APOLOGETICĂ

23. DUMINICA ŞI SÂMBĂTA

Din înţelegerea greşită a Sfintei Scripturi, care, fără Tradiţie, este învârtită în toate direcţiile, unii creştini au ajuns să sărbătorească sâmbăta în locul Duminicii, bazându-se pe texte diverse. Creştinii au ţinut Duminica, adică ziua Domnului, în cinstea a două mari evenimente care s-au întâmplat în prima zi din săptămână: Învierea Domnului şi Pogorârea Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli. Sfântul Apostol Ioan scrie: "Am fost răpit cu mintea într-o zi de Duminică" (Apoc. 1,10).

Tot în zi de duminică slujeşte Sf. Pavel Sfânta Liturghie şi predică: "Şi, în ziua cea dintâi a săptămânii, adunându-se ucenicii ca să frângă pâine"; apoi istoriseşte întâmplarea cu tânărul Eutichie (Fapte 20,7-12). În zi de duminică se făcea colecta, semn că atunci erau mai mulţi creştini de faţă: "În ziua cea dintâi a săptămânii, fiecare din voi să pună la o parte ce se va îndura, ca să nu se facă strânsoarea când voi veni la voi" (I Cor. 16,2).

Timpul când a fost înlocuită sâmbăta evreiască cu duminica creştină nu poate fi stabilit cu siguranţă. Este sigur că în timpul scrierii Epistolei Sf. Apostol Pavel către Corinteni, anul 57, şi pe timpul Faptelor Apostolilor, anul 64, adunările liturgice ale creştinilor se ţineau în ziua cea dintâi a săptămânii, cum am văzut în Faptele Apostolilor (20,7) şi scrie în Epistola către Corinteni (I Cor. 16,2).

La sfârşitul secolului întâi şi începutul secolului II, adică la anul 100 d.Cr., această sărbătoare a duminicii era statorită pretutindeni, sub numele de Ziua Domnului (Apoc. 1,10). Acest fapt ni-l spune şi istoria în: Învăţătura celor 12 Apostoli = Didake, cap. 14; în Epistola lui Barnaba, cap. 15; în Scrisoarea Sf. Ignaţiu din Antiohia către Magnezieni, cap. 9 (Sf. Ignaţiu a murit martir la Roma în anul 107); în cartea Dialogul cu Trifon a Sf. Justin, mort în anul 165 d.Cr.; în Epistola către Romani a Sf. Dionisie din Corint (+180), redată de Eusebiu în Istoria Bisericească IV, cap. 23; în Apologeticum, cap. 16, scrisă de Tertulian (+165).

În perioada aceea existau aşa-numiţii iudaizanţi care, pe ici pe colo, ţineau sâmbăta cu evreii. Constantin cel Mare a dat ordin împotriva lor, cum istoriseşte Nichifor Calixt în Istoria Bisericească VII, 46. Tot asemenea măsuri ia şi Conciliul din Laodicea, canon 29. Sabatul este o lege ceremonială a Vechiului Testament, ca şi tăierea împrejur şi interzicerea anumitor mâncări. Această lege a încetat în Noul Testament.

Sărbătoarea sâmbetei o aveau şi Babilonienii (Dict. de la Bible, art. Sabat, Vigouroux). Se pare că evreii o ţineau înainte de Legea dată de Dumnezeu lui Moise pe muntele Sinai (Ieşire 16,23-30). Chiar cuvintele "adu-ţi aminte" (Ieşire 20,8) presupun o cunoaştere anterioară. Sabatul a fost întărit ca să-şi aducă aminte că Domnul i-a scos din robia Egiptului (Deut. 5,15). Profetul Osea spune că Dumnezeu a zis: "Voi face să înceteze toate veseliile ei (ale naţiunii evreieşti), sărbătorile ei şi lunile noi şi zilele de odihnă şi toate prăznuirile ei" (Osea 2,13).

Întreg Noul Testament este o ridicare împotriva Sabatului. Dacă Isus intră în sinagogă sâmbăta, o face ca să afle pe iudeii ce erau adunaţi acolo şi să le vorbească: "Intrară în Capernaum şi, îndată, intrând sâmbăta în sinagogă, îi învăţa" (Marcu 1,21); "Şi, fiind sâmbătă, a început să înveţe în sinagogă" (Marcu 6,2); "A venit în Nazaret unde crescuse şi a intrat, după obiceiul său, în ziua sâmbetei în sinagogă şi s-a sculat să citească" (Luca 4,16,31).

Dar Isus şi Apostolii sunt persecutaţi pentru că nu ţin sâmbăta: "Văzând fariseii, au zis: Iată ucenicii Tăi fac ceea ce nu se cade a face sâmbăta" (a smulge spice) (Matei 12,2); "Şi fariseii au zis: Vezi, de ce fac sâmbăta ce nu se cuvine?" (Marcu 2,24; Luca 6, 1-5). Mântuitorul vindecă sâmbăta pe omul cu mâna uscată: "Drept aceea, este permis a face bine sâmbăta" (Matei 12,10); "Şi a zis lor: Se cuvine, sâmbăta, a face bine sau a face rău, a mântui un suflet sau a-l pierde? Iar ei tăceau..." (Marcu 3,4); "Iar în altă sâmbătă a intrat în sinagogă şi învăţa. Şi era acolo un om a cărui mână dreaptă era uscată. Iar fariseii îl pândeau, de-l va vindeca sâmbăta, ca să-i găsească vină..." (Luca 6,6).

Ba, chiar porunceşte paraliticului de la scăldătoarea oilor: "Scoală-te, ia-ţi patul şi umblă" (Ioan 5,8). Isus mai zice: "Dacă omul primeşte tăierea împrejur sâmbăta, ca să nu se strice Legea lui Moise, vă mâniaţi pe mine că am făcut sâmbăta un om întreg sănătos?" (Ioan 7,23). Chiar şi vindecarea orbului din naştere o face Isus sâmbăta: "Deci, ziceau unii din farisei: Omul acesta nu este de la Dumnezeu, că nu ţine sâmbăta" (Ioan 9,16).

Sâmbăta, o vindecă pe femeia gârbovă: "Şi învăţa Isus în una din sinagogi, sâmbăta. Iată o femeie, gârbovă de 18 ani... şi Isus i-a zis: Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta..." (Luca 13,10,11). Tot demonstrativ vindecă în zi de sâmbătă pe omul cu boala de apă: "Iată, un om bolnav de hidropică era înaintea lui. Isus a întrebat de Lege pe învăţători şi pe farisei: Este îngăduit a vindeca sâmbăta, ori nu? Dar ei au tăcut; şi luându-l de mână, l-a vindecat..." (Luca 14,2-6).

Întrebare: Pentru ce scrie că Dumnezeu s-a odihnit în ziua a şaptea? (Facere 2,2-5).

Răspuns: Dumnezeu nu a lucrat ca să fie obosit, creaţiunea fiind un act al voinţei, însă o spune pentru a da pildă evreilor să ţină sâmbăta. Dumnezeu şi acum lucrează (Ioan 5,17).

Întrebare: De ce zice Mântuitorul, vorbind de dărâmarea Ierusalimului: "Să nu fie fuga voastră iarna sau în zi de sâmbătă" (Matei 24,20).

Răspuns: Sâmbăta a fost fixată ca zi de odihnă: "Păziţi, deci, ziua de odihnă, căci ea este sfântă" (Ieşire 31,14); "Şase zile să lucraţi, iar ziua a şaptea să fie sfântă pentru voi, zi de odihnă, odihna Domnului" (Ieşire 35,2). În această zi de odihnă, evreii nu aveau voie să facă drumuri lungi. Nu se admitea decât 2000 de coţi sau de paşi, cca 1 km (Iosif Flaviu "Antichităţi iudaice"; Învăţaţii Iudei Barachibas şi Hillel). Dacă ar fi trebuit să fugă, nu puteau, fiind interzis să facă mai mult de 2000 de paşi, astfel că ar fi fost prinşi. Tot aşa, dacă ar fi fost iarnă, greutăţile unui drum ar fi fost foarte neplăcute.

Din cuvintele Mântuitorului "Să nu fie fuga voastră iarna sau în zi de sâmbătă" (Matei 24,20) nu se deduce că trebuie ţinută sâmbăta. În acest caz ar trebui ţinută, sărbătorită şi iarna, adică anotimpul. Când Isus a vorbit, duminica nu era încă stabilită ca zi de odihnă. Această zi au întemeiat-o Apostolii în cinstea Învierii Domnului şi a Pogorârii Duhului Sfânt, cele două mari sărbători ale creştinismului.

Întrebare: De ce au intrat Apostolii în sinagogă sâmbăta? Pavel intră şi vorbeşte în sinagoga din Antiohia Pisidiei, într-o zi de sâmbătă (Fapte 13,14-17,27): "Şi ieşind ei din sinagoga iudeilor, îl rugau neamurile ca, sâmbăta viitoare, să le grăiască lor cuvintele acestea" (Fapte 13,42-44); "Şi, după obiceiul său, Pavel a intrat la ei şi, în trei sâmbete, le-a grăit din Scriptură" (Fapte 17,2); "Şi vorbea în sinagogă în fiecare sâmbătă" (Fapte 18,4)...

Răspuns: Apostolii, ca şi Cristos, intrau în sinagogă pentru că acolo îi aflau pe iudei adunaţi. Însă creştinii aveau altă zi de odihnă, cum zice Sf. Pavel: "Nimeni să nu vă judece pe voi pentru mâncare sau băutură, sau pentru sărbătoare, sau pentru lună nouă, sau pentru sâmbătă" (Col. 2,16); "Acestea sunt umbra celor viitoare" zice Sf. Pavel (Col. 2,17).

Noi trebuie să ţinem ceea ce am primit de la Apostoli şi de la Sfinţii Părinţi care i-au cunoscut, în mare parte, şi au luat aceste hotărâri după multă gândire. Pentru creştini, Ziua Învierii Domnului este cea mai mare sărbătoare, căci prin Patima, Crucea şi învierea Sa, Isus ne-a răscumpărat din robia păcatului strămoşesc. Această zi merită toată consideraţia şi atenţia noastră. Aşa cum ziua de vineri este post, în amintirea suferinţelor, tot aşa ziua de duminică este ziua biruinţei lui Cristos.

Exemple: În timpul războiului franco-german din 1870, guvernul francez a ţinut o şedinţă în palatul Arhiepiscopului din Tours. Un membru al guvernului, avocatul Cremieux, evreu, glumind, s-a adresat Arhiepiscopului zicând: "Preasfinţia Voastră, credeţi în Noul Testament şi ţineţi Duminica; eu ţin Vechiul Testament, cu sâmbăta. Ar trebui să stabilim care trebuie ţinut?" Msgr. Guibert, Arhiepiscopul, a răspuns: "Dvs. sunteţi jurist, deci ştiţi foarte bine! Când cineva face două testamente, numai unul din ele este valabil. Ultimul îl exclude pe cel dintâi. Prin urmare, Duminica trebuie ţinută".

Louis Veillot (1813-1883), ziarist catolic militant şi director al ziarului "L'Univers" din Paris, istoriseşte următorul caz: Un vecin îl dispreţuia pe altul pentru că mergea duminica la biserică să asculte Sfânta Liturghie. Acesta îi răspunde: Ce-ai zice dacă aş avea numai şapte franci şi, întâlnind un cerşetor, i-aş da şase franci? - Aş spune că eşti foarte darnic, i-a răspuns celălalt. - Dar ce-ai spune dacă acel sărac, în loc să-mi mulţumească, ar sări să mă sugrume ca să mi-l ia şi pe cel rămas? - L-aş judeca foarte aspru, l-aş considera un derbedeu, vrednic de spânzurătoare! - Ei bine, ţi-ai pronunţat propria osândă. Dumnezeu ţi-a dat şase zile pentru lucru şi a cerut să-i închini Lui a şaptea zi, dar tu i-o iei şi pe aceasta!

Un cetăţean îi zise unui cunoscut care mergea la biserică, fiind duminică: De ce mergi la biserică? Te poţi ruga şi acasă, Dumnezeu e pretutindeni! Creştinul îi răspunse: Şi aerul este plin de vapori de apă peste tot, dar cine vrea să-şi potolească setea, trebuie să meargă la fântână. Tomas Morus (1478-1535), cancelar al Angliei şi martir, asculta şi-l ajuta pe preot la Sfânta Liturghie. Curtenilor le spunea: E mai mare cinste pentru mine a servi la altarul lui Dumnezeu, decât a servi la curtea regelui!