APOLOGETICĂ

NATURA

Când facem comparaţie între ceea ce construieşte omul şi ceea ce a creat Dumnezeu, vedem că opera omului este poluare, fum, zgomot, agitaţie; dar natura - abecedarul dat de Creator - este pace, frumuseţe, armonie, măiestrie: petalele florilor, aripile fluturilor şi ale păsărilor, până la minusculele diatomee, care fotografiate cu microscopul au culorile, filigranele şi strălucirea unei bijuterii. Aceste forme şi culori, pe care până la descoperirea microscopului nu le-a văzut decât singur Dumnezeu. Frumosul nu se creează singur. Vedem chiar şi în lumea minerală cristale din florile de mină care stârnesc admiraţia oricărui artist. Frumosul este integritate, proporţie şi atracţie, adică ordine.

Ordinea este opera înţelepciunii, spunea Aristotel. Noi admirăm înţelepciunea omenească, pentru că constatăm lucrările: arta, ştiinţa, tehnica, instituţiile ce le întemeiază. Când vedem un avion supersonic, o rachetă cosmică, un aparat radar, un radio, un televizor, un microscop electronic, sau un telescop, ne minunăm de inteligenţa omenească. Dar care savant poate face din materie preexistentă şi model dat ţesuturile unui organism viu? Cine poate face un ochi, sau creier? Deci dacă eu cred în inteligenţa omenească, cum n-aş crede în mintea care o întrece? "Lucrurile vizibile sunt urmele paşilor Celui invizibil!" zicea Leon Blois. Desigur, ştiinţa cu metodele ei nu poate să demonstreze existenţa lui Dumnezeu, căci aceasta nu poate fi pusă sub microscop, nici nu poate fi văzută cu radio-telescopul!

La Dumnezeu ajunge numai mintea, cu ajutorul harului divin! Dumnezeu faţă de natură este cauză, faţă de minte adevăr şi faţă de voinţă este Binele suprem! Atâta frumuseţe a risipit Dumnezeu în opera sa, încât natura a devenit criteriu pentru artă, de la atom până la astre. Marele critic francez Nic. Boileau, stabileşte ca normă a clasicismului: "Nu există frumos în afară de adevăr şi natură!" Varietatea care delectează spiritul şi dă minţii un grăitor material de meditaţie, prin multiplele manifestări ale vieţii, dovedeşte existenţa Creatorului, înţelepciunea şi puterea Sa.

Fulgii de zăpadă care dau acel spectacol feeric de iarnă sunt formaţi din peste 2.000 de varietăţi geometrice hexagonale, în şase colţuri. Cine a dat această formă geometrică miliardelor de fulgi, care, întocmai ca frunzele unei păduri, nu se aseamănă unul cu altul? Această varietate dă frumuseţea naturii care ne înconjoară. Dacă toate ar fi uniforme (regnul vegetal, animal şi mineral) am putea deduce o sistematizare naturală, dar tocmai excepţiile indică o finalitate, adică un scop. Spre exemplu, dăm mai jos două cazuri de excepţii de la regulă, care trebuie să uimească pe orice om de bună-credinţă.

Apa face o excepţie remarcabilă de la legile fizice, Se ştie că un corp cu cât se răceşte, devine mai dens, se solidifică şi deci devine mai greu. Singură apa face excepţie; ea are densitatea maximă (greutate maximă) nu la zero grade, ci la plus 4 grade Celsius. Astfel când apa îngheaţă ea devine mai uşoară decât în stare lichidă la +4 grade C, şi se ridică la suprafaţă, permiţând astfel supravieţuirea animalelor acvatice pe fundul apelor. Dacă apa nu ar face această excepţie, la frig, apele râurilor, îngheţând de la suprafaţă, ar cădea la fund, şi ar îngheţa toată apa, iar vieţuitoarele acvatice ar muri. Cine a făcut această excepţie? Trebuie să recunoaştem că numai o raţiune prevăzătoare şi atotputernică a făcut o deviere de la regulă pentru apă, încă înainte de a exista peştii.

Un alt caz: Sarea de bucătărie (NaCl) absolut necesară vieţii, este compusă din două elemente: natriu (Na+) şi clor (Cl-). Dacă aceste substanţe, fie natriu sau sodiu, fie clor, ar fi consumate separat, ele ar fi otrăvitoare. Din nou constatăm o inteligenţă supremă, atotputernică şi creatoare făcând în aşa fel combinaţia celor două elemente încât nu numai să nu fie nocive pentru viaţă, ci dimpotrivă să fie absolut necesare tuturor vieţuitoarelor!

Sunt multe exemple în natură din care reiese înţelepciunea lui Dumnezeu, dar noi le-am ales pe cele mai apropiate de viaţa omului. Putem spune cu Psalmistul: "Lăudaţi pe Domnul şi chemaţi numele Lui; vestiţi între neamuri lucrurile Lui. Cântaţi-I şi-L lăudaţi pe El; spuneţi toate minunile Lui. Aduceţi-vă aminte de minunile Lui pe care le-a făcut!" (Ps. 104, 1, 5).

Faptul că natura îşi urmează singură mersul nu înseamnă că s-a creat de la sine. Când vedem un ceasornic, cu cât este de mai mare precizie şi de lungă funcţionare, cu atât mai mult îl admirăm pe cel ce l-a făcut. Dacă la tot momentul ar trebui învârtită o rotiţă, am socoti aceasta ca o imperfecţiune. Dumnezeu a creat natura ca să meargă şi să se "repare" singură. Înţelepciunea Creatorului se vede la fiecare pas în viaţa animalelor şi a plantelor.

Camuflajul unor animale, în special al celor acvatice. Omul are ştiinţă, raţiune, dar nu-şi poate modela propriul său corp. Coralierii şi spongierii sunt animale cu forme de plante, care au ramurile mişcate de curenţi marini; sunt unele animale care-şi schimbă culoarea, aşa este cameleonul, adaptându-se la mediu. În Insulele Filipine, doi ihtiologi de la Universitatea din California au descoperit un peşte din clasa Antenariilor, care reproduce perfect forma unui peştişor mic, exact ca peştii momeală, iar când vin alţi peşti la "momeală", îi pescuieşte el.

Fluturele Calligo are pictaţi pe aripi doi ochi de bufniţă. Când deschide aripile, răpitorul îi vede şi fuge îngrozit. Cine a făcut acest şiretlic? Lumina rece (lumina curată fără căldură) pe care omul a căutat-o în zadar până în prezent, au aflat-o licuricii, în special bondarii fulger din America de Nord şi gândacii luminători (cucujo) din America Centrală, pe care indienii îi folosesc la luminatul locuinţelor. Există omizi luminoase, furnici, termite, peşti, bacterii (de lemn putrezit) care emană lumină rece. Cum au ajuns la acest fenomen? Este o enigmă, sau este înţelepciunea Creatorului?!

Miros de putrefacţie răspândesc unele familii de plante, atrăgând astfel muştele şi gândacii. Mirosul este atât de puternic şi asemănător cu cel răspândit de un animal mort, încât muştele îşi depun ouăle în florile acestor plante şi în felul acesta se realizează polenizarea. În cea mai mare parte a timpului florile acestor plante au miros normal. Numai la anumite intervale îşi ridică temperatura în mod artificial până intră în putrefacţie. Ca să producă un anumit miros plantele ar trebui să cunoască mirosul original al cadavrelor pe care-l imită! (Ştiinţă şi tehnică, mai 1981). Putem vorbi aici de întâmplare?