TINERI   /   COPII

TU ŞI TRUPUL TĂU

Ai ajuns într-o fază dintre cele mai importante a vieţii tale. Faza copilăriei a trecut şi din copil ai devenit om aproape matur, atât trupeşte, cât şi sufleteşte. Această fază, care durează aproximativ de la 13 la 20 de ani, se numeşte faza adolescenţei (vine de la cuvântul latinesc adultus = adult; adolescens = care tinde spre starea de adult). Acum se trezesc în tine sentimente noi, pofte şi dorinţi necunoscute încă. Nu prea poţi să fii ascultător, mai ales dacă părinţii te mai consideră copil, alţii nu te mai înţeleg deloc uneori. Dar, ia spune, tu te înţelegi întotdeauna pe tine însuţi? Simţi în tine o însufleţire gata să explodeze, apoi îndată devii deprimat, fără ca să te simţi în stare de ceva; te interesezi din ce în ce mai mult originea şi naşterea omului, creşterea trupului şi evoluţia sufletului. Şi trupul este supus fenomenului de transformare în timpul adolescenţei. Această transformare ţi se pare neînţeleasă şi de aceea îţi produce nelinişte şi greutăţi. Pacea şi liniştea copilului de odinioară nu mai există pentru tine. Deodată te vezi faţă în faţă cu ispite necunoscute şi simţi că trebuie să lupţi cu ele. Poate deja ai experienţa unor momente şi amintiri întunecate, tulburătoare. De aceea, vom discuta acum despre unele aspecte ale evoluţiei trupului adolescentului.

Izvorul virilităţii tale

În capitolul precedent a fost vorba despre rolul important al glandelor sexuale. Dar aceste glande, afară de faptul că produc spermatozoizii (în cazul bărbatului) au şi un alt rol important despre care probabil nu ai auzit încă. Glandele sexuale produc şi alte substanţe. Acestea, ajungând în circulaţia sângelui, pătrund în tot trupul şi, sub influenţa lor, adolescentul va deveni, încetul cu încetul, bărbat. Dacă funcţionarea acestor glande este tulburată cu ceva în timpul adolescenţei, din adolescentul respectiv nu se va mai putea dezvolta un bărbat în toată firea. Astfel, pe bună dreptate poţi să spui că glandele sexuale sunt izvorul virilităţii tale (desigur, pentru ca cineva să devină bărbat în adevăratul sens al cuvântului, trebuie să-şi educe şi caracterul).

Pentru a vedea mai clar cât de important este rolul glandelor sexuale în dezvoltarea trupului, imagineazăţi că un copil este rănit de o schijă la glandele sexuale şi medicul este nevoit să le îndepărteze prin operaţie. Care vor fi urmările acestui fapt? Băiatul va continua să crească, va deveni din ce în ce mai mare şi va înainta şi în vârstă, totuşi, nu va deveni bărbat adevărat. Vocea nu va fi niciodată de bărbat, ci îi va rămâne înaltă şi copilărească. Faţa îi va rămâne în continuare moale şi rotundă şi nu i se va forma chipul caracteristic unui bărbat adevărat. Nu va trebui să-şi cumpere aparat de ras pentru că nu-i va creşte barba. Din toată fiinţa sa va lipsi trăsătura unui bărbat. După ce ştii cât de importante sunt glandele sexuale în viaţa omului, este clar că trebuie să-ţi păstrezi bine şi cu atenţie aceste izvoare ale viriităţii tale.

Când sosesc anii adolescenţei, fiecare băiat simte stări de nelinişte la care nu găseşte răspuns mulţumitor.

Dacă secreţia glandelor sexuale ajunge în circulaţia sângelui timp mai îndelungat, circulaţia devine mai intensă, astfel încât şi venele penisului se umplu cu sânge. Acest fenomen, cu toate că este neobişnuit, poate şi neliniştitor, este totuşi natural şi normal. Fenomenul acesta nu-l poţi împiedica, nici scurta în timp. Lasă, aşadar, liniştit ca să se producă, pentru că va trece tot de la sine.

Mulţi băieţi simt că au mâncărimi pe partea aceasta a trupului, oricât s-ar îngriji de ea din punct de vedere igienic, ceea ce este foarte neplăcut. Dar nici pentru aceasta nu trebuie să te nelinişteşti. Despre ce este vorba? La capătul penisului, sub piele, se află nişte glande mici care produc o secreţie în cantitate mai mare (la fel ca şi glandele orificiului auricular). Această secreţie se întăreşte şi de multe ori nu e uşor să fie îndepărtată. Acesta este motivul pentru care adolescentul are mâncărimi. Dacă aceasta se întâmplă cu tine mai des, adresează-te medicului. Îţi va da o alifie care-ţi va îndepărta senzaţia neplăcută, sau dacă e cazul, va face o mică tăietură în pielea de la capătul penisului, ca astfel să-l poţi îngriji din punct de vedere igienic mai uşor.

Mulţi băieţi nu sunt lămuriţi cu încă o problemă. Într-o noapte se trezesc şi observă că prin penisul lor s-a scurs o secreţie necunoscută până atunci. Poate au avut chiar vise tulburătoare. Ce s-a întâmplat? Vreun păcat, poate? Nici într-un caz! Şi acesta este un fenomen natural care, începând de acum, se va repeta la intervale de timp mai lungi sau mai scurte; este vorba de poluţie. Motivul e că glandele sexuale, de multe ori, secretă mai multă substanţă decât ar putea organismul să prelucreze. Aşa că, natura rezolvă problema, eliminând surplusul din organism în timpul somnului. Tu nu te speria deci! Chiar gândeşte-te: încetul cu încetul devii bărbat. Dumnezeu ţi-a încredinţat deja forţele necesare transmiterii vieţii.

Izvorul virilităţii tale te îndeamnă mereu la respect! Acesta este sprijinul fundamental al pudicităţii noastre. Acest sentiment al pudicităţii este înnăscut şi îl opreşte pe om ca să arate, să privească sau să atingă organele sexuale fără motiv. Nu ca şi cum, într-un fel sau altul, aceste organe ar fi rele. Dimpotrivă, sunt bune, după cum tot trupul e bun, căci a fost creat de Dumnezeu. Tocmai de aceea, un băiat trebuie să-şi ascundă organele sexuale de văzul altuia pentru că au şi vor avea o importanţă mare. De asemenea, nu trebuie să uiţi că toţi am moştenit păcatul strămoşesc, deci nu putem permite ca alţii să se apropie de noi cu intenţie indecentă, fie cu privirea, fie cu fapta. De altfel, să nu fii niciodată timid sau scrupulos! Dacă în timpul gimnasticii sau la înot acest fenomen, care de regulă se produce numai noaptea, se întâmplă de la sine şi nu l-ai provocat intenţionat, nu ai făcut nici un păcat. Atunci când te speli sau faci baie să faci liniştit tot ce ţine de igiena trupului şi a organelor sexuale. Însă, în nici un caz să nu te ocupi fără motiv de ele, şi nu lăsa pe alţi băieţi sau bărbaţi să ţi le atingă.

În sfârşit, trebuie să-ţi atrag atenţia în mod serios asupra unui lucru: sunt bărbaţi la care instinctul sexual este atât de dezordonat încât, pentru satisfacerea poftelor lor sexuale, caută băieţi. Aş putea să-ţi povestesc mai multe cazuri.

Un băiat, fără experienţă, a acceptat invitaţia unui bărbat care se oferea să-l ducă acasă cu maşina. Dar bărbatul nu era altceva decât un seducătr, deşi era îmbrăcat elegant şi politicos. Sărmanul copil, a învăţat pe propria sa piele ca altădată să fie cu mai multă băgare de seamă.

Am cunoscut un alt băiat. Un străin s-a apropiat de el şi l-a rugat să ducă un pachet într-o casă nelocuită, în partea cealaltă a străzii. Din fericire, micul meu cunoscut şi-a dat imediat seama de pericolul care-l ameninţa şi i-a răspuns că-i pare rău dar nu are timp căci trebuie să se grăbească acasă.

Un tânăr mergea spre casă pe la ora 22 şi trebuia să treacă printr-un parc destul de pustiu. Deodată, i-a apărut în faţă un bărbat şi a început să-l bruscheze. Din fericire, băiatul nu şi-a pierdut prezenţa de spirit şi a strigat: "Fii atent, în spate vine tatăl meu!" Şi agresorul a dispărut.

După cum vezi, sunt oameni cu tendinţe bolnave care încearcă să câştige încrederea băieţilor prin vorbe prieteneşti, prin mici cadouri, prin invitaţii la plimbare sau la cinema, plimbări cu maşina, ca după aceea să-şi satisfacă instinctul sexual printr-un abuz. Aceasta este homosexualitate, păcat despre care sfântul Paul spune că între creştini nici nu poate fi vorba despre aşa ceva. Sodoma şi Gomora au pierit din cauza acestui păcat (cuvântul "homosexualitate" provine de la cuvântul grec homousios= acelaşi, asemănător şi din cuvântul latin sexualis = referitor la sex). Statul pedepseşte cu închisoare pe acela care seduce un băiat. Dacă un asemenea bolnav ar vrea să te seducă, adresează-te poliţistului cel mai apropiat sau spune părinţilor tăi.

Instinctele umane

Animalul îşi urmează numai instinctele şi nici nu poate altfel; dar omul a fost creat de Dumnezeu liber; poate să aleagă binele în mod liber şi în mod liber trebuie să lucreze pentru mântuirea veşnică. Şi, totuşi, Dumnezeu vrea să-l angajeze şi pe om în planurile sale. Între altele, asta este şi menirea instinctelor care îl îndeamnă pe om la activităţi multilaterale. Omul, în calitate de creatură raţională, poate să-şi satisfacă aceste instincte conform orânduirii lui Dumnezeu. Gândeşte-te la dorinţa după libertate care îl îndeamnă pe un rob să încerce mereu să evadeze. Sau, închipuieşte-ţi cu ce instinct al vieţii luptă cei naufragiaţi pentru salvarea lor proprie. Dintre instincte, cele mai puternice sunt două: instinctul conservării şi instinctul reproducerii.

Instinctul conservării a fost dat omului de Dumnezeu ca el să-şi păstreze viaţa. Dacă n-ar exista acest instinct, omul nu ar mai lucra deloc, nu ar avea ce să mănânce, ar slăbi şi ar muri. Instinctul conservării însă, îl determină, prin senzaţia de foame, să se hrănească, căci altfel ar muri de foame. De obicei, nu ne este greu să mâncăm, nu ne trebuie efort pentru aceasta. Mai mult, dacă îţi închipui bucatele preferate, în mod instinctiv îţi porneşte secreţia salivară şi ai dori să mănânci. Dumnezeu a voit ca mâncarea să fie o plăcere, şi tocmai această plăcere îl îndeamnă pe om să mănânce. Aşadar, nu este ceva păcătos să mănânci cu plăcere. Însă, omul se poate înjosi în acelaşi timp, dacă mănâncă numai din plăcere, ca să-şi satisfacă pofta.

Şi alte instincte unt legate de plăcere. Dacă vezi un peisaj frumos, îl admiri instinctiv. Ce bucurie simţi atunci când, în sfârşit, după multă bătaie de cap, ai reuşit să rezolvi o problemă de algebră! Deci, şi descoperirea adevărului îţi produce plăcere.

Prin instinctul reproducerii, adică prin instinctul sexual, Dumnezeu vrea ca oamenii să se menţină. Dacă nu ar exista acest instinct, mulţi oameni nu s-ar căsători, deoarece creşterea şi educarea copiilor dă multă bătaie de cap. Aşadar, Dumnezeu i-a înserat omului instinctul reproducerii, ca prin acesta să-l conducă la căsătorie. Acest instinct are trei aspecte:

1) dorinţa sufletului (dorinţa de a găsi un tovarăş de viaţă);

2) dorinţa de a transmite viaţa (dorinţa de a avea copii);

3) dorinţa naturală (dorinţa sexuală propriu-zisă).

Dumnezeu a voit ca şi satisfacţia sexuală - când doi oameni (bărbat şi femeie), în cadrul căsătoriei, se unesc trupeşte şi sufleteşte - să fie însoţită de o plăcere. Acest lucru e voit de Dumnezeu şi de aceea e o plăcere legitimă. Instinctul şi puterea pe care începe s-o simtă fiecare adolescent sunt mai puternice decât oricare alt instinct şi se manifestă foarte violent. Odată, un profesor de biologie a comparat acest instinct cu puterea unei ape curgătoare şi, într-adevăr aşa este. Dar omul trebuie să ştie să-l stăpânească. Dacă se revarsă din albia sa şi rupe barajele, poate să provoace pagube imense. Sau, gândeşte-te la forţa aburilor. Cât de folositoare sunt locomotivele sau cazanele cu aburi în industrie. Dar dacă, din greşeală, un cazan se fisurează, explozia uriaşă poate să provoace moartea multor oameni; tot aşa şi cu instinctul sexual: dacă-l stăpâneşti, va fi spre binele tău şi al urmaşilor tăi. Dacă însă te va birui, va face ravagii în trupul şi în sufletul tău.

Abuzul în viaţa sexuală

Pentru a fructifica energia vieţii sexuale, Dumnezeu a orânduit căsătoria. Satisfacerii instinctului sexual îi este ataşată plăcerea sănătoasă trupească şi sufletească. Această plăcere, sănătoasă şi curată în sine, este darul bunului Dumnezeu dat creaturilor sale. Acela care profită de acest instinct sexual în afară de căsătorie, face un abuz, se opune voinţei lui Dumnezeu, se foloseşte de forţa sexuală pentru un scop nejustificat, scop care este departe de intenţia lui Dumnezeu, Creatorul. Acest abuz este un păcat grav.

Ar comite un asemenea abuz acel băiat şi acea fată care, mânaţi de instinct, ar face ceea ce nu este permis decât în cadrul căsătoriei. Ar fi, de asemene,a păcat dacă un bărbat căsătorit ar căuta relaţii sexuale, în afara căsătoriei, cu o altă fată.

Din păcate, trebuie să-ţi mai atrag atenţia şi asupra unui abuz care se întâmplă între adolescenţi. Un băiat vine la scaunul de spovadă şi mărturiseşte că a făcut o faptă necurată singur. Despre ce este vorba? Şi de ce este abuz? Poate nu numai tu, dar şi unii dintre prietenii tăi aţi fost nevoiţi să vă luptaţi cu acest păcat, poate ani de-a rândul şi nici aşa nu aţi reuşit să vă debarasaţi de el. Dacă un băiat prin atingerea organului său sexual, îl agită în mod conştient şi voluntar în aşa măsură încât face să se scurgă sămânţa din organul său, săvârşeşte solitar un păcat care se numeşte masturbaţie. Un asemenea tânăr abuzează de izvorul virilităţii sale. În loc să se opună dorinţelor sale, le lasă frâu liber şi risipeşte în acest fel energiile de care trupul are nevoie pentru ca să se dezvolte. Ştiinţa medicală a dovedit că spermatozoizii sunt prelucraţi de organism în mare măsură şi sunt folosiţi pentru maturizarea trupului. Surplusul de care organismul nu are nevoie - după cum am arătat mai sus - părăseşte organismul într-un mod sănătos şi natural. Nu asculta, deci, de colegii şi prietenii tăi necumpătaţi care afirmă că aceasta nu înseamnă nimic rău, că se poate produce uşor, şi că nu provoacă nici o daună... Dacă cineva va recurge la aceasta, îşi va provoaca daune foarte mari! Poate nu se va îmbolnăvi, dar va fi mereu somnoros, se va simţi mereu obosit, nu se va putea concentra asupra unei munci serioase, va neglija sportul şi va obţine rezultate din ce în ce mai slabe. Dauna spirituală ce urmează din aceasta va fi şi mai mare. Dacă cineva se va lăsa învins în această luptă, pentru el, din păcate, şi religia va deveni în curând o povară. Abia dacă se va mai ruga, va neglija Liturghia de duminică, se va împărtăşi din ce în ce mai rar şi sufletul său va deveni asemenea unui pustiu.

"Mărturisesc deschis că de la spovadă şi practicile religioase m-au îndepărtat problemele şi crizele adolescenţei mele şi ruşinea înşelătoare. Dacă ar fi sinceri, mulţi ar putea să recunoască la fel că, pentru prima dată, au fost îndepărtaţi de religie prin cedarea de la porunca curăţiei. Abia ulterior au căutat argumentul la lumina ştiinţei într-o lume cu mentalitate diferită ca să-şi potolească glasul conştiinţei lor" (Francoise Coppee).

Să mai adăugăm aici un fapt: niciodată nu e bine când asupra omului apasă greutatea unui păcat. Acest păcat apasă asupra sufletului ca o povară grea. Omul este mereu chinuit de remuşcări de conştiinţă, devine dezgustat de sine însuşi, iar faţă de alţii are un complex de inferioritate.

Problema cea mai grea constă în aceea că unii tineri se gândesc că de acest păcat nu mai pot scăpa niciodată. Celui care crede aşa ceva îi spun doar atât: este posibil! Un băiat mi-a scris odată: "La vârsta de 14 ani am fost derutat de alţii şi am căzut în păcatul masturbaţiei. Numai după conferinţa dv. mi-am dat seama de ceea ce am făcut! Deşi am trecut prin lupte violente, am scăpat de acest păcat! O mare povară a căzut de pe sufletul meu: în sfârşit, sunt liber!" Oricine poate să comită un păcat, dar a rămâne curat sau a redeveni curat cere de la om mult curaj şi multă biruinţă de sine. Mulţi tineri devin bărbaţi în adevăratul sens al cuvântului tocmai în această luptă dură pentru o viaţă curată.

Lupta cea mare

Fără îndoială că, fără luptă nu se va reuşi. Simpla hotărâre în această privinţă nu este suficientă, trebuie depus un efort zilnic, trebuie purtată o luptă fermă ş susţinută. Totuşi, unii tineri obţin rezultate mici în această privinţă, şi aceasta din două motive: primul ar fi acela că tânărul rămâne dezamăgit deja în timpul ispitei şi nu face distincţie între ispită şi consimţământul personal. Fii liniştit căci, cu toată bunăvoinţa ta, vei mai avea multe ispite împotriva poruncii a şasea. Dacă le învingi pot deveni pentru tine mijloace de a câştiga viaţa veşnică. Nici ispita cea mai violentă nu este păcat, atâta timp cât rămâne ispită. Devine păcat numai atunci când omul o acceptă deplin. De asemenea, ar fi păcat, dacă ai căuta tu ispita, ai provoca-o şi te-ai complace în ea. De exemplu, cel care vizionează un film imoral este responsabil de ispitele şi eventualele păcate provenite de aici. Al doilea motiv este acela că cei mai mulţi tineri nu ştiu cum să se comporte în timp de ispită şi nici ce mijloace să folosească pentru ca într-adevăr să învingă. Dintre mijloacele naturale care te pot ajuta, menţionăm:

1. Îndreaptă-ţi atenţia spre altceva căci nervii sexuali şi nervii creierului sunt într-un raport reciproc. De aceea, în timp de ispită, trebuie să te ocupi de altceva, să te gândeşti la altceva. Dacă îţi scrii temele pentru şcoală, ieşi puţin la aer curat, plimbă-te, cântă la pian dacă te pricepi sau joacă-te. Şi seara? Şi noaptea? Şi atunci poţi să te gândeşti la altceva. Dacă-ţi place fotbalul imaginează-ţi două echipe între elevi şi profesori. Tu eşti arbitru, conduci jocul. Vai, niciodată nu te-ai fi gândit că acel profesor gras poate să alerge atât de repede şi bine. Sau gândeşte-te că mergi cu bicicleta şi din greşeală ai ajuns între tramvai şi maşină. Trebuie să conduci cu atenţie şi concentrare deosebită ca nu cumva să ajungi sub roţi. Sau eşti în vârful unui coş de fabrică, sunt 200 de trepte care duc jos. Începi să cobori şi numeri: 199, 198, 197, 196... şi, înainte de a ajunge la treapta numărul 100, ai şi adormit.

2. Un al doilea mod natural: fii călit, nu moale! Învaţă să renunţi începând cu lucrurile mici. Nu e necesar să vezi toate filmele, să te opreşti în faţa tuturor cofetăriilor, să citeşti toate romanele captivante. Acea varietate de lucruri pe care azi o putem auzi şi vedea excită firea noastră senzuală. Desigur, aceasta nu înseamnă să umblăm pe stradă cu ochii închişi sau cu urechile astupate. Poţi să faci ca, atunci când ţi se oferă ocazia de a vedea ceva curios, să nu te opreşti ca să caşti gura. Încearcă să închizi o carte la un pasaj emoţionant pentru a-l relua abia ziua următoare. Fă-ţi temele, pregăteşte-te sârguincios în fiecare zi pentru şcoală. Tot aici intră fumatul. Cât de trist este dacă un tânăr nu se poate abţine şi devine robul fumatului. Nu ştiu dacă, acela care nu este în stare să se abţină de la lucruri care cer o renunţare mică, se va putea abţine de la alte lucruri care cer o renunţare mai mare.

3. Un alt mijloc: ocupă-te de ceva! Este important cu ce te ocupi în timpul liber. Oare în acest timp te cultivi? Înveţi chiar o meserie? Dacă vrei să rămâi curat e bine să ai mereu o ocupaţie, o pasiune; să nu-ţi petreci timpul liber fără nici un rost sau în căutarea unor plăceri deşarte. Îţi place să joci fotbal, să înoţi, să joci tenis; poate eşti filatelist sau cânţi la vreun instrument: este foarte bine, dar nu uiţi nici de carte. Un cunoscut de al meu mi-a dat sfatul să am un domeniu pe care să mi-l schimb mereu din jumătate în jumătate de an. Acestui fapt îi datorez satisfacţia că am cunoscut tainele electricităţii şi electronicii, lumea stelelo, caracterul meu personal şi al altora.

Dar mijloacele supranaturale pe care ţi le oferă Biserica din voinţa lui Cristos sunt mult mai importante. Poţi să-ţi dai seama din Sfânta Scriptură cât de mult a ţinut Cristos la cei tineri. Gândeşte-te numai la sfântul apostol Ioan.

Străduieşte-te să faci şi tu parte din numărul acelor tineri care spun adesea în inima lor: "Cu tine, Doamne! Isuse, ajută-mă!" Poţi să spui orice altă rugăciune sau invocaţie scurtă care-ţi place cel mai mult şi se potriveşte momentului respectiv.

Nu de mult m-am întâlnit cu un tânăr de 17 ani. M-a impresionat ca prezenţă, ca bun sportiv şi ca un om excelent. M-a mirat sinceritatea sa faţă de mine şi intimitatea sa faţă de Domnul Isus.

Cristos te cunoaşte după nume, te iubeşte şi te ajută prin harul său. Cu el vei fi tare în luptă. Adresează-te lui adesea, căci el este cel mai bun şi cel mai puternic prieten.

Iar dacă ai suferit înfrângere, nu întârzia cu spovada. Nu aştepta până la o sărbătoare mare! Niciodată să nu porneşti la drum cu sufletul apăsat de povara păcatului; mai întâi trezeşte în tine căinţa desăvârşită. Este un fapt trist că mulţi tineri, care în copilăria lor s-au împărtăşit des, odată cu vârsta adolescenţei părăsesc comuniunea cu Cristos din sfânta Taină. Cine are mai mare nevoie de puterea Euharistiei dacă nu tinerii între 12 şi 16 ani?

Sfânta Împărtăşanie nu este numai darul celor buni, dar înainte de toate este unirea luptătorilor cu conducătorul iubit. Nu te împărtăşi ca să ai viaţa comodă şi fără ispite, dar împărtăşeşte-te ca să te uneşti din ce în ce mai mult cu Isus Cristos. Mulţi se împărtăşesc aşa după cum unii bolnavi se droghează cu medicamente şi se miră că trebuie totuşi să sufere în continuare... Cei care se împărtăşesc cu scopul de a le creşte iubirea faţă de Cristos, experimentează un rezultat mai mare.

Un medic spunea odată: dacă Trupul lui Cristos se uneşte cu noi în sfânta Împărtăşanie, această unire provoacă şi transformarea semantică în noi, transformare care se manifestă prin aceea că vom reuşi să suprimăm instinctele care, de multe ori, pot deveni pericol pentru suflet.

4. În sfârşit, aş mai recomanda un mijloc foarte eficace: Mulţi tineri mi-au zis că în momente de ispite violente au găsit ocrotire la preasfânta Fecioară Maria. S-au rugat: "Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, ajută-mă să înving!" Te va asculta şi pe tine. (Dacă citeşte această carte vreun tânăr care nu e catolic, să se gândească la faptul că mama Mântuitorului este şi mama lui şi o poate chema în ajutor în caz de nevoie cu toată încrederea. Sfânta Fecioară nu-l va părăsi nici pe el.)

Dacă ţii cont de aceste sfaturi şi ai să procedezi ca atare, lupta ta va fi încununată de succes, de victoria totală şi definitivă. Poţi fi sigur de aceasta!

Încă un cuvânt de încurajare

Poate, citind capitolele de mai sus, va fi unul sau altul care să constate cu regret că, din acest punct de vedere, nici el nu stă prea bine şi, cu toată bunăvoinţa, nu poate să se elibereze de acest păcat. Ca să-l consolez îi atrag aten?ia că între doi tineri care cad în păcatul masturbaţiei, poate fi deosebire foarte mare: unul nici nu dă importanţă păcatului, cade la orice ispită şi se aserveşte în mod simplu tuturor cerinţelor patimii sale. Citeşte literatura pornografică, poartă discuţii echivoce cu prietenii şi poate atrage şi pe altul în mocirlă. Unuia ca acesta aş putea să-i spun numai atât, dar foarte serios: "Trezeşte-te, până când nu e prea târziu!".

Pe celălalt tânăr îl doare sufletul şi se străduieşte să se debaraseze de acest păcat. A ajuns aici poate întâmplător sau l-au dus în eroare prietenii răi, fără ca să-şi dea seama întru totul de ceea ce face; la început nici nu a ştiut că e vorba de păcat grav. Începe lupta, se spovedeşte regulat, se roagă şi se împărtăşeşte des dar, totuşi, nu poate să scape de păcat; într-un ceas nefericit cade din nou. Mulţi ajung la disperare şi cred că nu mai are nici un rost să continuie lupta.

Dacă s-a întâmplat cu tine la fel, ai răbdare, şi ascultă-mă. Să nu-ţi pierzi încrederea, să nu crezi că orice luptă a fost în zadar, dacă după două sau trei săptămâni de luptă ai căzut din nou. Eşti deja pe jumătate victorios dacă poţi să spui: în ultimele săptămâni am luptat cu mai mult succes. Şi dacă, după un timp, ai cădea totuşi din nou, nu te descuraja nici atunci, încă nu e pierdut totul! Şi chiar dacă ai cădea de 100 de ori, poţi să te ridici de fiecare dată! Caută-ţi însă un duhovnic permanent în care să ai încredere totală şi căruia să-i poţi vorbi deschis şi sincer, chiar în afara spovezii sacramentale. Cunoscându-te, te va putea ajuta mult mai bine decât dacă ai merge mereu la altul.

Poţi să-ţi linişteşti conştiinţa dacă lupţi pentru curăţie în mod conştient şi serios. Voinţa hotărâtă şi străduinţa sunt mereu decisive. Un om serios nu va condamna niciodată pe un bărbat care luptă cu curaj. Vei condamna oare soldatul care luptă cu eroism şi care, rănit fiind în luptă, se ridică din nou şi luptă în continuare? Dacă lupţi în mod cinstit, în ciuda oricărui eşec, creşte forţa ta internă şi ţi se dezvoltă caracterul. "Şi chiar dacă ultima zi nu te va întâmpina ca pe un victorios, să te întâmpine măcar ca pe un luptător care e gata să-şi verse şi ultima picătură de sânge, dar nu se predă". (Aceste cuvinte aparţin sfântului Augustin a cărui tinereţe a fost plină de asemenea lupte).

Mai mulţi tineri au venit la mine ca să se plângă de eşecul lor, scuzându-se. (Îmi pot închipui că au fost cazuri când ai avut o acceptare din partea voinţei, însă nu se poate vorbi de un păcat grav) "Dar, părinte, eu de fapt nici nu am voit". Păcatul grav cere trei condiţii: ca cineva să păcătuiască în materie gravă, să fie conştient, să fie cu voinţa deplină. Aceste trei condiţii poate nu sunt mereu prezente, mai ales dacă poţi afirma că ai rezistat ispitei în mod serios.

De exemplu, nu comite păcat grav un tânăr, nervos din fire, care se hotărăşte de dimineaţă că îşi va stăpâni nervii cu orice preţ. După masă se întâlneşte cu prietenul său care-l aţâţă în aşa măsură încât până la urmă izbucneşte. Revine însă îndată şi-i pare rău că nu s-a putut stăpâni: "Vai, nu am voit!"

Tot aşa şi în cazul păcatelor săvârşite împotriva curăţiei. Important este ca să mărturisim la spovadă cât mai repede şi cât mai sincer ceea ce s-a întâmplat. Restul să lăsăm în mâna lui Dumnezeu. El ştie mai bine în ce măsură ai voit şi în ce măsură ai uptat împotriva păcatului. Aşadar, nu te frământa, ci linişteşte-te.

Nu te dispreţui pe tine însuţi datorită acestui păcat. Nu te teme că altul ar putea observa la tine acest păcat! Căci alţii vor observa direcţia străduinţei şi scopul tău, iar acestea tind spre curăţie. Atât timp cât lupţi în acest fel nu trebuie să te ruşinezi şi să umbli cu ochii în pământ în faţa altora. Privirea ta poate să fie clară şi curată, căci priveşti spre Cristos. Oare crezi că Dumnezeu te iubeşte mai puţin decât pe acela care nu păcătuieşte, dar nici măcar nu vrea să ştie de Dumnezeu? Dumnezeu te iubeşte pentru că, frământat de gânduri şi păcate, ai alergat la el de atâtea ori ca să te ajute.

Rugăciune pentru o viaţă curată

Dumnezeule atotputernic, tu m-ai creat după chipul şi asemănarea ta. Toată frumuseţea sufletului, toată tăria şi tot instinctul trupului sunt darurile tale. Fă, Doamne, ca să-mi respect mereu izvorul virilităţii mele. Ştiu că mi-ai încredinţat această forţă în vederea unui scop nobil. Nu vreau ca să abuzez niciodată de ea, dar tu ştii cel mai bine cât trebuie să lupt ca în aceşti ani să pot rămâne fidel faţă de tine. Dă-mi putere ca să înving mereu în această luptă. Şi, dacă într-un ceas nefericit m-ar cuprinde acest păcat, condu-mă, te rog, înapoi la tine! Tu ştii că nu vreau să păcătuiesc, căci sunt copilul tău.

Fă Doamne, ca focul Duhului tău să pătrundă în inima mea şi, astfel, să-ţi pot sluji toată viaţa cu sufletul sincer şi cu trupul curat.