 |
Fii tu însuți
Ciprian Ban
achizitionare: 29.09.2003; sursa: Editura Presa Bună  
Pagina a doua
Sperând în libertate
I
O, țară zbuciumată de popoare mici și mari
Ai fost înconjurată de haini și tâlhari,
Mândrește-te în slavă, de fiii tăi români,
O, mamă-a suferinței, robită de străini.
Trăit-am în astă lume chiar patrușcinci de ani
Deși eram ca frații, ne luau ca și dușmani.
Au venit la noi cu fală și mândrie,
Că ei ne pot salva doar prin muncitorime.
Având speranță-n suflet și dându-le crezare
Ne-am lăsat conduși de vise trecătoare.
Ne-au amăgit într-una că ne vor face bogați
Că în astă lume nu, nu vor mai fi săraci
Că vom fi tot mai liberi și fără de ocară;
Că nu vom avea dușmani și viață mai amară.
Pâinea noastră sfântă, de orișicare zi,
Nici la copiii noștri, în veci nu va lipsi.
Vom înălța castele, orașe mai înalte
Din munți vom face aur, din aur mari palate.
II
Dar ne-am cerut osânda, chiar fără să o vrem,
"Săracu-i tot sărac la lingură de lemn".
Și câtă cinste, fală, onoare, mulțumire;
Când noi n-aveam pe masă o fărâmă de pâine.
Erau ai noștri oaspeți, ce se credeau toți zei,
Că vroiau ca să ne lase chiar fără Dumnezei.
A început prigoana, chinul, suferința;
Începând să smulgă pământul și credința.
Eram ai nimănui, o țară fără glas,
Încât cu Dumnezeu, cu el am mai rămas.
Și ne-ntrebam. De ce? De ce o Doamne sfinte?
Aceștia... frați noștri, ne fac numai morminte
Ne-au tăiat și glasul și firul de gândire
Și au făcut din noi oameni de iobăgie.
Nu mai eram un neam, sau un popor, o țară...
Era un dictator și-o inimă de fiară.
Eram ca cerșetorii: bezmeticiți în noapte
Că am ajuns astfel, să ne vorbim prin șoapte.
III
Dar tu ce porți un nume, ființă din ființă
Reînnoiește-ți astăzi sfânta ta voință.
Înalță-ți azi privirea spre cerul înstelat.
Și uită-te în urmă câți dușmani ai călcat.
Fă rugăciune sfântă la Domnul Dumnezeu
Ca el să-ți de-a putere să fii din nou al său.
Să poți lupta cu cinste, să-ți recâștigi menirea,
Credința, libertatea, pământul și vorbirea.
Nu te mai încrede.. în vorbe de minciună,
Azi, e ziua ta, e ziua de pe urmă.
IV
Prin ploaie, vânt și soare....
Au început să cadă gloanțe cântătoare
Au început să tragă în frați și în surori
De au stropit cu sânge sfinte sărbători,
Călcau chiar fără milă, cu tancuri și blindate
Peste ființa-n care crezuse-n libertate.
Privea sărmana mamă cum doarme copilașul
Învăluit de gloanțe: "S-a dus nevinovatul".
O viață ca în iad, că și demoni se-ngrozesc
Cum oamenii în lume, atât se dușmănesc.
În doliu se îmbracă, sărmana, mamă sfântă,
Și-i plânge pe-ai săi fii și iar binecuvântă:
"Cu prețul jertfei voastre, am revenit la viață
C-avem iar libertate, credință și speranță".
| |
| |
Sapiens
La umbra unui pui de salcâm
Stă-ngândurat un vestit bătrân.
Straiele vechi urzite de soare
Te înfioară de chipul ce-l are.
Fața lui tristă și plină de gropi
Face să cadă șiroie de stropi.
Părul aruncat de vântul pustiu
Îl face mai vioi și mai viu.
Stă liniștit în colțul lui rece
Crezând că e vis și frigul va trece.
Bucuros că e liber în mijlocul verii
Și poate s-asculte clopotul serii.
Adoarme din nou sub cer străveziu
Dar nu i se pare că totu-i pustiu.
Privește la lună ca-ntr-o oglindă
Și crede că e ființa cea mai plăpândă.
|
Te caut
Te caut în zi, te caut în noapte
În clopotul ce bate departe.
Ochii mei limpezi nu pot să te vadă
Mintea mea crudă să te înțeleagă.
Tot în jur pare sumbru și mut
Imagini de groază în inimi aud.
Stau, aștept, te văd de departe,
Plâng, suspin că te ascunzi în noapte.
De-ar fi o viață în jug de balaur,
N-aș înceta să alerg să te caut.
| |
| |
Urcând Calvarul
Din bici călăii fluturând,
Spre-un trup nevinovat;
Ce asemeni unui miel
Stă la înjunghiat.
Dar durerea tot creștea
Trupul, plin de sânge și chin,
Auzeam călăi cum strigă:
"La moarte, la moarte cu el".
Deși puteam să-i nimicesc
C-o simplă lovitură,
Am băut paharul plin
Pentru a mea făptură.
Iuda, Iuda, pe cine vinzi,
C-o simplă sărutare?
Pe Domnul cel ce în veci,
Ți-e ultima scăpare?!
Omule prea păcătos,
Eu pentru tine mor
Mă răstignesc pe crucea ta,
Chiar de rămâi nepăsător.
Sunt gata, Tată, să suport
Și moartea-ngrozitoare,
Să-ți ofer o jertfă sfântă
De-acuma pe altare.
Eu sunt al vostru Dumnezeu,
Cu mine să trăiți
Căci în păcate nu veți fi,
Mai buni, mai fericiți.
|
Te-am căutat, Doamne
Te-am căutat, Doamne, în materia universului,
dar nu te-am găsit.
Te-am căutat, Doamne, în bucuriile și plăcerile lumii,
însă nu erai tu.
Te-am căutat, Doamne, în gândirea celor mai mari filozofi,
dar nu erai tu.
Te-am căutat, Doamne, în tehnologiile oamenilor de știință,
însă nu te-am găsit.
Dar nu te-am căutat în zadar,
căci te-am găsit!
Te-am găsit în momentul în care mi-am dat seama că
Tu ești creatorul universului;
Te-am găsit în ființa pe care tu ai creat-o;
Te-am găsit în Cristos Isus, Fiul tău;
Te-am găsit în aproapele meu,
care este o imagine a iubirii tale;
Te-am găsit în interiorul meu,
căci m-ai făcut o imagine a dumnezeirii tale;
Te-am găsit în cel sărac,
care poartă chipul tău;
Te-am găsit în Euharistie,
pentru că revărsai asupra mea harurile tale.
După ce te-am găsit, am căzut în genunchi
Și am început să plâng de bucurie, exclamând:
"Doamne, nu te-nțeleg, dar te iubesc,
De aceia-ți mulțumesc
Că tu exiști și mă iubești".
|
| |
Viață și moarte
Pământule, ce arzi într-una în vâltoarea serii,
Te lași umbrit de ploaie nouri și soare;
Îți schimbi înfățișarea și-apoi te faci la loc,
Îmi spui că totu-i bine chiar dacă n-ai noroc.
Te îndepărtezi de toate și uiți să te oprești,
Chiar dacă treci prin moarte, tu tot întinerești.
Te frâng încet și cu ardoare,
Și-atunci îmi spui deschis: "Universu-i mare":
"Nici tu nu ești nimic decât pământ și viață,
Că trebuie să te bucuri și să ai speranță."
Cutremurând natura te naști ca-odinioară
Și-ngâni încetișor:
"Va mai veni o seară,
Dar viața se va naște iară.
|
|
|
