 |
Candidați pentru ploaia târzie
Hajnal Bota
achizitionare: 20.09.2003   
PE URMELE PAȘILOR SĂI
(DE PE MUNTELE MĂSLINILOR PÂNĂ PE DEALUL GOLGOTEI)
Noaptea se ridică neagră din străfunduri,
înghițind muntele și Grădina Ghețemani într-însul.
El era singur.
Mari picături de sânge se prelingeau
pe față și prin suflet,
cădeau pe pământul flămând
dintotdeauna de sânge.
Oare, cum suporta țărâna
atingerea tălpilor Lui însângerate
a genunchilor în rugă plecate?
Frunzele, cum puteau să-I privească fața
atât de chinuită în ceasul acela?
Și norii - albe morminte -
pluteau mai departe seci și uscați
nerăcorind fruntea arsă de prea mult fierbinte.
Și-atât de singur...
Având tovarăș doar somnul celorlalți
chemați la veghe.
Dormeau. Toți, toți dormeau,
un ceas n-au stat cu El, să îl aștepte.
O, cât de indiferent privim
trecând mântuirea pe-alături
și n-o dorim și n-o primim,
ce-adânc dormim.
În ceasul acela muntele deveni imensitate tristă,
purtând pentru eternitate povara durerii învinsă.
De vei urca pe cărare printre măslini,
vei fi mai aproape de cer, de veșnicie.
Doar dacă vei intra în Grădina Ghețemani
își vor găsi rostul cuvintele:
"Totuși facă-se nu cum voiesc eu
ci cum voiești Tu, Tată".
Acolo paharul amar al suferinței
e plin de dă peste el.
Să sorbi neînfricat din el.
Cupa durerilor te va face să simți despărțirea de Tatăl,
să simți ura oamenilor venind răzbunătoare spre tine,
somnul indiferenței furișându-se-alături,
s-auzi murmurul mulțimii apropiindu-se să lovească,
să primești sărutul trădător,
să te cufunzi singur în noapte,
în foșnetul frunzelor de măslin,
ce nu mai seamănă a fâlfâit de aripi,
a foșnet de îngeri,
ci a chemări în moarte...
Apoi, tainic să cobori dintre măslini,
paharul golit, până la fund sorbit
să-l schimbi cu povara crucii negre
pe drumul Golgotei ce duce:
Golgota și-a mântuirii cruce.
Abia acolo sus mai poți rosti:
Iartă-i!
De ce m-ai părăsit?
S-a sfârșit!
Acum ești mântuit.
|
|
|
