Mic dicţionar creştin catolic
pr. Ioan Tămaş
achizitionare: 04.03.2003; sursa: Sapientia

[ Navă ]

(Din lat. návis, corabie). Partea principală a unei biserici, situată între altar şi pronaos. I se mai spune şi náos. Unele biserici au trei sau chiar cinci nave paralele. În acest caz, nava din mijloc este numită navă principală, iar celelalte nave laterale.

În antichitatea creştină, era garantul (spónsor) care prezenta Bisericii pe aspirantul la Botez, adică pe catecumen, şi îl ajuta în perioada de pregătire baptismală. Rolul naşilor nu a încetat niciodată în Biserică. Actualmente naşul (naşa) este persoana care îl însoţeşte pe un copil, alături de părinţi, sau pe un adult la sfântul Botez şi trebuie să aibă grijă ca cel botezat să ducă o viaţă creştină conformă cu Botezul şi să îndeplinească cu fidelitate obligaţiile inerente acestui sacrament. Şi cel care se miruieşte este însoţit de un naş (naşă) care are datoria de a se îngriji ca persoana miruită să se comporte ca un adevărat martor al lui Cristos şi să îndeplinească obligaţiile ce izvorăsc din acest sacrament. Cei care se căsătoresc nu sunt însoţiţi de "naşi", ci de "martori". Cineva e "martor" şi nu "naş" la Căsătorie.

[ Martor ]

Unul din cele şapte păcate capitale, care constă în dorinţa dezordonată după plăcerea venerică sau desfătarea dezordonată în aceasta. Plăcerea sexuală e dezordonată din punct de vedere moral cînd este căutată pentru ea însăşi, în mod separat de scopurile procreării şi unirii căsătoreşti (cf. CBC 2351).

[ Păcate capitale ]

Itinerar de iniţiere creştină, care urmează etapele catecumenatului din Biserica primară (kerygmă, precatecumenat, catecumenat, alegere), cu scopul de a-i ajuta pe creştini să descopere sau să redescopere obligaţia de a duce o viaţă creştină autentică, în conformitate cu credinţa primită la Botez. E vorba de un "drum" propus unor persoane deja botezate, dar care nu au o suficientă formare creştină. Promotorii acestei mişcări în sânul Bisericii Catolice, apărută în anul 1962 şi aprobată de Papa Ioan Paul al II-lea în anul 1990, sunt spaniolii Kiko Arguello şi Carmen Hernandez. Există aproximativ 10.000 de comunităţi catecumenale în toată Biserica.

[ Catecumenat ]

(Din gr. neóphytos, nou-născut). Denumire dată unui adult botezat de curând (cf. 1Tim 3,6).

(În lat. Immaculáta Concéptio). Dogmă, definită de Papa Pius al IX-lea la 8 decembrie 1854 prin enciclica Ineffábilis Déus, conform căreia Preasfânta Fecioară Maria, Maica lui Dumnezeu, printr-un privilegiu unic şi un har special din partea lui Dumnezeu, în vederea meritelor lui Isus Cristos, Mântuitorul neamului omenesc, a fost scutită de pata păcatului originar din prima clipă a existenţei ei. Solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, devenită universală în anul 1908, este celebrată anual la 8 decembrie.

[ Maria (Sfânta Fecioară); Păcat originar sau strămoşesc ]

(Expr. lat., "nu se opune nimic"). Denumire dată avizului favorabil al cenzorului înainte de tipărirea unei cărţi care tratează probleme de credinţă sau de morală. Formula întreagă este níhil óbstat quóminus imprimétur (nimic nu se opune ca să se tipărească). Expresia aceasta poate fi înlocuită cu aceea de Imprími pótest (poate fi tipărit). Actualmente nu e necesar ca o carte să aibă imprimată pe ea Níhil óbstat, în schimb e necesar Imprimátur-ul.

[ Cenzor; Imprimatur ]

(Expr. lat., "în epoca noastră"). Declaraţie a Conciliului al II-lea din Vatican, promulgată la 28 octombrie 1965, cu privire la relaţiile Bisericii Catolice cu religiile necreştine: hinduismul şi budismul, islamismul şi iudaismul.

(Din lat. notárius, secretar, cel care ia notă; actuárius, stenograf). În curia diecezană, persoana numită de episcopul diecezan care are sarcina de a redacta, înregistra şi clasa actele pe care le autentifică prin propria semnătură. Prezenţa sa e necesară la procesele bisericeşti, iar actele nesemnate de el sunt nule. Cancelarul curiei diecezane este şi notar "ad ómnia".

[ Cancelar; Curie diecezană ]

Calificative date de magisteriul Bisericii unor teze teologice, care arată valoarea lor dogmatică. Cele mai importante sunt: De fíde divína; De fíde divína et cathólica; De fíde ecclesiástica; Próxima fídei; Theológice cérta

[ Cenzuri teologice ]

Începând cu sec. al XVI-lea, apologeţii au indicat patru note (semne sau calităţi) care caracterizează Biserica şi care permit oricui să recunoască adevărata Biserică. Aceste note esenţiale ale Bisericii, luate din simbolul niceno-constantinopolitan, sunt: unicitatea, sfinţenia, catolicitatea şi apostolicitatea.

[ Apostolicitate; Catolicitate; Sfinţenie; Unitatea Bisericii ]

Sintagmă introdusă recent în limbajul teologico-pastoral, care înseamnă redescoperirea valorilor culturale, morale şi sociale creştine mai ales în ţările creştine secularizate. Nu înseamnă prozelitism, cum greşit afirmă unii, ci întoarcerea omului de azi şi a societăţii în general la Evanghelia lui Cristos.

[ Evanghelizare ]

A doua parte a Sfintei Scripturi (prima e Vechiul Testament) care cuprinde cele douăzeci şi şapte de cărţi inspirate de Duhul Sfânt: patru Evanghelii, Faptele Apostolilor, douăzeci şi una de Scrisori apostolice şi Apocalipsul. Toate cuprind o perioadă de timp de aproape un secol: de la naşterea lui Isus Cristos până la moartea evanghelistului Ioan. Termenul "testament" are sensul de alianţă. Noua şi veşnica alianţă încheiată de Dumnezeu cu oamenii a fost sigilată pe Cruce prin Sângele lui Cristos. "Cuvântul lui Dumnezeu, care este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricărui om care crede, se înfăţişează şi îşi arată în mod eminent forţa în scrierile Noului Testament" (DV 17). "Aceste scrieri ne dezvăluie adevărul definitiv al Revelaţiei divine. Obiectul lor central este Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, faptele, învăţăturile, pătimirea şi glorificarea lui, precum şi începuturile Bisericii sub lucrarea Duhului Sfânt" (CBC 124).

[ Alianţă; Vechiul Testament ]

(Din lat. novéni, num. distr., de nouă ori). Rugăciuni făcute timp de nouă zile fără întrerupere, cu scopul de a cinsti un mister al Domnului sau un sfânt, ori de a dobândi un har special de la Dumnezeu.

[ Octavă; Triduum ]

(Din lat. novícius, derivat din nóvus, nou). În institutele călugăreşti, persoana care se pregăteşte să îmbrăţişeze viaţa călugărească. Pregătirea durează cel puţin un an şi cel mult doi, conform constituţiilor fiecărui institut, într-o casă a institutului, destinată special acestui scop, sub conducerea unui maestru de novici.

[ Noviciat ]

1. Casa în care novicii se pregătesc pentru a întra într-un institut călugăresc. 2. Timpul cât durează această pregătire. 3. Însăşi pregătirea pentru viaţa consacrată, care are ca scop cunoaşterea mai exactă de către novici a vocaţiei lor, experimentarea modului de viaţă specific institutului pe care l-au ales, modelarea minţii şi inimii după spiritul institutului, precum şi confirmarea intenţiei şi capacităţii lor de către superiori.

[ Novice; Postulat ]

Reprezentanţă diplomatică a Sfântului Scaun într-o ţară, condusă de un nunţiu sau pronunţiu. Sediul unde funcţionează această reprezentanţă. Funcţia de nunţiu sau pronunţiu.

[ Nunţiu; Pronunţiu ]

(Din lat. núntius, mesager). Legat papal cu rang de ambasador şi cu dreptul de a fi decan al corpului diplomatic în ţara unde este acreditat.

[ Legat papal; Pronunţiu ]