APOLOGETICĂ

DESPRE HOMOSEXUALITATE

Orice fiinţă omenească este chemată să primească darul filiaţiei divine, pentru a deveni fiu al lui Dumnezeu prin har. Totuşi, pentru a primi acest dar, trebuie să respingem păcatul; aici se include şi comportamentul homosexual care e format din acţiuni menite să nască sau să stimuleze un răspuns sexual îndreptat spre o persoană de acelaşi sex. Biserica Catolică ne învaţă că asemenea fapte violează întotdeauna legea divină şi naturală.

Cu toate acestea, ispitele homosexuale în sinea lor nu sunt condamnabile. Oamenii sunt expuşi unei largi varietăţi de ispite asupra cărora au puţin control direct, dar acestea devin păcate când persoana dă curs ispitei, fie prin faptă, fie prin încurajarea dorinţei şi o deliberată angajare în fantezii legate de înfăptuirea ei. Oamenii tentaţi de ispite homosexuale, ca şi cei tentaţi de dorinţe heterosexuale nepotrivite, nu păcătuiesc decât atunci când dau curs într-o anumită manieră acestor tentaţii.

Legea divină

Este binecunoscut faptul că încă din Vechiul Testament comportamentul homosexual este neacceptat. În cartea Genezei, cap. 19, doi îngeri travestiţi vizitează oraşul Sodoma, iar Lot le oferă adăpost şi ospitalitate. Peste noapte, bărbaţii din Sodoma cer ca Lot să îi pună la dispoziţia lor pe oaspeţi pentru a întreţine cu ei raporturi homosexuale. Lot refuză şi îngerii fac astfel încât acei bărbaţi să orbească. Lot şi cei din casa lui sunt salvaţi, iar oraşul este distrus de foc, "pentru că a ajuns mare plângere înaintea Domnului împotriva locuitorilor săi" (Geneza 19, 13).

De-a lungul istoriei, învăţaţii iudei şi creştini au recunoscut că unul dintre păcatele principale implicate în distrugerea Sodomei a fost comportamentul homosexual al locuitorilor. Astăzi însă, anumiţi adepţi ai homosexualităţii promovează ideea că păcatul Sodomei a fost doar lipsa de ospitalitate. Chiar dacă lipsa de ospitalitate este un păcat, este clar incriminat comportamentul homosexual ca fiind cel mai responsabil în distrugerea oraşului. Trebuie să privim la interpretarea Scripturii referitor la păcatul sodomit.

Judecători 7 arată că Sodoma şi Gomora "au înfăptuit imoralităţi şi s-au dedat poftelor trupeşti nenaturale". Ezechiel spune că Sodoma a comis "fapte abominabile" (Ezechiel 16, 50), care se referă la fapte homosexuale şi heterosexuale păcătoase. Lot le-a oferit bărbaţilor Sodomei chiar cele două fiice virgine ale sale, în locul oaspeţilor, dar bărbaţii Sodomei au refuzat oferta, preferând sexul homosexual în locul celui heterosexual (Geneza 19, 8-9). Ezechiel face aluzie şi la lipsa de ospitalitate spunând că Sodoma "nu a ajutat pe cei săraci şi nevoiaşi" (Ezechiel 16, 49). Astfel amândouă, faptele homosexuale şi lipsa de ospitalitate, au contribuit la distrugerea Sodomei, iar trecutul profund păcătos şi "lucrurile abominabile" au stârnit pedeapsa lui Dumnezeu.

Incidentul Sodoma nu este însă singurul în care Vechiul Testament vorbeşte despre homosexualitate. O explicită condamnare a acestui păcat se găseşte în cartea Leviticului: "Să nu te culci cu un bărbat ca şi cu o femeie; este abominabil... Dacă un bărbat se culcă cu un alt bărbat ca şi cu o femeie, amândoi comit un lucru abominabil, oribil. Ei trebuie să fie pedepsiţi cu moartea, iar sângele lor să cadă asupra lor" (Levitic 18, 22;20, 13).

Reinterpretând Scriptura

Pentru a anula cele spuse în Scriptură, unii adepţi ai homosexualităţii argumentează că cerinţele morale ale Vechiului Testament pot fi ignorate atâta timp cât anumite reguli rituale impuse înainte - ca de exemplu abţinerea de la carnea de porc, sau circumcizia la nou-născuţii de sex bărbătesc - nu mai sunt obligatorii.

În timp ce regulile rituale impuse ale Vechiului Testament nu mai sunt obligatorii, exigenţele lor morale sunt însă obligatorii. Dumnezeu poate da diferite reguli pentru diferite timpuri şi culturi, dar cerinţele sale morale sunt veşnice şi obligatorii în toate culturile.

Confirmând ideea de mai sus, Noul Testament respinge deasemenea, în mod vehement, comportamentul homosexual. În Romani 1, Paul atribuie dorinţele homosexuale unui refuz de a mărturisi şi venera pe Dumnezeu. El spune: "Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii; asemenea şi bărbaţii lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor. Şi precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoştinţă, aşa şi Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine. Aceştia, deşi au cunoscut dreapta orânduire a lui Dumnezeu, că cei ce fac unele ca acestea sunt vrednici de moarte, nu numai că fac ei acestea, ci le şi încuviinţează celor care le fac" (Romani 1, 26-28, 32).

În altă parte, Paul iarăşi avertizează că homosexualitatea este unul dintre păcatele care nu permit intrarea în ceruri: "Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu" (1Corinteni 6, 9-10).

Întreaga Scriptură învaţă că este inacceptabil comportamentul homosexual. Dar respingerea acestui comportament nu este o interdicţie arbitrară. Ca şi alte principii morale, îşi are rădăcinile în legea naturală, planul pe care Dumnezeu l-a zidit în natura umană.

Legea naturală

Oamenii au o intuiţie etică, fundamentală, despre anumite comportamente, ca fiind rele, pentru că ele nu sunt fireşti. Noi recunoaştem intuitiv că partenerul sexual al omului este tot un om, nu un animal.

Argumente asemănătoare sunt şi în cadrul homosexualităţii. Partenerul sexual natural pentru un bărbat este o femeie, şi partenerul sexual natural pentru o femeie este un bărbat. Astfel, oamenii au faţă de homosexualitate o intuiţie corespunzătoare cu cea legată de zoofilie - este greşită pentru că este nenaturală.

Legea naturală este fundamentul pentru aproape toate intuiţiile morale etalon. De exemplu, demnitatea şi valoarea pe care o posedă în mod natural orice fiinţă fac să fie imorală distrugerea vieţii umane sau provocarea de suferinţe fizice sau emoţionale. De aici derivă o mulţime de principii morale specifice, ca de exemplu inacceptabilitatea crimei, a răpirii unui copil, a mutilării, a abuzului fizic şi emoţional, şi aşa mai departe.

Pentru a anula greutatea argumentului legii naturale împotriva homosexualităţii, unii adepţi ai homosexualităţii oferă o serie de justificări pe care le vom examina:

"M-am născut aşa"

Mulţi homosexuali argumentează că nu ei şi-au ales această condiţie a lor, ci s-au născut aşa, comportamentul homosexual fiind natural pentru ei.

Dacă ceva nu a fost ales nu înseamnă însă că este înnăscut. Unele dorinţe pot fi dobândite sau consolidate prin obişnuinţă şi condiţionare, şi nu printr-o alegere conştientă. De exemplu, nimeni nu alege să fie un alcoolic, dar poate dobândi obiceiul de a consuma alcool. Aşa cum cineva poate dobândi dorinţa de a bea (îmbătându-se repetat) fără a alege aceasta în mod conştient, cineva poate dobândi dorinţe homosexuale (prin angajare în fanteziile şi comportamentul homosexual) fără a alege aceasta în mod conştient.

Deoarece la oameni dorinţa sexuală este în mare măsura condiţionată de cunoaştere (nu se poate explica biologic de ce anumite mirosuri, forme ale îmbrăcămintei sau forme ale lenjeriei intime stimulează din punct de vedere sexual), ar fi şi mai neobişnuit dacă dorinţele homosexuale nu ar fi supuse aceleiaşi condiţionări cognitive.

Chiar dacă ar exista o predispoziţie genetică spre homosexualitate (rezultatele studiilor în acest sens sunt neconcludente), comportamentul acesta rămâne nefiresc pentru că homosexualitatea nu este parte a modelului natural uman. Un comportament nu poate fi acceptat doar pentru faptul că există o predispoziţie genetică spre el.

De exemplu, cercetările ştiinţifice sugerează că unele persoane se nasc cu o dispoziţie ereditară spre alcoolism, dar nimeni nu va susţine că acele persoane trebuie să îşi împlinească aceste dorinţe înnăscute devenind alcoolice. Alcoolismul nu este un "stil de viaţă" acceptabil, aşa cum nu este nici homosexualitatea.

Argumentul "10%"

Activiştii homosexuali deseori justifică homosexualitatea afirmând că 10% din populaţie este homosexuală, însemnând că este un comportament comun şi în felul acesta acceptabil.

Nu toate comportamentele comune sunt însă acceptabile, şi chiar dacă 10% din populaţie s-ar fi născut homosexuală, acest fapt nu dovedeşte nimic. 100% din populaţie se naşte cu păcatul original şi cu toate predispoziţiile spre păcat ce rezultă de aici. Dacă aceste predispoziţii păcătoase iau aspectul de homosexualitate la 10% din populaţie, tot ce ne sugerează acest lucru este doar un aspect demografic al păcatului.

În realitate însă, cifra de 10% este falsă. Această cifră a rezultat dintr-un raport despre "Comportamentul sexual la bărbat", realizat de Alfred Kinsey în 1948. Studiul a avut serioase deficienţe, aşa cum au susţinut mai târziu psihologi care au studiat comportamentul homosexual. Subiecţii lui Kinsey au fost în mare majoritate puşcăriaşi; 1400 dintre cei 5300 subiecţi (26%) au fost condamnaţi pentru acte ilegale de natură sexuală - categorie care prin definiţie nu este reprezentativă pentru practicile sexuale normale.

În plus, cifra de 10% include persoane care nu sunt exclusiv homosexuale, ci s-au angajat în asemenea relaţii doar temporar, apoi s-au oprit - persoane care au trecut printr-o "fază" homosexuală totală sau parţială, dar nu pot fi considerate homosexuale pe termen lung.

Studii recente şi mult mai riguroase din punct de vedere ştiinţific au arătat cu numai în jur de 2% din populaţie este homosexuală.

"Eşti doar un homofob"

Aceia care se opun comportamentului homosexual sunt acuzaţi adesea de "homofobie" - că îşi susţin poziţia doar pentru că le este frică de homosexuali. Uneori este adusă acuzaţia că poate tocmai aceste persoane sunt homosexuale, şi vor să ascundă acest fapt, chiar faţă de ei înşişi, condamnând alţi homosexuali.

Amândouă aceste argumente împiedică o discuţie raţională pe tema aceasta, prin focalizarea atenţiei doar spre unul dintre participanţi. Făcând acest lucru, ei resping alte argumente, bazându-se pe calităţi reale sau presupuse ale persoanei. În acest caz, presupusa calitate este frica de homosexuali.

Homofobia, ca alte încercări similare de a evita o discuţie raţională asupra problemei, este complet afară de subiect. Chiar dacă unei persoane i-ar fi frică de homosexuali, acest fapt nu diminuează argumentele sale împotriva comportamentului acestora. Faptul că unei persoane îi este frică de arme nu anulează argumentele sale împotriva posesiei de arme.

Mai mult, acuza de homofobie sună fals. Marii majorităţi a celor care condamnă comportamentul homosexual nu le este deloc "frică" de homosexuali. Dezacordul nu este acelaşi lucru cu teama. Cineva poate să nu fie de acord cu ceva, fără a-i fi frică de acel lucru, şi încercarea de a refuza discuţia raţională strigând "homofob!" este sortită eşecului. Este doar o încercare de a distrage atenţia de la argumentele contra, focalizând atenţia spre cel ce susţine argumentele, încercand în acelaşi timp a-l condamna din punct de vedere moral.

Chemarea la castitate

Argumentele moderne în favoarea homosexualităţii au fost aşadar insuficiente pentru a depăşi evidenţa faptului că comportamentul homosexual este împotriva legii divine şi a legii firii, aşa cum Biblia şi Biserica, precum şi un cerc larg de scriitori iudei şi creştini (fără să îi mai menţionăm şi pe cei musulmani) au susţinut întotdeauna.

Biserica Catolică învaţă astfel: "Bazându-se pe Sf. Scriptură, care le prezintă ca depravări grave, Tradiţia a declarat întotdeauna că 'actele de homosexualitate sunt în mod intrinsec dezordonate'. Ele sunt contrare legii naturale. Închid actul sexual faţă de darul vieţii. Nu izvorăsc dintr-o complementaritate sexuală şi afectivă adevărată. Nu pot fi aprobate în nici un caz" (Catehismul Bisericii Catolice, 2357).

Totuşi, Biserica recunoaşte că "geneza ei psihică rămâne în mare măsură neexplicată. (...) Un număr deloc neglijabil de bărbaţi şi de femei prezintă tendinţe homosexuale înnăscute. Ei nu îşi aleg condiţia homosexuală: ea constituie pentru cea mai mare parte dintre ei o încercare. Trebuie să fie priviţi cu respect, compasiune şi delicateţe. Se va evita orice semn de discriminare nedreaptă faţă de ei. Aceste persoane sunt chemate să realizeze voinţa lui Dumnezeu în viaţa lor şi, dacă sunt creştine, să unească greutăţile pe care le întâmpină datorită condiţiei lor cu jertfa crucii Domnului.

"Persoanele homosexuale sunt chemate la curăţie. Prin virtuţile stăpânirii de sine, educatoare ale libertăţii interioare, uneori cu sprijinul unei prietenii dezinteresate, prin rugăciune şi harul sacramental, ele pot şi trebuie să se apropie, treptat şi cu hotărâre, de perfecţiunea creştină" (Catehismul Bisericii Catolice, 2357-2359).

Sf. Paul, în mod încurajator ne aminteşte: "Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea de ea, ca să puteţi răbda" (1Corinteni 10,13).

Acest articol, tradus din limba engleză de pe situl indicat mai jos, se încheie cu o recomandare care, chiar dacă pare inutilă celor din România, o includem pentru a sublinia faptul că Biserica (din SUA) are o soluţie pentru oamenii aflaţi în această situaţie: Homosexualii care vor să trăiască în castitate pot contacta "Courage", un grup naţional aprobat de Biserică pentru a-i ajuta pe cei care vor să îşi părăsească stilul de viaţă homosexual. (Courage, c/o Rev. John Harvey, St Michael's Rectory, 424 W. 34;th St., New York, NY 10001, tel:(212) 421-0426).

Sursa: Catholic.com, republicat cu acordul sursei
Traducerea în limba română: Benedict Simion