APOLOGETICĂ

13. SACRAMENTUL SPOVEDANIEI

Isus îi spune lui Petru: "Ţie îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor; orice vei lega pe pământ, va fi legat şi în cer, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri" (Matei 16,19). Le zice şi Apostolilor: "Adevărat grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în cer, şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer" (Matei 18, 18). În seara învierii le spune Isus, de asemenea: "Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute" (Ioan 20, 22-23). Iar Sf. Pavel spune: "Dumnezeu ne-a împăcat cu El prin Isus Cristos şi ne-a încredinţat şi nouă slujba împăcării" (II Cor. 5,18).

Pocăinţa nu constă din a trece la secte, ci din:

1. a avea sinceră şi adevărată părere de rău pentru păcate, adică o căinţă profundă;

2. a-ţi spovedi păcatele, pentru a primi dezlegarea de care vorbeşte Isus în Evangheliile de la Matei şi Ioan, citate mai sus.

3. a face fapte bune (canon, satisfacere, reparare) pentru iertarea păcatelor. Citim în Sf. Scriptură:

"Am păcătuit înaintea Domnului, a zis David către Natan. Şi Natan a zis lui David: Domnul îţi iartă păcatul, nu vei muri!" (II Regi 12,12,13). "Şi Isus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale." (Matei 9, 2; Luca 5, 20).

În textul de mai sus vedem că Isus iartă păcatele Paraliticului. Unii din cărturari (interpreţii Legii) s-au scandalizat: Cum poate un om ierta un păcat făcut împotriva lui Dumnezeu? Iar Isus, ca să le dea o dovadă că, de fapt, a iertat păcatul care nu se vede, face o minune care se vede, zicând: "Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi în casa ta! Iar gloatele au preamărit pe Dumnezeu, Cel ce a dat o aşa mare putere oamenilor" (Matei 9,1-8).

Obiecţie: Sectarii spun că numai Dumnezeu poate ierta păcatele.

Răspuns: Este foarte adevărat că numai Dumnezeu poate ierta păcatele, dar dacă El a voit să dea această putere şi oamenilor, cine ar îndrăzni să spună că nu este bine? Preotul iartă păcatele în Spovedanie, cu puterea dată de Dumnezeu. De aceea zice: "Şi eu, cu puterea care mi s-a dat, îţi iert şi te dezleg..."

Puterea a fost dată Apostolilor de Isus, după cum am văzut mai sus, iar prin ei, urmaşilor: Episcopilor şi preoţilor. Dacă Isus a dat această putere urmaşilor săi, aceasta cuprinde în sine şi datoria creştinilor de a se spovedi, căci altfel n-ar fi avut rost această putere. Dar cine ar fi îndrăznit vreodată să-şi asume o astfel de putere, dacă n-ar fi fost dată de Isus?! Reiese clar obligaţia fiecărui creştin de a-şi mărturisi păcatele, cel puţin o dată pe an, la Paşti, aşa cum prescriu Poruncile Bisericeşti.

Obiecţie: Sectarii spun că preotul nu este discret şi divulgă secretul spovedaniei.

Răspuns: Preotul nu are voie să spună nimic din cele auzite în spovedanie, chiar dacă ar trebui să moară. Sunt cazuri când preotul a suferit ani îndelungaţi de exil, sau a fost omorât, dar nu a divulgat secretul spovedaniei.

Exemple: Sf. Ioan Nepomuk (1338-1383), care spovedea la curtea regelui Venceslav al Boemiei, a fost întrebat de rege ce i-a spus regina în spovedanie? Cu toate ademenirile şi ameninţările, preotul nu a vrut să spună. A fost bătut, aruncat în temniţă, apoi a fost băgat într-un sac şi aruncat în râul Vâltava. Astfel a murit înecat, martir al secretului spovedaniei.

În 1845 se săvârşi un omor înfiorător la Oratov, lângă Kiev. Asasinul se duse în zori şi se spovedi la părintele Kabilovici, parohul Oratovului. Criminalul lăsă în sacristie haina plină de sânge a victimei sale. Fu găsită haina şi prezentată la tribunal. Acesta îl acuză pe preot de omucidere. Preotul nu avea decât să spună că un om a fost să se spovedească, dar atunci s-ar fi putut găsi uşor criminalul. Preotul a tăcut, a spus doar că el nu a ucis. A fost condamnat la exil în Siberia, unde a petrecut 16 ani, fiind eliberat abia după ce criminalul, fiind pe patul de moarte, a destăinuit adevărul.

Preotul trebuie să se expună cu orice preţ, spovedind muribunzi, bolnavi de boli molipsitoare, cum este ciuma, holera sau lepra. Preotul nu poate refuza pe nimeni. Orice om cu mintea sănătoasă poate înţelege că, dacă spovedania este o obligaţie atât de grea, nu a fost născocită de preoţi, pentru că nimeni nu-şi pune viaţa în pericol dacă nu este îndemnat de aspiraţii mult mai înalte.

Exemplu: Părintele Damian de Veuster (1840-1889) din Tremeloo, Belgia, este trimis în Insulele Hawai. Este numit preot într-o parohie din răsăritul arhipelagului, unde rămâne timp de 9 ani, luptând cu tot felul de superstiţii şi vrăjitori păgâni. La 11 mai 1873, acceptă de bună voie să se ducă în colonia de leproşi de la Molokai. Trăieşte o viaţă de adevărat misionar al lui Cristos, în mijlocul acelor fiinţe cu carnea putrezită...

Ajungând pe insulă, prima întâlnire o are cu un tânăr muribund care doreşte să se spovedească. Damian intră în coliba cu miros de putrefacţie, gura muribundului emană un miros greu de suportat, dar curajosul misionar este hotărât să reziste. Vrea să-i dea maslu şi ridică rogojina cu care era acoperit, dar... în locul picioarelor, era o mare de viermi care îi mâncaseră picioarele. Preotul, în numele lui Cristos, rezistă, îi dă maslul şi mai stă acolo o jumătate de oră în rugăciune... Această privelişte îl va însoţi de-a lungul celor 16 ani trăiţi între leproşi.

La început dormea pe pământ, aproape de capelă. Prin curajul său de a nu-şi arăta nici un dezgust pentru boala lor, a reuşit să câştige încrederea acestor nefericiţi. El luptă tot timpul cu autorităţile pentru îmbunătăţirea vieţii acestor deznădăjduiţi, înfiinţează capele, construieşte căsuţe, organizează fanfare, coruri; face procesiuni, încercând pe toate căile să-i însenineze pe leproşi. După 12 ani se îmbolnăveşte şi el de lepră.

Dar omenirea se trezeşte la exemplul de eroism al acestui misionar. Sosesc ajutoare, se ridică spitale, case de copii orfani etc. Papà (tatăl) Damian, cum îl numeau băştinaşii, moare la data de 15 aprilie 1889! În acelaşi timp mai murea părintele Lejeune, în insulele Fidji, care s-a îmbolnăvit de lepră după 30 de ani de misiune.

Aceasta este viaţa adevăratului preot al lui Cristos, care trebuie să fie "totul în toate" pentru turma sa.