APOLOGETICĂ

1. SFÂNTA TRADIŢIE

Pentru a răspândi credinţa creştină, Isus Cristos a întemeiat un magisteriu viu: Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie. Sfânta Tradiţie o formează adevărurile revelate de Isus Cristos şi transmise prin viu grai (din gură în gură) de către Apostoli şi urmaşii acestora, numiţi Sfinţii Părinţi. Aceste adevăruri nu se cuprind în Noul Testament. Neoprotestanţii contestă că Sfânta Tradiţie ar fi izvor de credinţă, alături de Sfânta Scriptură, motivând că Tradiţia a fost scrisă mult mai târziu. Să încercăm să lămurim adevărul.

• Vestirea Evangheliei a fost predicată mai întâi de Isus, apoi au predicat-o Ucenicii care au auzit-o de la El, înainte de a fi scrisă.

• Este sigur că Isus nu a scris nimic, nici nu a poruncit Ucenicilor să scrie, ci le-a poruncit să predice învăţătura Lui şi să-şi facă martori pe întreg pământul, spunând: "Şi mergând, predicaţi zicând: s-a apropiat împărăţia cerurilor. Pe bolnavi vindecaţi, leproşii îi curăţiţi, morţii îi înviaţi..." (Matei 10,7); "Toată puterea mi-a fost dată în cer şi pe pământ; drept aceea, mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt, învăţându-i pe dânşii să păzească toate câte vi le-am poruncit vouă; şi iată, Eu cu voi sunt până la sfârşitul lumii" (Matei 28,18,19); "Mergeţi în toată lumea, vestiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza, mântui-se-va, iar cel ce nu va crede, osândi-se-va!" (Marcu 16,15-16).

După ridicarea lui Isus la cer, Apostolii au început să predice, fără să scrie nimic. Evangheliile au fost scrise mult mai târziu, începând cu anul 45 după Cristos. Că Evanghelia a fost la început predicată putem constata din Faptele Apostolilor şi din Scrisorile Noului Testament. Astfel, după înviere, Isus le vorbeşte Ucenicilor, zicând: "Ci veţi primi peste voi puterea Duhului Sfânt şi-mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului" (Fapte 1,8).

Sf. Apostol Pavel ne spune precis că Tradiţia este egală cu Sfânta Scriptură: "Pentru aceea, fraţilor, staţi şi ţineţi învăţăturile pe care le-aţi învăţat ori prin cuvânt (prin viu grai), ori prin scrisoarea noastră" (II Tesaloniceni 2,15). Învăţăturile date prin viu grai trebuie ţinute: "Şi vă îndemn, fraţilor, să vă feriţi de cei ce fac dezbinări şi tulburare împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o" (Romani 16,17). Învăţătura despre care scrie Sf. Pavel romanilor, nu le-a dat-o el; acum le scrie prima dată, căci încă nu fusese la Roma (Rom. 1,10).

Corintenilor, Sf. Pavel le aminteşte de Evanghelia ce le-a vestit-o înainte de a le fi scris: "Fraţilor, vă fac cunoscută Evanghelia pe care v-am vestit-o, pe care aţi primit-o, în care aţi rămas şi prin care sunteţi mântuiţi, de o ţineţi cum v-am vestit-o" (I Corinteni 15,1-2). "Şi vă laud, fraţilor, că în toate privinţele vă aduceţi aminte de mine şi că ţineţi învăţăturile întocmai cum vi le-am dat" (I Cor. 11,2); "V-am învăţat înainte de toate aşa cum am primit şi eu..." (I Cor. 15,3).

Citim mai departe în Scrisorile Sf. Apostol Pavel: "Cum vom scăpa noi dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire atât de mare care, după ce a fost vestită mai întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o!" (Evrei 2,3); "Cele ce aţi învăţat şi aţi primit şi aţi auzit şi aţi văzut la mine, acelea să le faceţi şi Dumnezeul păcii va fi cu voi" (Filipeni 4,9); "Precum am zis mai înainte şi acum iarăşi vă zic: de v-ar vesti cineva o altă Evanghelie, deosebită de cea care v-am propovăduit-o eu, anatemă să fie!" (Galateni 1,9); "Şi m-am suit în urma unei descoperiri şi le-am spus Evanghelia pe care o vestesc între neamuri, îndeosebi celor mai aleşi..." (Gal. 2,2); "Fraţilor, vă rugăm şi vă îndemnăm în Domnul Isus ca, precum aţi învăţat de la noi cum trebuie să umblaţi şi să plăceţi lui Dumnezeu, aşa să sporiţi tot mai mult" (I Tes. 4,1).

"Adevărat este cuvântul şi de toată primirea vrednic. Căci pentru aceasta ne ostenim şi suntem ocărâţi, pentru că ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al celor credincioşi. Vesteşte acestea şi le învaţă" (I Timotei 4,9); "Drept aceea, credinţa este din vestirea auzită, iar auzul din cuvântul lui Cristos" (Rom. 10,17).

Sfântul Pavel îl învaţă pe ucenicul său Timotei: "O, Timotei, păzeşte ce ţi s-a încredinţat (depositum custodi), evitând discursurile deşarte şi profane şi controversele unei ştiinţe care nu merită acest nume, pe care, unii, mărturisind-o, au rătăcit de la credinţă" (I Tim. 6,20-21); "Păstrează chipul (formam) cuvintelor sănătoase, cu credinţa şi dragostea care este în Isus Cristos. Păzeşte bunul ce ţi s-a dat (bonum depositum custodi) prin Duhul Sfânt care locuieşte întru noi" (II Tim. 1,13-13); "Iar cele ce le-ai auzit de la mine, în faţa multor mărturii, încredinţează-le la oameni credincioşi, care să fie în stare a învăţa pe alţii" (II Tim. 2,2); "Iar tu rămâi în cele ce le-aţi învăţat, de care ai siguranţă, ştiind de la cine le-ai învăţat" (II Tim. 3,14).

Apostolul Pavel insistă asupra depozitului credinţei pe care l-a primit de la Isus Cristos. De aceea, aminteşte Corintenilor cum a instituit Cristos Sfânta Euharistie: "Căci am primit de la Domnul ce v-am şi transmis" (I Cor. 11,23). Se constată, chiar din Scrisorile Sf. Pavel, că de la începutul creştinismului s-au aflat oameni care răspândeau învăţături greşite. De aceea, Sf. Pavel îi avertizează: "Mă mir că vă mutaţi, aşa de curând, de la cel ce v-a chemat prin darul lui Cristos, ca să treceţi la altă Evanghelie, nu pentru că ar fi altă Evanghelie, dar sunt oameni care vă tulbură şi care vreau să schimbe Evanghelia lui Cristos. Dar chiar dacă noi, sau un înger din cer, v-ar vesti altă Evanghelie decât cea pe care v-am vestit-o noi, să fie anatemă" (Gal. 1,6). Apostolul repetă: "v-ar vesti" şi pe care "v-am vestit-o noi"; nu zice: am scris-o. Se referă, deci, la învăţăturile verbale din trecut. "Şi vă poruncim, fraţilor, în numele Domnului nostru Isus Cristos, să vă osebiţi de fratele care umblă fără rânduială, şi nu după învăţătura ce aţi primit-o de la noi" (II Tes. 3,6).

Sf. Apostol Ioan spune clar că Sfânta Scriptură nu cuprinde toată descoperirea dumnezeiască: "Şi a făcut Isus şi alte multe minuni înaintea Ucenicilor săi, care nu sunt cuprinse în cartea aceasta" (Ioan 20,30); "Sunt şi altele multe făcute, pe care le-a făcut Isus, care de s-ar scrie una câte una, mi se pare că nici în toată lumea n-ar încăpea cărţile care ar trebui scrise" (Ioan 21,25). Iar în Epistole, Sf. Ioan repetă: "Multe având a vă scrie, n-am voit pe hârtie şi cu cerneală, ci nădăjduiesc că voi veni la voi şi voi grăi gură la gură, ca bucuria voastră să fie deplină" (II Ioan 1,12); "Ci am nădejde că fără zăbavă te voi vedea şi vom grăi gură la gură" (III Ioan 1,14).

Deci, din textele de mai sus, oricine poate vedea că nu numai Scriptura este izvor de credinţă, ci Scriptura împreună cu Tradiţia (sau învăţătura orală). Din Vechiul Testament lipsesc mai multe cărţi. Dacă credinţa s-ar cuprinde numai în Sfânta Scriptură, nu am avea descoperirea dumnezeiască întreagă. Iată unele din cărţile menţionate în Vechiul Testament, care nu se cuprind în Canon (lista cărţilor Vechiului Testament):

• Cartea războaielor lui Iahve: "De aceea se şi zice în Cartea războaielor Domnului" (Numeri 21,14);

• Cartea poeţilor: "De aceea zic poeţii" (Num. 21,27);

• Cartea Dreptului: "Aceasta nu este scrisă în Cartea Dreptului" (Iosua 10,13); "Aceasta nu este scrisă în Cartea Dreptului" (II Regi 1,18);

• Cartea faptelor lui Solomon: "Celelalte fapte ale lui Solomon, tot ce a făcut el şi înţelepciunea lui, nu sunt scrise, oare, în cartea faptelor lui Solomon ?" (I Regi 11,41);

• "3000 de proverbe şi a alcătuit o mie cinci cântări", citim despre Solomon în Cartea Regilor (I 4,32). Dar unde este cartea?

• Scrisoarea lui Ilie către Ioram, despre care citim: "I-a venit o scrisoare de la prorocul Ilie, care zice..." (II Cronici 21,12).

Avem şi în Noul Testament o scrisoare pierdută:

• Scrisoarea către Laodiceni, căci citim la Coloseni: "După ce va fi citită această epistolă la voi, faceţi aşa ca să fie citită şi în Biserica Laodicenilor; şi voi, la rândul vostru, să citiţi epistola care vă va veni din Laodicea" (Coloseni 4,16).

Prin urmare, dacă revelaţia s-ar cuprinde toată numai în Sfânta Scriptură, cum Sfânta Scriptură nu este întreagă, nici revelaţia n-ar fi întreagă. Învăţătura Mântuitorului s-a păstrat şi predicat, în comunităţile creştine, înainte de a se fi scris vreo carte din Noul Testament. Deci, Sfânta Tradiţie este mai veche decât Sfânta Scriptură. Cei mai mulţi dintre Apostoli n-au scris nimic. Dacă singură Scriptura ar fi revelaţia, atunci ei - deşi vestitori ai cuvântului şi martiri - nu ar fi împlinit porunca lui Cristos. Fără Sfânta Tradiţie nici nu s-ar şti care sunt cărţile Sfintei Scripturi, care este autenticitatea şi integritatea lor. Cum ar putea dovedi un neoprotestant, de pildă, că aceasta este Evanghelia după Marcu? În ea nu se spune că Marcu a scris-o, iar titlul este pus de traducător! Dacă cel întrebat are cunoştinţe biblice, recurge la istoria Canonului Sfintei Scripturi, adică la mărturiile Tradiţiei, la Sfinţii Părinţi.

Prin urmare, chiar dacă din încăpăţânare neagă Tradiţia ca izvor de credinţă, e obligat să o accepte ca sursă istorică.

După ce au murit Apostolii, Biserica creştină a devenit depozitara tezaurului doctrinei creştine. Începând cu secolul II este numită Biserica Catolică sau Universală, cum o numeşte Sf. Ignaţiu de Antiohia. Biserica va hotărî în luptele pentru credinţă, fiind păstrătoarea Sfintei Scripturi Apostolice şi moştenitoarea tradiţiei creştine, cum spune Sf. Pavel: "De aceea, fraţilor, staţi şi ţineţi învăţăturile pe care le-aţi învăţat, fie prin cuvânt, fie prin cartea voastră" (II Tes. 2,15).

Deci, atât Sfânta Scriptură, cât şi Sfânta Tradiţie sunt temelia credinţei noastre. Noi nu ne bazăm pe o tradiţie orală, oarecare, ci pe cărţile scrise de Sfinţii Părinţi ai Bisericii. Bisericile creştine ţineau, la început, ca o cinste, să fie întemeiate de către un apostol, urmaş direct al lui Cristos. Celelalte comunităţi creştine se adresau lor cu respect, pentru a primi Tradiţia adevărului.

Papias (Eusebiu, Istoria Bisericească 3,39) precum şi Ireneu (Adversus Haereses 5,38) au primit de la Apostolul Filip şi de la Apostolul Ioan toată învăţătura lui Cristos. Hegesias (cum scrie Eusebiu în Istoria Bisericească 4,22) a întrebat un mare număr de Episcopi, din Ierusalim până la Roma, care este credinţa primită de la Isus? Astfel, se constată din răspunsuri acordul întregii creştinătăţi asupra adevărului credinţei. Sf. Ireneu, în sec. II după Cristos, în cartea Adversus Haereses (Împotriva Ereziilor 3,35), laudă întâietatea Bisericilor Apostolice şi spune că mai ales Biserica din Roma, întemeiată de Ss. Petru şi Pavel, este păstrătoarea sigură a Tradiţiei Apostolice. Cei dintâi Papi: Linus, Anaclet, Clemente, Evaristus, Alexander, Sixtus, Telesfor, Higinus, Pius, Anicet, Soster şi Eleuterius, 12 Episcopi romani, formează un şir neîntrerupt de mărturisitori care - toţi - şi-au dat viaţa pentru credinţă.

Biserica din Smirna a primit de Episcop pe Sf. Policarp, pe care Ireneu, Episcop de Lyon (Franţa), l-a cunoscut. Sf. Ireneu spune, în cartea sa, Adversus Haereses (III, 41, 1): "Atâtea mărturii sigure ne cruţă să mai căutăm în altă parte adevărul credinţei".

Dacă întrebăm pe neoprotestanţi: "Numai de la Luther şi Calvin (Sec. XVI) a fost întemeiată Biserica Creştină? În cele şaisprezece secole anterioare a fost absentă?" Ca să poată răspunde, ei zic că Biserica a fost invizibilă! Dar toţi câţi au fost drepţi până atunci, au fost sectari? Martirii, care şi-au dat viaţa pentru credinţa creştină, n-au urmat adevărata credinţă?!... Dacă numai Sfânta Scriptură ar fi izvor de credinţă, atunci ce înseamnă cuvintele Sfântului Apostol Pavel: "Noi propovăduim pe Cristos cel răstignit, care, pentru iudei, este pricina de poticnire şi, pentru neamuri, o nebunie!" (I Cor. 1,23). Sf. Pavel a propovăduit înainte de a scrie, cum, de altfel, au procedat toţi Apostolii.

Sfânta Tradiţie cuprinde scrierile urmaşilor Apostolilor până pe la anul 600 după Cristos. Ei se numesc Sfinţii Părinţi şi au fost recunoscuţi prin zelul şi activitatea lor în răspândirea credinţei. Să amintim câţiva:

• Sf. Policarp (Sec. I) a fost ucenicul Sf. Ioan Evanghelistul, Episcop de Smirna. Moare ars de viu pentru credinţă;

• Sf. Ignaţiu, prieten cu Sf. Policarp, Episcop de Antiohia, moare în 107 sfâşiat de fiarele sălbatice în arenele Romei;

• Sf. Atanasiu (+ 373), Episcop de Alexandria, exilat de cinci ori;

• Sf. Vasile cel Mare (+ 379), Episcop de Capadochia, este primul care organizează viaţa călugărească în Orient;

• Sf. Ioan Gură de Aur (+ 407), Arhiepiscop de Constantinopol, exilat, moare pe malul Mării Negre, lăsând o imensă operă;

• Sf. Ambrozie (+ 397), Episcop de Milano, organizează tânăra Biserică, recunoscută de împăratul Constantin cel Mare la anul 323.

Aşa au mai fost: Sf. Grigorie de Nazianz, Sf. Ieronim, Sf. Augustin şi Sf. Grigorie cel Mare, Papă, mort la anul 604. Lucrările acestor personalităţi care au condus Biserica la începuturile ei, se găsesc într-o colecţie numită Patrologia greco-latină.

Exemple: Un agent de circulaţie a fixat un stâlp la o răspântie de drumuri, pe care a bătut în cuie o tablă cu inscripţia "spre Bucureşti". A venit, însă, un înşelător şi a învârtit stâlpul cu 90 de grade, aşa că, cine voia să călătorească la Bucureşti, ajungea în altă parte. Altul l-a mai învârtit cu 90 de grade. Acum direcţia era chiar inversă. Atunci supraveghetorul a bătut tabla pe doi stâlpi alăturaţi. De acum nu se mai putea învârti după plac.

Aşa a făcut şi Isus Cristos. A pus ca izvoare ale credinţei doi stâlpi: Scriptura şi Tradiţia: "Din gura alor două mărturii să stea tot cuvântul" (Matei 18,16).

Între Statele Unite şi Mexic există un deşert numit Llano el Staccado. În secolul trecut, acesta era foarte greu de parcurs. Totuşi, dacă cineva cunoştea drumul, pe un cal bun şi cu provizii de mâncare şi apă, putea să-l treacă. Autorităţile au fixat stâlpi din loc în loc, cu marcaje. Însă hoţii schimbau stâlpii şi direcţia marcajului. Astfel, călătorul se rătăcea şi murea de foame şi de sete. Atunci hoţii veneau şi-l jefuiau fără nici o împotrivire.

Isus Cristos a fixat stâlpii şi marcajul cu direcţia ce trebuie urmată în acest pustiu al vieţii: Scriptura şi Tradiţia. Nu vă lăsaţi înşelaţi de cei care mută "stâlpii" în toate direcţiile pentru a face să vă rătăciţi!