APOLOGETICĂ

9. ÎNCHINAREA LA CRUCE

Crucea este semnul biruinţei lui Cristos asupra diavolului. În vorbirea creştină, "cruce" înseamnă virtute, jertfă: "Cel ce nu-şi ia crucea sa şi nu vine după mine, nu este vrednic de Mine" (Matei 10,38); "Cel ce vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze" (Marcu 8,34); "Cel ce nu-şi ia crucea şi nu vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu" (Luca 14,27).

Sfântul Pavel scrie: "...aceia vă silesc să vă tăiaţi împrejur numai ca să nu sufere prigonire pentru crucea lui Cristos" (Gal. 6,12); "Iară mie nu-mi fie a mă lăuda decât numai în crucea Domnului nostru Isus Cristos" (Gal. 6,14); "... uniţi într-un singur trup, prin cruce, omorând prin ea vrăjmăşia" (Efes. 2,16); "Şi printr-însul toate cu Sine să le împace..., făcând pace prin El, prin sângele crucii Sale..." (Col. 1,20; 2,14).

Crucea este semnul Dumnezeului celui viu: "Şi iată am văzut alt înger, suindu-se la răsăritul soarelui, care avea semnul Dumnezeului celui viu" (Apoc. 7,2). La profetul Ezechiel scrie: "Treci prin oraş, prin tot Ierusalimul şi înseamnă fruntea bărbaţilor care suspină" (Ezechiel 9,4). Semnul era în chip de cruce T (litera "tau" evreiască). Crucea este semnul Fiului Omului, cum citim la Matei: "Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului..." (Matei 24,30). Aşadar, cel ce se leapădă de cruce, se leapădă de semnul Fiului Omului.

Scrierile vechi ne arată că primii creştini foloseau semnul crucii:

- Tertulian (pe la anul 200 d. Cr.) în cartea sa De corona Militis (cap. 3) şi în cartea De Resurectione Carnis (cap. 8), arată că creştinii îşi fac cruce.

- Sf. Ciril din Alexandria (376-444) în cartea sa Contra Iulianum, cap. 4, ne spune că creştinii se închină în faţa crucii, îşi fac semnul crucii pe frunte şi îl sapă pe uşile caselor. Vechimea obiceiului de a se însemna cu semnul crucii vine de pe timpul Apostolilor.

Noi, când ne facem cruce, ne mărturisim credinţa şi pronunţăm numele Preasfintei Treimi: în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh, Amin (Matei 28,19); "Drept aceea mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh" (Matei 28,19). Aşadar, cei ce se leapădă de cruce, sunt cei pieritori, despre care Sf. Pavel zice: "Cuvântul crucii celor pieritori este nebunie, iar nouă, celor ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu" (I Cor. 1,18); "... Duşmanii crucii lui Cristos" (Filip. 3,18).

Exemplu: Celebrul Cardinal Wiseman (1802-1865) era pe patul de moarte. Un prieten, vizitându-l, îl întreabă: "Cum vă aflaţi, Eminenţă?" Cardinalul, luând crucea în mâinile sale, cu o privire plină de emoţie, răspunse: "Mă aflu ca un licean ce va pleca în vacanţă pentru a-şi regăsi casa părintească!" Iată cum ştia să moară cel care a fost format la şcoala dumnezeiescului Răstignit.

"La picioarele crucii - scrie Mons. Gibier - se umileşte orgoliul, se dizolvă egoismul, voluptatea se mortifică, remuşcările se calmează, ura este învinsă de dragoste, durerea, deznădejdea şi descurajarea primesc forţa necesară pentru a învinge..."

Constatăm din vieţile sfinţilor ce mare putere are o sfântă cruce făcută cu evlavie. Crucea este arma împotriva diavolului, căci bine zice poporul: "fuge ca dracul de cruce". Crucea este simbolul creştinului. Ea se aşează atât pe clopotniţa bisericilor, cât şi deasupra patului copiilor, ca apărare şi scut.