APOLOGETICĂ

REZUMAT

Religia este raportul omului cu Dumnezeu a cărui existenţă o sesizează în mod natural, la început pre-reflexiv apoi o justifică în mod raţional, şi cu care caută o legătură.

Cei ce neagă existenţa lui Dumnezeu neagă şi religiei un conţinut real. Aceasta pentru că ideea pe care unii şi-o fac despre Dumnezeu este falsă sau pentru că religia e legată de organizaţii social-politice ce trebuie combătute. Religia împiedică lupta de clasă, iar cei ce urmăresc realizarea unei societăţi fără de clase văd în ea o piedică. De aceea, ateismul de azi combate religia, discreditând ideea de Dumnezeu şi, discreditând religia, o pune pe acelaşi plan cu magia, cu animismul, cu totemismul, cu superstiţia. Dar mai ales marxism-leninismul combate religia pe trei planuri: istoric, ştiinţific şi filosofic.

Din punct de vedere istoric caută să se arate că religia e legată de organizaţiile sociale, care s-a născut din animism, totemism, etc., politeismul fiind izvorul monoteismului.

Totuşi, studiul religiilor primitive, ca şi al celor superioare, dovedeşte căutarea unei Fiinţe supreme din partea omului, căci în însăşi firea sa omul este religios. De aceea, chiar cei ce se numesc atei, sub acest imbold al religiozităţii dirijează aspiraţiile naturii spre ceva transcendent şi le leagă de lucruri, de forţe care depăşesc omul, dar cărora le servesc cu religiozitate. Fiinţa spirituală, omul, e stăpânit în mod irezistibil de nevoia religioasă, care se manifestă în religii false, adevărate sau "surogate".

ADDENDA

1. Că viaţa spirituală nu depinde întotdeauna de viaţa materială şi de organizarea socială, o dovedesc şi alte forme de cultură, de exemplu arta. Arta rupestră, din epoca străveche a vânătorilor şi păstorilor, ne face să admirăm până la uimire figurile animaliere, care ating uneori mărimea naturală, "vigoarea tuşei, perfecţiunea atitudinilor şi siguranţa trăsăturilor, tot atâtea mărturii ale unei rare ascuţimi a simţurilor şi ale unei îndemânări magistrale... Cum spiritualitatea nu reflectă fidel nivelul economiei, nimic nu ne opreşte să presupunem că peşterile împodobite... prefigurează cele mai vechi sanctuare rupestre din epoca istorică", scrie Luc Benoist, Arta rupestră, în Istoria ilustrată a picturii, Bucureşti, Editura Meridiane, 1973, p. 1. Vezi şi nota 4 din Addenda.

2. "Nici o orânduire politică nu va elimina niciodată durerea din viaţa omului şi, în lipsă de altceva, e suficientă aceasta ca să menţină vie neliniştea în inima omului. Chiar dacă va lipsi altă durere, certitudinea morţii e suficientă. Nici o bunătate nu va putea scuti totalitatea oamenilor de confruntarea dintre propriile aspiraţii şi fragilitatea existenţei. Ar fi împotriva a tot ceea ce ne învaţă psihologia că euforia bunăstării este de lungă durată. Ce să mai doreşti când nevoile materiale vor fi satisfăcute? Probabil că atunci problema religioasă se va prezenta oamenilor cu mai multă putere decât în epocile precedente. Într-o lume eliberată de frica mizeriei, este cel puţin verosimil că actuala scară de valori, bazată pe datele producţiei şi ale consumului, să-şi piardă vraja" (I. Silone, Uscita di sicurezza, Firenze, Ed. Valecchi, 1965, p. 237-238).

3. După un an de la biruinţa comunismului în Cambodgia, utilizând informaţiile oficiale radiodifuzate, Jean Ponget, în ziarul "Le Figaro" din 31 mai 1976, p. 2, scrie că dacă orice religie e interzisă din punct de vedere politic, Anghar (Comitetul Central al Partidului) a fost divinizat şi toţi termenii vocabularului sacru au fost utilizaţi pentru a desemna atributele Angharului: "atotputernic", "generos", "infailibil", "dătător a tot binele", în "care trebuie să creadă", "să-l iubească", "să-i mulţumească", întrucât "sub conducerea inteligentă, foarte lucidă şi foarte justă a Angharului revoluţionar, orezul e frumos", etc. Pentru popor, Anghar este Providenţa şi securitatea socială. "Omul nou trebuie să renunţe, nu numai la posesia oricărui lucru, dar chiar la afecţiuni, la părinţi şi prieteni, la gânduri şi opinii personale, la libertate, totul fiind dăruit Angharului, proprietar de bunuri, de idei, de sentimente. Ascultarea revoluţionară este totală". "Cambodgia democratică este o teocraţie-militară, asemănătoare unei comunităţi religioase închise."

4. Vizitarea peşterilor străvechi din Font-du-Gaume sau din Cambaralles emoţionează, deoarece ele vădesc "opere ale oamenilor primitivi, pe care le socotim acum ca artistice... Încă din aceste epoci omul s-a definit printr-o atitudine specifică faţă de natură, faţă de sine şi faţă de marile întrebări... iar îngropându-şi morţii a dovedit o depăşire a relităţii concrete şi o vieţuire într-o lume transcedentală... Încă din Zorii existenţei sale, omul a trăit pe două planuri: biologic şi spiritual", afirmă Ion Biberi în interviul publicat de Gr. Traian Pop în revista "Tribuna" din 2 septembrie 1976, p. 10.

5. Mai nou se recunoaşte că, concepţiei marxist-leniniste despre religie i s-au dat interpretări "înguste şi eronate" (Psihologia religiei, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1976, p. 7) şi se încearcă să se scoată în evidenţă elementul biologic psihologic individual, interior, ca izvor al religiei, nu singur, ci sub influenţa societăţii, observându-se că "deşi rădăcinile sociale ale religiei au fost zdruncinate (în condiţiile societăţii socialiste - n.n.), totuşi, în viaţa unor oameni pot apare asemenea situaţii care creează posibilitatea apropierii lor de religie, formează şi întăresc în spiritul omului religios credinţa" (ibid. p. 35). Aceasta, fără îndoială, pentru că "stratificarea primilor ani de viaţă - deşi inconştientă, intuitivă... - reprezintă în realitate fundamentul pe care se clădeşte religiozitatea credinciosului" (Ibid. p. 147). Totuşi se menţine teza fundamentală marxistă: "religia trebuie considerată ca un produs social" (p. 27).

6. Ca fenomen social, religia este o realitate istorică ce-şi are temeiurile sociale şi psihologice dincolo de abilitatea tactică a unor oameni interesaţi în menţinerea ei sau absenţa acestei amabilităţi, ca şi deopotrivă, dincolo de inteligenţa strategică a celor nereligioşi, ateilor" (Petru Berar, Religia în lumea contemporană, Bucureşti, Editura Politică, 1976, p. 14).

7. Gnosticismul este un complex de erori care amestecă sistemele filosofico-religioase cu învăţătura creştină, din care însă respingeau creaţia, susţinând că lumea emană din Dumnezeu. Credinţa este înlocuită cu gnoza, ştiinţă complexă şi secretă, a căror membri susţin că numai ei sunt capabili cu adevărat a cunoaşte şi a adânci ştiinţa. Actele divine emană de la Dumnezeu şi se personifică (eoni), unii fiind masculini, iar alţii feminini. Unul dintre eoni, demiurgul, a făcut lumea materială şi pe om. Dar ea este rea. Cristos este un eon care s-a făcut om în momentul botezului în Iordan. La sfârşitul lumii, materia va fi reînnoită. Gnosticismul ajunge la apogeu în secolele II-III, dar dispare încetul cu încetul în secolul al IV-lea. Această doctrină a fost prezentată în diferite forme de către Alexandrini, Sirieni, Perşi, prin operele multora dintre ei (Bazilide, Valentin, Marcion, Mani, Sabelio etc.). Împotriva acestora, mulţi Sfinţi Părinţi au arătat adevărata învăţătură despre Dumnezeu, despre Isus, redactându-se cu acea ocazie Simbolul Apostolilor.

8. Meditaţia Transcedentală "presupune că prin concentrare şi repetarea mentală a unor sunete sacre, care reprezintă nume de divinităţi în sanscrită, individul poate să intre în rezonanţă cu nişte energii superioare şi poate să obţină forţe paranormale" (Irina Hadevici, în rev. "22", din 24-30 iulie 1992, p. 11). Repetând mental silaba sacră (de exemplu Aum sau Om), numită mantra (cuvânt fără sens pentru cel care trebuie să-l repete), poţi evolua pe plan fizic şi psihic, spre o relaxare, linişte şi bună dispoziţie. Şedinţele de meditaţie transcedentală se ţineau şi în diferite centre din Bucureşti până când, în 1982, toţi cei care au fost descoperiţi au fost sancţionaţi, fiind acuzaţi de a fi sectanţi, mistici şi de adeziune jurată la un guvern mondial al păcii şi înţelegerii universale.

De fapt, meditaţia creştină nu trebuie amestecată fără discernământ cu zen, cu yoga sau cu meditaţia transcedentală. Amestecul acestora nu este "fără riscuri", subliniază Congregaţia pentru Doctrina Credinţei. Cardinalul Ratzinger, prefectul acestei Congregaţii, aminteşte că meditaţia creştină constă într-un dialog personal, intim şi profund între Dumnezeu şi om. Darul Spiritului Sfânt face ca omul să fie capabil să-L primească pe Dumnezeu, să-I mulţumească, să-L adore, atât în secretul inimii cât şi în adunarea credincioşilor.

9. Paco Rabanne a scris în 1964 o carte ("Trajectoire") în care descrie vieţile lui anterioare. La vârsta de 7 ani îşi părăseşte corpul, călătorind în spaţiu şi în timp, văzând peisaje necunoscute. La 14 ani învaţă să rotească mesele cu ajutorul unui medium. La 16 ani, bătăile mesei îi suflă subiectul la bacalaureat. Îţi aminteşte existenţa sa cu 75000 ani în urmă. A venit de pe planeta Altoir şi a întemeiat Atlantida. Apoi ia trupul unui preot egiptean. După aceea, el a asasinat pe Tutankamon; devine inchizitor în Spania împreună cu Torquemada. Sub regele Ludovic al XV-lea îşi pierde familia... Astfel va ajunge încetul cu încetul la al "şaptelea plan vibratoriu".