APOLOGETICĂ

EXISTENŢA SUFLETULUI

Definiţia ştiinţifică ce s-a dat speciei umane este "Homo sapiens", omul cu raţiune, adică facultatea de a cunoaşte şi a judeca, şi care însuşire din întreg regnul animal singur omul o are. În anii din urmă s-a încercat o conversaţie cu cimpanzeii şi delfinii. Cimpanzeii pot comunica cu dresorii lor prin semne, iar delfinii prin sunete, însă această comunicare nu depăşeşte limita instinctelor.

Toate fiinţele vii au în ele un principiu vital, care le face vii. Principiul vital este cauza care dirijează şi coordonează toate organele şi funcţiile trupului, pentru susţinerea vieţii, în aşa fel încât, de la celulă la organ, toate să conlucreze la întreţinerea vieţii într-un tot unitar (primeşte ceea ce îi este necesar - asimilaţia - şi respinge ceea ce-i este dăunător - dezasimilaţia şi excreţia). Acest principiu vital, vegetal ca şi animal, chiar dacă ne uimeşte prin ingeniozitatea conceperii, prin legile şi instinctele ce le comportă, ne face să ne gândim la înţelepciunea Autorului lor; totuşi în sine, nu depăşeşte marginile materiei.

Singur omul are suflet raţional pe care nu-l aflăm la nici un animal, şi care suflet trăieşte şi după moarte fiind veşnic. Celelalte fiinţe iau cunoştinţă de lucruri prin simţuri (văz, auz, miros, gust, pipăit, probabil şi prin alte simţuri pe care nu le cunoaştem încă), însă omul pe lângă cele cinci simţuri, se mai informează şi prin: cauză, deducţie, comparaţie, calcul etc, cu un cuvânt, prin raţiune. Chiar dacă primele sale noţiuni le câştigă prin simţuri, el transformă senzaţiile în idei, adică le spiritualizează, urcându-le în sufletul său raţional. Sufletul omului nu este creierul însuşi. Deşi fără creier, care este organul de manifestare a sufletului, raţiunea nu se poate exprima, cum nu se poate vedea lumina fără ochi...

Orice efect trebuie să aibă o cauză proporţionată. Omul are cunoştinţă de idei spirituale, pe care nici un organ fizic nu le poate recepţiona. De exemplu, omul ştie ce este dreptatea, adevărul, frumosul, datoria, necesitatea, absolutul, relativul, binele etc. Acestea sunt toate noţiuni spirituale pe care nu le poate percepe cu nici unul din cele cinci simţuri. Cu ce simte omul adevărul? Cu ce gustă binele? Cu ce vede dreptatea, virtutea, eroismul? Chiar atunci când ascultă o simfonie de Beethoven, el nu cu urechea o apreciază, căci urechi au şi animalele. Când admiră o statuie de Michelangelo, nu cu ochii gustă emoţia estetică, deşi fără ochi nu poate vedea. Atunci cu ce? Cu raţiunea, care este o facultate a sufletului său spiritual!

Nimeni nu poate nega că omul are noţiuni spirituale pe care el nu le poate sesiza cu un organ sau simţ trupesc. Cu ce prinde omul idei, ca esenţialul, genul, specia, ştiinţa, caracterul, timpul, eternitatea etc? Luaţi un dicţionar şi faceţi o comparaţie între numărul de cuvinte (substantive) pe care le percepe prin simţuri orice animal şi cuvintele pe care nu le poate sesiza decât mintea. Din această comparaţie veţi cunoaşte în ce proporţie este omul raţional şi spiritual.

Dar mai mult. Chiar lucrurile materiale pe care omul le percepe cu simţurile le transformă în noţiuni spirituale (universalii), în idei, care nu cad sub simţuri. De exemplu, noi spunem "pom", "animal", "insectă". Acestea, deşi sunt lucruri materiale, omul le-a spiritualizat. În natură există măr, păr, cireş etc, dar "pom", un arbore fructifer, care să cuprindă toate roadele comestibile nu există în natură, ci numai în mintea noastră. În natură există "cal", "bou", "tigru" etc, însă o vietate care să cuprindă toate vertebratele, "animal", nu există în natură. Omul a inventat o noţiune care le cuprinde pe toate, el a luat caracterele generale şi a făcut în mod artificial o noţiune abstractă, care nu este materială, deşi se referă la lucruri materiale.

Materie, este o ironie, fiindcă până şi acest cuvânt, materie, este o noţiune imaterială. Noi avem 92 de elemente în tabela lui Mendeleev, plus 11 transuranice, începând de la heliu, hidrogen, litiu, beriliu, până la neptuniu, din care este compusă "materia", dar cuvântul materie este o idee de sinteză, a tuturor acestor elemente, care nu se află în natură, ci este creată de mintea omului. Prin urmare, dacă omul are în sine un principiu ce produce efecte spirituale şi care recepţionează efecte spirituale produse de alţii, este evident că el posedă în sine un organism spiritual cu care le percepe. Acest principiu spiritual, cu care omul mânuieşte noţiunile nemateriale, este sufletul spiritual, raţional, deci imaterial.

Acest suflet se manifestă prin creier, mai precis prin raţiune, deoarece omul este o fiinţă mixtă, psiho-fizică, trup şi suflet. Însă nu creierul este sufletul. Există animale ca: balena, elefantul, delfinul, care posedă o masă cerebrală mai mare decât a omului, însă nu au raţiune, pentru că nu creierul este sufletul! Sufletul nu este nici gândirea. Se poate face o încercare: te gândeşti la un eveniment, sau la o lucrare. După câteva minute reexaminezi la ce te-ai gândit. Observi că gândirea a fost controlată critic de cineva, care o domină şi îi impune să se revizuiască. Simţurile nu se pot controla pe sine.

Sufletul stăpâneşte materia prin voinţă. El poate porunci corpului să se sacrifice pentru o cauză superioară, dictată de minte. Mucius Scaevola, cunoscut erou roman din sec. VI. î. de Cr., în lupta contra etruscilor, n-a reuşit să omoare pe regele acestora, Porsena. Când a fost prins, şi-a pus braţul pe jăratec şi calm l-a lăsat să ardă. Regele, văzând această virtute eroică, l-a eliberat... Sf. Maximilian Kolbe şi-a dat viaţa pentru aproapele său, în lagărul de la Auschwitz în anul 1941. Jan Palach în Cehoslovacia şi-a dat foc, murind, arătând prin acest martiriu contestaţia faţă de regimul totalitar comunist... Au fost multe persoane care au făcut greva foamei până la epuizarea totală, sau harachiri în Japonia etc.

Sufletul este în trup, ca principiul său vital, dar nu este una cu trupul. Când trupul este în chin, sau chiar în agonie, sufletul poate rămâne senin şi lucid, uneori chiar să se bucure: "Sufletul este gata, dar trupul este slab" spuse Isus Ucenicilor care dormeau (Mt. 26, 41)! Se poate întâmpla şi invers: sufletul să fie bolnav de bănuieli, gelozie, frică, remuşcări, îngrijorări, iar trupul să fie sănătos.

Uneori, vorbind de suflet, suntem întrebaţi cu ironie: "L-ai văzut?" Această întrebare simplistă se potriveşte unui analfabet. Ea este o insultă la adresa raţiunii. Unuia ca acesta i s-ar putea răspunde: "Dumneata ai văzut vreodată cauza, voinţa, inteligenţa? - şi totuşi ştii că există. Dacă omul ar fi convins numai de ceea ce îi cade sub simţuri, nu s-ar deosebi de un animal. Caracteristica sufletului spiritual este că se poate ridica la cunoaşterea cauzelor, pe care animalele nu le pot cunoaşte.

Sf. Augustin istoriseşte întâmplarea unui medic, pe nume Ghenadius, care nu credea în existenţa sufletului, însă după un vis pe care l-a avut şi-a schimbat părerea. În somn i-a apărut un tânăr, care l-a întrebat:

- Ghenadius mă vezi?
- Da, te văd!
- Mă vezi cu ochii?
- Nu, căci ochii îmi sunt închişi!
- Atunci cu ce mă vezi?
- Nu ştiu!
- Mă auzi?
- Da, te aud!
- Cu ce mă auzi?
- Nu ştiu!
- Îmi vorbeşti?
- Da, îţi răspund!
- Cu gura?
- Nu!

Tânărul din vis, înainte de a dispare, i-a spus:

- Tu dormi acum şi totuşi mă vezi, mă auzi şi-mi vorbeşti, deşi simţurile tale sunt adormite! Va veni o vreme când vei fi mort, şi totuşi vei vedea, auzi şi vorbi...

Prin sufletul său spiritual (nu prin trup) omul se aseamănă cu Dumnezeu, care este spirit, are inteligenţă, voinţă liberă şi este nemuritor, adică etern!

Sufletul şi creierul. Unii oameni pretind că sufletul este în creier şi cu cât creierul este mai greu cu atât omul este mai deştept. Dar nu este aşa; au fost savanţi ce aveau creier mic, sau oameni mediocri cu creier mare. Astfel, în medie creierul unui european cântăreşte aproximativ 1.372 grame, în timp ce creierul marelui filozof Leibnitz nu cântărea decât 1.257 grame; creierul poetului rus Turgheniev avea 2.020 grame, iar al lui Cuvier 1.830 grame. Creierul matematicianului Gauss cântărea 1.490 grame. Din acestea se vede clar că greutatea creierului este independentă de dezvoltarea intelectuală a omului. Sufletul şi creierul sunt esenţial diferite: sufletul este imaterial, este spirit, pe când creierul este materie şi poate fi cântărit.

Unul din cei mai celebri medici moderni, Claude Bernard, membru al Academiei Franceze, a dovedit că tot ce este materie în om se schimbă tot la 7-8 ani. Cu toate acestea noi reţinem amintirile chiar după 50-60 de ani. Prin urmare există în noi ceva nematerial, permanent, totdeauna prezent, independent de materie, şi acesta este sufletul. Noi putem deduce, cu mintea, că omul are suflet. Dar o ştim precis din descoperirea divină, adică din revelaţie. Existenţa sufletului este un adevăr fundamental pentru toate religiile. Chiar dacă natura sufletului nu a fost înţeleasă totdeauna la fel, existenţa sufletului este un adevăr unanim recunoscut!