APOLOGETICĂ

BIONICA SAU BREVETELE NATURII

"Barza din văzduh cunoaşte vremea când trebuie să plece. Turtureaua, rândunica şi sturzul nu-şi greşesc timpul când să se întoarcă. Numai poporul meu nu ţine seama de legile date de Domnul!"
(Ieremia 8, 7)

Când cineva află o lege a naturii, cum ar fi gravitaţia lui Newton, sau rotaţia pământului a lui G. Galilei; dacă află un obiect preţios al cărui proprietar nu se prezintă, îi aparţine. Când cineva copiază un aparat, ori o lucrare de specialitate, dacă obţine permisiune sau citează autorul, este în dreptul lui să o facă. Însă când cineva copiază un secret de fabricaţie, o maşină pe care el singur nu o ştie construi, când îşi însuşeşte o lucrare de ştiinţă sau de artă şi îi neagă autorul, dând-o sub numele său, atunci devine plagiator sau falsificator.

În 1960 a apărut o nouă ştiinţă care se ocupă cu imitarea tehnică a organelor vietăţilor din natură, care este folosită apoi în domeniul tehnicii moderne. Această ştiinţă se numeşte BIONICA. Deşi aceasta a fost preconizată încă de Leonardo Da Vinci, care a studiat zborul păsărilor ca să-l aplice la o maşină de zburat, el nu a ajuns la rezultate palpabile.

Prin admiraţia ce o au oamenii de ştiinţă faţă de perfecţiunea şi ingeniozitatea organelor de simţ a vieţuitoarelor, indirect sunt siliţi să recunoască înţelepciunea lui Dumnezeu. Ştiinţa rămâne uimită de finele şi minunatele aparate ce le folosesc animalele iraţionale şi pe care omul încă nu le cunoaşte. Astfel, fluturele ochi de păun uimeşte pe savanţi, posedând antene, care funcţionează mai precis decât radarul construit de om. Floarea soarelui se roteşte permanent şi fără greşeală după soare, golind de apă celulele dinspre astru şi umplându-le treptat pe cele din partea opusă, turgescenţă. Savanţii se întreabă, cine ar putea construi un astfel de aparat, care ar fi extrem de util, urmărind automat un obiectiv luminos, o stea sau un obiect din spaţiu, ţinându-l permanent sub observaţie.

Peştii pentru noi par muţi, pentru că omul nu aude decât 11 game succesive de sunete; la restul le zice unde; şi nu vede decât o pătrime din razele de lumină ce există în spectrul solar. Însă cu aparate speciale de amplificare se pot detecta sunete cu frecvenţe foarte joase, de exemplu între 1-15 Hz, prin care peştii comunică între ei. Pe fundul mării se cercetează planctonul şi se află peşti luminoşi de toate formele şi de cele mai fantastice efecte luminoase; crabi transparenţi, vietăţi unicelulare etc.

În revista Magazin (11.XI.1978) citim: "Este interesant de subliniat că acest 'brevet al naturii' s-a dovedit a fi până acum superior celor create de om". Astfel, savanţii demonstrează că lumina produsă de animale (bioluminiscenţa), prin reacţii intracelulare proprii, prezintă cel mai ridicat randament energetic cunoscut: 98% din energia chimică se poate transforma în energie luminoasă.

Simţurile animalelor pun uimire pe om, aşa de exemplu: porumbeii călători care pot fi duşi la mari distanţe şi se întorc; păsările călătoare, precum şi albinele care află direcţia, ceea ce omul nu ar putea face fără busolă; potto, un mic animal care-şi împarte hrana cu familiarii săi. S-au făcut experienţe, dându-li-se un număr exact de banane la câţi indivizi erau. Căpetenia grupului a împărţit fiecăruia în mod egal. Când li s-au dat mai puţine banane, căpetenia le-a divizat şi a făcut părţi egale! Dacă un membru a fost îndepărtat, cei rămaşi au făcut mult timp, părţi egale din hrana lor.

Mangusta pitică, cu care zoologul Anna Rasa de la Institutul Max Plank a făcut numeroase experienţe. Această mangustă (Helgole Parvula) contrazice flagrant legile selecţiei naturale stabilite de Darwîn. Când una din congenerele sale este bolnavă, chiar dacă este de rang inferior, în stricta lor ierarhie de societate matriarhală, bolnava este invitată la toate mesele perechii căpetenie, ceea ce este de neînchipuit pentru un membru sănătos. De exemplu, o mangustă mascul, bolnav de rinichi, timp de o lună a fost invitat la masa şefilor până a murit. Căpetenia încetinea anume mersul activităţii, ca bolnavul să se poată odihni. Când nu mai putea mişca, era curăţit şi încălzit (Science et Vie, V.1977).

Exemplele ar putea umple cărţi întregi. Ochii compuşi ai multor insecte le dau posibilitatea să vadă fără unghi mort, toate părţile spaţiului, adică 360 de grade. Astfel, libelula, gândacul numit Clorophanus, înregistrează deplasarea ţintei, prin mutarea semnelor luminoase de pe o faţetă a ochiului pe alta. Ochiul albinei vede soarele şi când cerul este înnorat şi fotografiază locul unde trebuie să se întoarcă. Omul nu dispune de un astfel de aparat. Ochiul broaştei dispune de o celulă fotoelectrică specială încât vede numai obiectele mişcătoare. Îl va putea omul imita?

Masculul fluturelui de mătase şi al altor fluturi descoperă o femelă după miros, până la 11 km distanţă, selecţionând şi detectând substanţa numită bombicol, în proporţie de 1 g la 1 trilion de vagoane de lichid sau aer. Cum s-ar putea reproduce un astfel de aparat olfactiv? Peştii abisali produc descărcări electrice. Pot descoperi în apă toate corpurile care au altă conductibilitate. Ce detector ideal ar fi pentru cercetări şi vapoare submarine!

Omul, chiar când are modelul înaintea ochilor, nu-l poate copîa, deşi astăzi dispune nu numai de cunoştinţele şi experienţa proprie, ci este moştenitorul ştiinţei şi experienţei cumulate de toate generaţiile anterioare, transmise nouă de la începutul umanităţii. Deci, Autorul pe care omul încearcă să-l imite şi să-l copieze prin bionică îi este superior nu numai prin prioritate şi prin originalitate, ci şi prin inteligenţă.

Transformarea celulozei în proteine care se produce în aparatul digestiv al ierbivorelor interesează foarte mult pe om. Dacă ar putea face proteine din celuloză, carne din fân, ar fi un ajutor economic minunat! Colagenul a fost izolat de savantul israelitean Katschalski. Este vorba de o substanţă care contractă intestinele pisicii, atât de puternic încât cu această forţă s-ar putea ridica greutăţi de 1.000 de ori mai mari decât propria greutate. Cu acest colagen a reuşit să construiască un mic motor.

Liliacul foloseşte sonar pentru a emite sunete. Părintele Spallanzani, zoolog din Genova, încă din 1793 s-a ocupat de liliecii care zboară noaptea fără să se izbească de nimic. Întâi le-a astupat ochii, dar liliecii zburau şi prindeau prada ca înainte. Atunci le-a astupat urechile. Aşa a descoperit că liliacul emite sunete, care se întorc în formă de ecou, folosindu-se de un organ (sonar), ca şi alte animale, cum ar fi balenele - cetaceele şi delfinii. Sonarul este în parte copiat de om. Dar cu cât timp înainte l-au folosit liliecii şi cetaceele?

Şarpele urmăreşte şoarecele prin întuneric, nu cu ochii nici cu auzul. Când aceste organe sunt acoperite, el reuşeşte totuşi să vâneze. Reptila dispune de două orificii de o parte şi de alta a capului. Acestea sunt detectoare de raze infraroşii (raze de căldură). Orice corp care are o temperatură de peste minus 272 grade, este un corp cald. Cu ajutorul detectoarelor moderne s-au construit aparate care pot fotografia forma corpului, acum absent, sau ascuns privirii, tot aşa se pot fotografia trupe ascunse în pădure. Orientarea broaştelor ţestoase este un fenomen tulburător. Astfel, broasca ţestoasă din Brazilia face 1600 km până la Insulele Asuncion (de numai 8 km pătraţi) unde îşi depune ouăle. Ce aparat precis ar fi pentru navigaţie.

Pitulicea un astronom perfect. Profesorul Sauer din Bremen a făcut o celebră experienţă cu pitulicea. Luând o pitulice care nu a migrat încă, deci fără experienţă, a constatat că se orientează după stele. În septembrie, luna migraţiei, când soarele a apus, ea devine neliniştită. Aşteaptă până ce apar stelele. Atunci porneşte spre sud-est traversând Europa în diagonală, până în dreptul insulei Cipru. De aici îşi schimbă direcţia spre sud şi petrece iarna pe Nil, în Sudan.

Prof. Sauer a aşezat pitulicea într-o colivie, iar pe aceasta a plasat-o într-un planetariu, în care i-a pus diferite stele, formând poziţia stelelor aşa cum era atunci afară. Ea s-a orientat spre sud-est. Atunci a inversat punctele cardinale cu nordul spre sud. Ea s-a întors din nou spre sud-est (poziţie indicată artificial de planetariu). La orele 21 a pus planetariul cu cinci ore înainte, arătând poziţia de la ora două noaptea. Pitulicea a socotit că se află cu cinci ore mai spre răsărit, pe fusul orar, cum ar fi fost pe lacul Baical în Siberia. Îndată a pornit spre apus până a aflat poziţia stelelor din Bremen la orele 21. Numai atunci s-a îndreptat spre sud-est. Pe drept, ne întrebăm: cine a învăţat-o pe ea astronomie?

Cuvântul adaptare nu explică nimic din aceste fenomene. Chiar dacă omul ar reuşi să creeze viaţa şi să reproducă fiinţe vii, chiar şi cea umană, în laborator, el rămâne inferior Creatorului atât prin prioritate cât şi prin originalitate. Omul este bolnav de trufie. Când află legi în natură, le dă numele lui: Legea lui Lavoisier, a lui Newton, a lui Mariotte etc. Când află flori le dă numele său: Begonia (de la Begon), Clarkia, de la Clark; Funkia de la Funk etc. Când descoperă stele, încă le dă numele său: Steaua lui Barnard, steaua lui Laland, steaua lui Ross etc. Dumnezeu nu este egoist, omul poate să-şi pună numele, dar să nu-l nege pe Creator! Este o obligaţie elementară, la toate popoarele, pentru a fi socotit onest, să recunoşti autorul.

Privind lumea din jurul nostru, nu ştim ce să admirăm mai mult! Iată anotimpurile: iarna copacii sunt despuiaţi de podoaba verii, ne par uscaţi, nu mai dau nici un semn de viaţă. Este destul însă să apară primele raze ale soarelui de aprilie şi începe să se observe o schimbare. Seva se mişcă în ţesuturile trunchiului ce părea uscat şi se urcă până la cele mai mici rămurele; iată apar frunzuliţele, alte ramuri noi. Nu întârzie să se arate florile, întâi îmbobocite, apoi dezvoltându-se în toată frumuseţea lor. Toate acestea s-au petrecut doar în câteva zile... Ce schimbare. Planta este inconştientă de ce se petrece cu sine, omul chiar raţional nu-şi poate explica aceste taine ale naturii.

Cine a poruncit sevei să urce în planta uscată? Cine a condus mersul acesta? Cine i-a trasat rolul pe care-l va repeta mii de ani la rând? Cine a produs polenul în flori? Cine a învăţat-o secretul că în floare prin stamine şi pistil se produce o fecundaţie şi de aici fructul şi seminţele pentru continuarea speciei?

Edwards Milne, (1800-1885), academician şi naturalist francez, zicea: "Naturaliştii adevăraţi nu pot da crezare zadarnicelor ipoteze că minunile naturii ar fi nişte simple efecte ale întâmplării, sau consecinţe forţate ale naturii; ei nu pot să-şi dea seama de fenomenele ce se petrec în faţa lor, decât atribuind opera creaţiei acţiunii unui Creator!"

"Dacă oamenii au ajuns destul de învăţaţi pentru a-şi da seama de mersul lucrurilor, cum de nu au aflat mai curând pe Stăpânul acestora?" (Înţelepciune 13, 9). În lunga istorie a umanităţii, Dumnezeu a inspirat unor oameni idei geniale, care au depăşit înţelegerea oamenilor de ştiinţă din acea epocă; din aceste descoperiri se poate constata înţelepciunea Celui care a pus atâta ordine în natură.

Johann Gregor Mendel (1833-1884), călugăr iezuit şi botanist austriac; încă la jumătatea secolului trecut a fost primul care a intuit existenţa genelor pe care le-a denumit factori ereditari. La vremea lui era necunoscută oamenilor de ştiinţă alcătuirea intimă a celulei. Prin lucrările sale de hibridizare a mazărei şi utilizând calculul matematic, a elaborat primele legi ale geneticii, ştiinţă care avea să se nască abia peste cincizeci de ani. Era cu adevărat o inspiraţie să afirmi fără a putea aduce dovezi clare!

Dimitri Mendeleev (1834-1807), chimist rus. El a făcut o clasificare a elementelor chimice, stabilind ordinea lor după numărul de protoni. Deşi pe vremea lui nu se cunoşteau toate cele 92 de elemente plus cele 11 transuranice, el a lăsat căsuţe goale unde să se treacă cele care se vor descoperi ulterior. Era în 1869. Căsuţa din grupa VI, perioada VI, rândul 9 era goală. Savantul rus a precizat însuşirile elementului care trebuia să o ocupe. Peste 30 de ani, în 1898, căsuţa va fi completată cu simbolul Po, numit Poloniu, în cinstea descoperitoarei de origine poloneză, Marie Sklodowska şi a soţului ei Piere Curie. Ei au ştiut dinainte locul elementului descoperit din numărul de electroni, greutatea atomică şi valenţe. Marie şi Piere Curie au primit Premiul Nobel pentru această descoperire în anul 1903. Tot aşa s-a descoperit şi Germaniul.

Dar cine a pus această ordine în sistemul elementelor chimice? Prin aceste cazuri, şi încă multe altele, se constată că Universul este condus de o minte superioară, care a pus ordine şi scop în toate lucrurile. Dumnezeu, în dragostea sa nemărginită faţă de om, i-a dat inteligenţă încât să ajungă într-o mică măsură să pătrundă misterele naturii şi chiar să le copieze în parte. Astfel oamenii de ştiinţă, prin cercetări îndelungate, de ani de zile au ajuns să imite unele fenomene din natură. Dăm mai jos două cazuri.

Frunza artificială realizată în 1977. Este vorba de o uzină chimică pentru producerea primului stadiu al fotosintezei, realizat de un grup de cercetători americani, în frunte cu Dr. Katz. "Natura a fost copiată", declară triumfător articolul din Science et Vie.

Până acum singură natura a fost capabilă să transforme radiaţiile solare în zahăr şi amidon cu ajutorul fotosintezei. Procedeul de fotosinteză l-a folosit natura pentru a transforma energia solară în energie chimică utilizabilă de fiinţele vii. Moleculele clorofilei în celulele frunzelor folosesc protonii solari pentru fabricarea hidraţilor de carbon (zahăr) cu ajutorul apei şi a dioxidului de carbon, indispensabil la creşterea vegetalelor. Triumful este justificat, dar să nu ne închipuim că omul a creat o frunză, ci a reprodus în laborator numai primul stadiu al fotosintezei.

Dacă ne gândim că prima frunză naturală a apărut cu circa 200 milioane de ani înainte şi cu ce miniaturizare, cu ce forme variate de culori, încât uneori omul le socoteşte artistice şi îşi decorează cu ele locuinţele? Dacă pentru copierea acestui model (numai în parte) omului i-au trebuit trei milioane de ani (dacă de atâta timp este el pe pământ) oare nu este mai inteligentă mintea care a conceput originalul?

Prima genă artificială a fost sintetizată în mai 1970, după aproape cinci ani de studii la Universitatea din Visconsin (SUA), de către o echipă condusă de prof. Har Gobin (Premiul Nobel în 1968). Genele sunt elemente localizate pe cromozomi, cu care împreună formează sediul eredităţii tuturor organismelor. A fost o descoperire spectaculoasă, dar cu cât este mai superior Cel ce a creat din început toată natura şi Universul!