APOLOGETICĂ

CUNOAŞTEREA LUI DUMNEZEU

Pe Cel Atotputernic nu-L putem ajunge cu priceperea noastră!

(Iov 37, 25)

În această viaţă omul nu poate cunoaşte pe Dumnezeu. Sfântul Evanghelist Ioan spune: "Preaiubiţilor, noi suntem fiii lui Dumnezeu, dar nu s-a arătat încă ce vom fi. Ştim că atunci când se va arăta, vom fi asemenea Lui, pentru că îl vom vedea cum este" (1 Ioan 3, 2). Sf. Pavel scrie: "Acum vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos, dar atunci îl vom vedea faţă la faţă" (1 Cor. 13, 12).

Singurul mod de a obţine o idee vagă despre Dumnezeu este de a examina şi constata operele şi valorile ce emană din acest Spirit pur şi etern.

În cartea de faţă vom încerca să redăm citate şi exemple care ilustrează existenţa lui Dumnezeu, pentru orice minte fără prejudecăţi.

Nu pretindem să lămurim afirmativ problema, căci Dumnezeu este de neînţeles în această viaţă, dar ne putem face o idee care ne ajută să credem, să sperăm şi să iubim pe Dumnezeu, Binele Suprem.

Marii gânditori ai antichităţii cu mintea naturală au ajuns la ideea unui principiu coordonator, inteligent, spiritual. Această idee a avut-o Anaxagoras, cu 500 de ani înainte de Cristos. Apoi Sofocle, Pericle, Aristotel, Socrate şi alţii. Deşi trăiau în mijlocul popoarelor politeiste, din studierea naturii şi a lucrurilor din jur, ei au crezut într-un singur Dumnezeu, nemărginit şi absolut.

Marcus Tulius Cicero (106-43 î. de Cristos) orator şi om politic roman, numea pe Dumnezeu "Causa causarum", adică cel prin care toate s-au făcut. El zicea: "Dacă cineva vede un palat frumos în mijlocul unui pustiu, nu spune că acela s-a construit singur. Deci dacă o casă nu se poate face singură, fără constructor, cu atât mai mult nu s-a putut face de sine imensul Univers".

Dumnezeu s-a făcut cunoscut omului pe două căi:

1. Natura creată cu Universul, legile fizice şi viaţa.

2. Revelaţia, o dovadă spirituală, metafizică şi care se cuprinde în Sf. Scriptură şi Sf. Tradiţie.

Să le luăm pe rând: