APOLOGETICĂ

DESPRE ATEISM

"Credinţa voastră să nu fie întemeiată pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu".

(1 Corinteni 2, 5)

Ateismul este negarea existenţei lui Dumnezeu şi a oricărei divinităţi, concepţie ce se bazează pe această negare (Dicţionarul limbii române, Editura Academiei Române, 1975).

Când Sfânta Scriptură se referă la atei, îi tratează de nebuni: "Zis-a nebunul în inima sa, nu este Dumnezeu" (Ps. 14, 1; 53, 2). Prin aceasta nu afirmă că cei ce neagă pe Dumnezeu sunt lipsiţi de inteligenţă sau de raţiune, ci de înţelepciunea înţeleasă în sens religios. Doar chiar Mântuitorul spune că din punct de vedere al abilităţii materiale sunt mai dibaci: "fiii veacului acestuia sunt mai pricepuţi faţă de semenii lor decât fiii luminii" (Io. 16, 9).

Ateismul a fost moda şi boala sec. XIX, când europenii au început să guste din tehnică, ştiinţă şi libertăţi politice. Atunci au căzut în lăudăroşenie copilărească, când afirmau că omul poate totul, un triumf al emancipării. Omul nu mai are nevoie de nimic, nici de Dumnezeu.

Ceea ce a făcut pe Andrei Malraux să declare: "secolul al XXI-lea va fi sau religios, sau nu va fi deloc".

Ateismul este o negare, deci nu o constatare. Negarea lui Dumnezeu şi a tot ce nu cade sub simţuri. După cum credinţa este o afirmare a existenţei lui Dumnezeu şi aderare fermă la tot ce ne-a descoperit El.

După diferitele lui aspecte s-au stabilit trei feluri de ateism: negativ, pozitiv (sau doctrinar) şi practic. Să le luăm pe rând:

ATEISMUL NEGATIV este atunci când persoana respectivă nu a putut lua cunoştinţă de existenţa lui Dumnezeu. Acest fel de ateism nu implică nici un fel de vinovăţie. În această categorie intră persoanele care nu au ajuns la vârsta priceperii (copiii mici sau bolnavii mintali). Au fost cazuri şi de indivizi care au trăit izolat, neauzind niciodată de Dumnezeu, nici nu l-au putut deduce din opera Lui. Acest fel de ateism negativ este mai mult ipotetic. Totuşi în ultimele decenii s-a scris de un copil sălbatic aflat în Africa, trăind printre gazele, târându-se pe coate şi pe genunchi cu o mare repeziciune. S-a mai scris de altul trăind în India printre lupi. Un educator, cu multă răbdare, după timp îndelungat a reuşit să deştepte în el o licărire de inteligenţă.

Deci ateu perfect este acela care nu are noţiunea de Dumnezeu!

ATEISMUL POZITIV (sau doctrinar). Acesta cunoaşte existenţa lui Dumnezeu şi învăţătura Lui, dar din anumite motive îl neagă (pentru salar, poziţie socială, trufie) cum au fost cazurile din regimul comunist.

Despre aceştia scria Plutarh în cartea sa Moralia: "Tot ateul, ziua se laudă şi neagă, iar când rămâne singur şi meditează noaptea, îl copleşesc îndoielile şi este cuprins de remuşcări". Aşa sunt unele persoane care (din ordin sau de bunăvoie) ţin conferinţe despre inexistenţa lui Dumnezeu, chiar dacă acasă se roagă.

Atât ateismul, cât şi credinţa, când sunt deprinse din silă nu au nici o valoare. Atei cunoscători şi sinceri sunt foarte rari. Dacă sunt sinceri Dumnezeu nu le refuză graţia întoarcerii.

Ernest Psichari (1883-1914) ofiţer francez în Sahara. Mama sa era fiica lui Ernest Renan. Întreaga familie era agnostică şi anticlericală. Crescut fără credinţă, Psichari ajunge ofiţer în Mauritania. Este prieten cu Jacques Maritain, cu care corespondează. Sub influenţa singurătăţii, imensităţii şi "plânsului deşertului" (susurul lovirii boabelor de nisip), precum şi cerul înstelat atât de aproape, îl aduc într-un climat de meditaţie şi rugăciune. Acolo îl găseşte pe Dumnezeu. În cartea Călătoria centurionului îşi descrie convertirea lui. Moare ucis în primul război mondial la vârsta de 31 de ani.

Sinceritatea, chiar când este persecutoare ca a Sf. Pavel (Fapte 9) se termină de multe ori cu o revărsare a harului divin.

ATEISMUL PRACTIC cuprinde pe cei care nu neagă existenţa lui Dumnezeu, însă trăiesc ca şi cum Dumnezeu nu ar exista. Aceştia nu au doctrină, ci spun simplu că ei nu simt nevoia de Dumnezeu, ca şi cum religia ar fi o satisfacţie, precum fumatul. Numărul acestora este cel mai mare. Despre aceştia spune Sf. Pavel: "Al căror Dumnezeu este pântecele" (Filip 3, 19).