 |
Fii tu însuți
Ciprian Ban
achizitionare: 29.09.2003; sursa: Editura Presa Bună   
Pagina a doua
Laudă Fecioriei
Crinii pământului,
Frumusețea Cuvântului,
Tronul albinelor,
Mireasma grădinilor.
Valuri de ape
Să nu te îngroape
Pe tine crăiasă,
A lumii mireasă.
Revarsă, Părinte,
Un trup de cuvinte,
Cuvânt Întrupat,
Din veci necreat.
| |
| |
Labirint
Ce ți-aș putea eu spune, un om făcut din lut?
Când lumea mă apune cu simplu ei sărut.
Un om, fără de nume, singur și părăsit,
La o ființă care... trăiește-n infinit.
În neputința care mă-ndeamnă să vorbesc,
Cuvinte potrivite, adeseori menite, nu pot să le rostesc.
Nu aș putea renaște nuanță și valoare,
Pictându-te haotic pe-un vas în plină mare?
De te-ar sculpta maeștri în piatră nestemată,
În universul nostru, n-ai să mori niciodată.
Te văd înlăcrimată, cu inima tot frântă...
Că nu-nțelegi ființa ce laudă și cântă.
Dar nu te condamnă nimeni, că nu-nțelegi Cuvântul,
Căci cine-ar opri chemarea, timpul și chiar vântul.
Te lupți purtând o cruce, schimbată în stindard,
S-aprinzi acea lumină în inimi ce nu ard.
Cuvinte iar cuvinte rostite în zadar,
Și spiritul îmi spune: ești mai mult decât un dar.
Primește-mi de pe buze cuvântul de-alinare
Și-atâta pot să-ți spun: Ești mai mult decât o floare.
|
Mormântul cu flori
Nu știu câți ani, sau zile, sau nopți
Voi vedea frumusețea ta, Doamne.
Cu voie sau fără voie mă vei întreba:
"Cât ai făcut pe pământ voia mea?"
Trupul țintit în sicriul de lemn
Nu poate suspina sau geme;
Sufletul însă așteaptă măreața înviere.
Cobor în mormânt în negura nopții,
Dușmani râd prin masca de fier,
Frați și surori zguduie munți
Pleava s-a-ntors definitiv în mormânt.
O cruce se-nalță în semn de credință,
Și lumea se-nchide cu sau fără voință
Plec amărât și trist și bolnav,
Că n-am știut să fiu mai bun și mai drag.
La mormântul meu să puneți o floare,
Am fost, ca și voi, o rază de soare.
| |
| |
Numai noi
Mă privesc așa cu jale
Și îmi vine să tresar,
Că nu pot distinge bine
Ce e rău și e murdar.
O!... ce fiară e în mine,
Ce se zbate tot mereu,
Să-mulțesc răul din lume,
Să renunț la Dumnezeu?
Pe un deal zăresc o cruce
E... Isus cel răstignit
Care toată a sa viață
Ne-a învățat și ne-a iubit.
Precum Ioan odinioară,
Chiar lângă pieptul tău stătea;
Și eu aș vrea s-ascult o clipă
Cum îți bate inima.
Glasul tău atât de dulce
Să schimbe ce e împietrit,
Și să revin din nou la viață,
Căci am dormit și m-am trezit.
Să-mi deschid ochi credinței
Și încet să te privesc;
Să văd tot ce se ascunde
Într-un om - dumnezeiesc.
|
Natura
Stau și te-admir, măreață natură
Voind să te simt, să te cânt,
Tu, ce ești cuib și mireasmă,
Pentru ființă, pentru cel sfânt.
Încerc să pătrund, fără frică și spaimă
Încet și haotic dincolo de vis
Te cern, te sfărâm cu răceală,
Și tu rămâi cum ți-a fost scris.
| |
| |
Orfanul
Sunt singur, într-o lume străină,
Zdrobită de foc, de ape și vină.
Stau liniștit sub razele aceluiași soare,
Sunt însetat de-o dragoste mare.
Sunt un copil, la fel ca și tine,
Și nimeni din lume n-are milă de mine.
Salvează-mă, Doamne, din baia de lacrimi,
Sunt rătăcit într-o lume de patimi.
Și toți trecători vorbesc cu sarcasm
S-alunge din mine visul de basm.
Sper, Doamne, într-o lume mai bună,
Șiraguri de flori pe mormântu-mi să pună.
|
Noaptea bucuriei
Din cer răsare o lumină,
Ce se așterne atât de lină.
E... noaptea sfântă-a bucuriei,
Un început al veseliei.
O viață dusă în zadar
Renaște din păcat la har,
Căci pruncușorul cel preasfânt
Coboară astăzi pe pământ.
Dangăt de clopot țipător
Îngână că ești călător
Și că odată-n viața ta
A răsărit o mare stea.
Cu îngerii formăm un cor:
"Mărire-n cer și tuturor.."
Cuvântul sfânt s-a făcut trup
Și nouă viață ne-a adus.
N-am nici aur să-ți pot da
Chiar munții de i-aș apleca;
Da! Îți ofer Isuse blând
Inima, ca lăcaș sfânt.
| |
| |
Păcat și har
O! Demnitate, atât de sfântă
Ființă pură-n nesfârșit
Priveai chiar fața Tatălui,
Dar ai căzut și ai murit.
Un Dumnezeu în necuprins,
Pe Fiul său ți l-a promis,
Printr-o fecioară nepătată
Ce avea să fie imaculată
Un trup slăbuț, pe cruce pus,
A readus ce-a fost pierdut.
Și-o inimă ce lăcrima
Acolo, lângă crucea ta.
|
Rugăciune
Nu pot să tac, în zorii zilei,
Împins de Duh de dor, mereu,
Și încep să strig la tine,
Singurul meu Domn, singurul meu bine.
Când... În balta neagră a vieții
Mă izbesc numai în rău,
Știu că tu mângâi pe oricine,
Singurul meu Domn, singurul meu bine.
Vreau să te urmez pe drumul crucii,
Împlinind cuvântul tău,
Căci tu ești totul pentru mine,
Singurul meu Domn, singurul meu bine.
Când pe cer se lasă seara,
Iar soarele se-neacă-n nori,
Te slăvesc cum se cuvine,
Singurul meu Domn, singurul meu bine.
| |
| |
Pe aripi de fier
Frământări adânci
Mă cuprind într-una
Neliniști și spaime
Ce-ntunecă lumea.
Bolți argintii
Ivite în zori
Scot din pământ
Morminte de nori.
Cuget adânc
Și iar mă trezesc,
Căci totul se teme
De plumb pământesc.
Lumea adoarme
În rău și minciuni
Așteptând să se nască
Înțelepți și minuni.
Soare s-aprinde
Din foc ce nu piere,
Scoțând din văzduhuri
Teiuri eminesciene.
|
|
|
