TINERI   /   COPII 

Cu Isus în viață
achizitionare: 22.03.2002; sursa: Congregația Surorilor Maicii Domnului Lauretane

capitolul urmatorCuprinscapitolul anterior Vreau să fiu ascultător după exemplul lui Isus

Sfânta Evanghelie caracterizează copilăria lui Isus astfel:

Și le-a fost (adică Mariei și lui Iosif) ascultător. Iar Sf. Pavel despre toată viața lui Isus se exprimă astfel: "Și a fost ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce".

Dacă Evangheia exprimă cea mai mare laudă adusă lui Isus, în cuvintele "a fi ascultător", eu nu pot să fac nimic mai bun, decât să fiu ascultător după exemplu Mântuitorului.

Pe copilul cu adevărat ascultător, îl poatem numi copil sfânt. De ce? Pentru a fi ascultător trebuie să ne stăpânim în noi capriciile, mândria, lenea și nerăbdarea.

Isus a spus "Cine vă ascultă pe voi, pe mine mă ascultă". Ascultându-i pe părinți și pe superiori îl ascult pe Dumnezeu. Prea puține știu și prea puține înțeleg pentru a putea fi independent. Părinți sunt înțelepți, au experiență și mă iubesc atât de mult. Dacă o să-i ascult întru toate, n-o să mi se întâmple nici o nenorocire.

Ascultarea față de părinți și față de superiori îmi dă binecuvântarea lui Dumnezeu și mă face plăcut și iubit de către oameni.

Mă face liber, pentru că nu depind de propriu capriciu.

Mă face tare, pentru că știu să înfrânt propriile dorințe.

Mă face fericit, pentru că am conștiință curată.

Ascultarea mea trebuie să fie veselă și dăruită.

Vreau să fiu ascultător mereu și cu bucurie după exemplul lui Isus.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire