dor nespus
Dup-acel loc din veșnicie
Ce mi l-a pregătit Isus.
 
  Smerenia

Lepădați mânia, cearta
Iar pe frați cum se cuvine
Fiecare să-i privească
Mai presus decât pe sine.

Căci comoara-nțelepciunii
E sub cheia umilinței;
Dumnezeu ne duce pașii
Pe cărarea cunoștinței.

Orișicine se smerește
Ca un simplu copilaș,
Domnul îl va face mare
În cerescul său lăcaș.

Cine se înalță singur,
Mâine totuși va cădea.
Cine astăzi se smerește
Domnul îl va înălța.
O, Isuse

O, Isuse, Domnul meu,
Cu Tine vreau să fiu mereu
Și cu Tatăl tău iubit
Care m-a înfăptuit.

Noi, copiii te iubim
Și atât de mult dorim
Să vii iarăși pe pământ
O, Isuse, Domn preasfânt.
 
  O, Marie

O, Marie, mama mea
Vreau să fiu copila ta
Vreau să fiu un îngeraș,
Cu aripi de fluturaș.

O, Marie, mama mea,
Te iubesc cu inima,
Te doresc nespus de mult
Și de tine vreau s-ascult.
Al nostru cânt răsună

Al nostru cânt răsună
S-ajungă pân` la rai
La Maica preacurată
În toată luna mai.

Altarul Maicii sfinte
Cu flori să-mpodobim
La ea în orice seară
Cu drag noi să venim.

Primește-ne, Mărie,
La sfântul tău altar,
O inimă mai bună
Îți cerem azi în dar.

Pe drumul vieții noastre
Alături să ne stai
Ca să putem ajunge
La Tine, sus în Rai.
 
  Porunca copiilor

Dragi copii, voi țineți minte,
Că aveți de îndeplinit,
O poruncă dată vouă,
Într-un chip deosebit.

Să iubiți cum se cuvine
Pe ai voștri părinți,
Sprijin să le fiți în viață,
În nevoi și suferinți.

Un copil ce nu-i iubește
Pe cei care l-au crescut,
Nu e vrednic să trăiască,
În zadar s-a mai născut.

 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire