APOLOGETICĂ

DESPRE DARWINISM

Din meditaţiile anterioare am văzut mulţimea de argumente care dovedesc existenţa unui Creator: părerile oamenilor de ştiinţă, cauzalitatea, ordinea, scopul lucrurilor, rolul conştiinţei etc. Totuşi în decursul veacurilor au existat diferite filosofii care au negat existenţa unui Creator. Curentul cel mai puternic în secolul XIX şi prima jumătate a secolului XX, a fost darwinismul, propagat de Ch. Darwin şi colaboratorul său A. Walace, amândoi biologi englezi. Pentru a lămuri pe cititori, expunem pe scurt această filosofie.

Charles Darwin (1809-1882) naturalist şi biolog englez; la început voia să se facă pastor anglican, deci era credincios. Necredinţa sa a crescut treptat neputându-şi explica rostul suferinţei din lume. Dar niciodată nu a fost total lipsit de credinţă. După călătoria făcută cu vasul Beagle în mările sudului (insulele Galapagos şi Pampas) unde a făcut cercetări asupra faunei şi florei, scrie celebra carte Originea speciilor prin selecţie naturală, precum şi alte cărţi în acest domeniu. Aceste lucrări vor forma curentul darwinist. Ce cuprinde această doctrină? Trei principii stau la baza ei:

1. Selecţia naturală;
2. Adaptarea la mediu;
3. Lupta pentru existenţă.

După aceste teorii viaţa ar fi apărut dintr-o singură celulă vie, care după milioane de ani de adaptare la mediu şi evoluţie ascendentă (de la simplu la complex) prin întâmplare a dat naştere tuturor vieţuitoarelor de azi. Deci varietatea s-a dezvoltat dintr-o singură simplitate "standard". Mecanismul prin care s-au produs schimbările propune modificări la întâmplare, cărora le zice "mutaţii". Din aceste teorii reiese că nu era nevoie de Dumnezeu creator şi nici de o altă fiinţă superioară care să dirijeze aceste procese.

Dar este posibilă în întregime această teorie? Darwiniştii asumă naturii "nevii" o inteligenţă sau gândire creatoare, însă termodinamica arată că materia nevie este supusă entropiei, haosului şi dezordinei; ea nu poate crea ordine şi nici nu poate da ce nu are, viaţa! De unde a apărut prima celulă vie? Întâmplarea şi haosul, chiar în milioane de ani, nu pot crea viaţă şi ordine. Cum ar putea timpul sau întâmplarea să creeze substanţe pentru sistemele vii, când este ştiut că acestea nu se pot forma decât numai din sisteme vii? Experienţa umană a demonstrat că pentru a obţine condiţii corespunzătoare într-un domeniu este nevoie de o planificare (gândire) intensivă cu acumulare de multe cunoştinţe şi nu de întâmplare.

Selecţia naturală ar fi putut exista în evoluţia omenirii, dar nu întâmplător, ci coordonată de o inteligenţă superioară. Experienţa arată în mod clar schimbări în decursul timpului, dar acestea au loc numai în cadrul aceleiaşi specii. Nici un genetician nu ar spera să producă o rasă de crocodili dintr-o pereche de broaşte, prin reproducere selectivă, indiferent cât ar prelungi perioada.

Dintr-un lup şi o hienă s-ar putea reproduce un pudel ori câine alsacian, pentru că, pur şi simplu, caracterele pudelului se află în codul genetic al lupului sau hienei. Dar de la un lup şi o hienă nu ai ajunge niciodată la o maimuţă, fiindcă proprietăţile codului genetic al maimuţei nu sunt prezente în genele lupului sau hienei. Remarcăm faptul că genetica s-a dezvoltat după moartea lui Darwin, el nu cunoştea descoperirea genelor şi cromozomilor care dau caracterul vieţuitoarelor.

Evoluţia speciilor este, de asemenea, discutabilă. De exemplu, s-au descoperit fosile foarte vechi cu structura asemănătoare a indivizilor de azi. Albinele şi insectele descoperite în răşini datând de milioane de ani se aseamănă în detaliu cu cele din timpurile noastre. Tot aşa tipul de peşte Coelacanthid, despre care se ştia că a dispărut în urmă cu milioane de ani. Nu de mult au fost descoperite mai multe exemplare din acest tip de peşte în apele coastei de răsărit a Africii. Descoperirile arată că există o constantă aproape perfectă a speciilor de-a lungul unor lungi perioade de timp.

Lupta pentru existenţă încă este discutabilă. Acest principiu cere ca unui organism slab, bolnav sau necorespunzător în alt mod, să-i fie refuzată existenţa. Indivizii timizi, retraşi să fie călcaţi în picioare de cei care-şi "fac loc cu cotul". Dar:

1. Dacă acest procedeu s-a folosit de la început, cum de mai sunt astăzi exemplare necorespunzătoare? Deci teoria nu este întru totul valabilă!

2. De multe ori persoane timide sau bolnăvicioase au intelectul foarte dezvoltat, sau invers, atleţi bine dezvoltaţi, nu sunt dotaţi intelectual.

Despre om. După teoriile lui Darwin omul provine dintr-o clasă a primatelor (maimuţe), iar inteligenţa şi-a acumulat-o prin evoluţie şi în lupta pentru existenţă. Dar vedem animale de pradă care se bat tot timpul dar nu devin mai inteligente. Câtă deosebire între om şi animal, fie chiar maimuţă!

Nici un animal nu are raţiune, suflet. Animalele au numai instincte pentru conservarea speciei. Oricât ai învăţa un căţel sau maimuţă să citească, niciodată nu vei reuşi. Cu maimuţele s-a încercat, dar după ani de zile puteau să imite doar vreo sută de sunete. Este atâta perfecţiune în întreg corpul omenesc - suflet şi trup, încât a-ţi închipui că s-a făcut la întâmplare pare o nebunie.

Evoluţia omului este încă discutabilă. S-au găsit corpuri intacte în turbă sau mlaştini de turbă, bine păstrate cu caracterele omului de azi. Astfel în Jutlanda, Omul de Grauballe, a fost aşa de bine păstrat, încât cei care l-au văzut prima dată au crezut că este vorba de un asasinat şi au chemat poliţia. De asemenea omul de Borremose, omul de Tollund, corpuri bine păstrate, datând din epoca fierului; în America pe albia fluviului Paluxy (Glen Rose, Texas) s-au descoperit urme de om şi de brontozaur în aceeaşi perioadă, în mezozoic cu 140 milioane înaintea erei noastre.

Dr. Dubois, care a descoperit pe Pithecantropus erectus în insula Java, a mai descoperit acolo două cranii mici care se aseamănă cu băştinaşii din Australia, dar pe care le-a ţinut încuiate timp de 20 de ani, ca să nu producă divergenţe în lumea antropologilor. Craniile găsite în muntele Cârmei alături de oasele omului de Neanderthal aveau capacitatea craniană mai mare decât a omului de azi.

Echipa Leon, Richard şi Mary Leakey au făcut cercetări în deceniul 1970-1980, în Africa orientală (Tanzania, Kenia şi Etiopia) descoperind schelete care arată că omul ar fi trăit în acelaşi timp cu Australopithecul, fiind astfel mărită vârsta strămoşului omului până la trei milioane de ani. Mary Leakey a declarat în 1976 la New York: "Această nouă descoperire dovedeşte că Australopithecul nu aparţine liniei 'homo' şi că genul homo ar fi existat cu mult timp înainte de perioada considerată de savanţi ca punct de plecare al omului modern. Într-o perioadă lungă de timp ar fi trăit mai multe hominide, din care numai linia homo a reuşit să facă pasul următor" (Ştiinţă şi Tehnică II. 1976).

Dr. Simons a continuat cercetările doctorului Leakey, descoperind în deşertul Fayum (Egipt) un craniu mic care se crede a fi cel mai vechi până în prezent. A fost numit Aegypthopitecus, având o vechime de 8-10 milioane de ani. Pe măsură ce trec anii sunt tot mai multe descoperiri, aşa că nu se pot trage concluzii definitive.

Vârsta formaţiei pământului este stabilită la 1.800.000.000 ani, ultima eră fiind quaternarul cu aproximativ un milion de ani în urmă ("Originea omului", W. Smith). Din expunerea Bibliei nu se poate preciza cu câte milioane de ani înainte a făcut Dumnezeu lumea, când a apărut primul om, când s-a produs potopul... Biblia nu ne arată precis aceste date şi în mod legitim putem admite perioade lungi de timp.

Dar teoria darwinistă nu ar admite ca o fiinţă umană să fi fost contemporană cu dinozaurul căci la acea dată (140 milioane înainte) nici măcar primatele (maimuţele) nu apăruseră. Cu privire la ideile darwiniste, ştiinţa admite în parte variaţiile şi schimbările survenite în mediul înconjurător, dar acestea sunt în realitate reacţii genetic controlate.

Kimura, savant japonez, a dovedit că apariţia omului nu se datorează selecţiei naturale, adaptării la mediu sau luptei pentru existenţă, ci se datorează reducerii numărului de cromozomi de la 48 la 46. Accidentul acesta a avut loc undeva în Africa orientală cu aproximativ 25 milioane de ani înainte (Noi concepţii în Biologie, 1. Văduva Poenaru, Ştiinţă şi Tehnică, IX. 1977).

În nucleul celulelor din toate organismele vii se găsesc cromozomi, pe care sunt aşezate genele. Acestea sunt segmente de ADN (acid dezoxiribonucleic) şi ele sunt purtătorii eredităţii. Omul are 46 de cromozomi, iar maimuţele antropoide (mari) au 48 de cromozomi. Reducerea cromozomilor este o acţiune amplă şi inteligentă pe care o putea face numai Dumnezeu.

Darwinismul cu doctrina sa de evoluţie a provocat multe traume generaţiilor acestui secol, dezumanizând-o prin: dictaturi, persecuţii, războaie, tineret revoltat împotriva bătrânilor (dacă suntem animale nu ne mai trebuie morală) căci tinerii trag repede concluzii proprii. Aşa s-a declanşat lupta împotriva tradiţiei şi moralei, dar cea mai mare nenorocire a fost dictaturile de dreapta şi de stânga. Astfel:

Nazismul, aplicând selecţia naturală, a căutat să înlăture rasele de care voia să scape Hitler (evrei, ţigani, negri ş.a.) pentru a crea aşa-zisa rasă pură superioară. A căutat să elimine pe cei slabi şi handicapaţi. Acestea au fost şiretlicuri pentru a scăpa de cei incomozi. Prof. Cogon scrie că naziştii omorau un deţinut cu tot atâta nepăsare cu câtă ai închide o uşă. Dar Hitler a plătit scump greşeala căci oamenii de ştiinţă germani au fugit în America unde au creat primele bombe atomice cu care au învins militarismul japonez.

Comunismul, aplicând teoria lui Darwin, a eliminat pe Dumnezeu din suflete, degradând conştiinţa individului pentru a-l putea domina. Marx spunea "Comunismul începe prin ateism", iar F. Nietzche, contemporanul lui Marx, cu toate că în adâncul sufletului era credincios, a rămas cu totul în clanul necredincioşilor voind să nu se pună nici un frâu pasiunilor, zicând: "Socialismul a creat morala animalelor de turmă". Este o constatare cu care s-ar putea lăuda cineva? Atât nazismul cât şi comunismul au organizat marile lagăre de tristă amintire, aplicând metode diabolice. Aceşti dictatori s-au folosit fără scrupule de teoriile lui Darwin.

Însuşi Darwin scria unui prieten: "Teologia mea este o adevărată harababură, nu pot privi Universul ca rezultat al unei întâmplări oarbe. Imposibilitatea de a dovedi că Universul şi chiar omul sunt fructul unei întâmplări este o dovadă că există Dumnezeu. Întregul subiect este dincolo de posibilităţile intelectului uman".

Alfred Wallace (1832-1913) colaborator al lui Darwin, după cercetări amănunţite dezaprobă aplicarea darwinismului cu privire la descendenţa omului din maimuţă. El declară: "Este imposibil ca creierul omenesc să se fi dezvoltat doar sub influenţa selecţiei naturale şi a luptei pentru existenţă, deoarece capacităţile mintale potenţiale ale celui mai înapoiat sălbatic sunt puţin inferioare celor existente la cea mai civilizată dintre rase. Astfel, un instrument s-a dezvoltat înainte de a fi apărut cerinţele celui ce poseda acest instrument, prin urmare selecţia naturală este eliminată". El consideră că aceasta este o dovadă puternică cum că o inteligenţă superioară a dirijat dezvoltarea omenirii (Gavin de Beer).

Căderea impostorilor. Cel din urmă darwinist a fost Trofim Denisovici Lissenko, căruia revista Science et Vie (IV. 1977) îi închină un articol cu numele Moartea unui răufăcător, în care scria: Lissenko trebuie să ne rămână în memorie ca un om care sub protecţia lui Stalin a pus în afara legii genetica, pe care a numit-o burgheză. El a închis laboratoarele în care se studia, a trimis la ocnă pe principalul sau adversar Nic. Vavilov, unde acesta a şi murit. Cam din 1935 până în 1955 în URSS a fost interzisă predarea ideilor lui Morgan, Weissman şi Mendel pentru a propune o teorie de iluminat: "lissenkoismul" după care toate caracterele achiziţionate sunt transmisibile. El a anunţat clar în cartea Teoria nutriţiei că patrimoniul ereditar al altoiului s-ar putea amesteca cu portaltoiul, producând hibridarea vegetală. Până la moartea lui Stalin valuri de arestări au întrerupt orice lucrare de valoare în genetică. "Forţa nu creează dreptul, cu atât mai puţin adevărul!"

Darwinismul materialist se vede neputincios în a explica ideea de infinit, dreptate, nedreptate, de adevăr sau minciună, de răsplată sau fericire, care sunt toate cerinţe ale spiritului omenesc fără de care societatea ar decade mai rău decât animalele.

Prof. Adam Sedgwick de la Universitatea Cambridge, după ce a citit, acum o sută de ani, cartea Originea speciilor, a remarcat că dacă această carte va avea succes, va aduce cu sine o asemenea abrutizare a rasei umane, cum nu s-a mai văzut (D. Clark, Chicago: Mocdy Press 1967). Da, oamenii secolului nostru au văzut-o!