Mic dicţionar creştin catolic
pr. Ioan Tămaş
achizitionare: 04.03.2003; sursa: Sapientia

(Expr. lat. "Avem papă"). Cuvintele pe care Cardinalul decan le adresează credincioşilor catolici şi lumii întregi, din balconul bazilicii "Sfântul Petru" (Vatican), imediat după ce a avut loc alegerea unui nou papă. După aceea anunţă numele celui ales şi numele ce îl va avea ca papă.

[ Papă ]

(Din gr. hágios, sfânt, şi graphéin, a scrie). 1. Autorul omenesc al unei cărţi biblice. 2. Autor de biografii ale sfinţilor. 3. Specialist în hagiografie.

[ Hagiografie ]

Ştiinţă care tratează despre viaţa şi cultul sfinţilor.

[ Sfinţi ]

(Din gr. cháris, favoare, dar). Orice dar sau ajutor gratuit acordat nouă de Dumnezeu în mod liber şi din iubire, dar mai ales darul de a fi mântuiţi prin Cristos Isus. Ajutorul gratuit pe care Dumnezeu ni-l dă (har necreat) ca să răspundem la chemarea sa: să devenim fii adoptivi ai lui Dumnezeu, părtaşi la firea dumnezeiască şi la viaţa veşnică (har creat). Harul sfinţitor este un dar habitual, o dispoziţie stabilă şi supranaturală care desăvărşeşte sufletul însuşi pentru a-l face vrednic să trăiască împreună cu Dumnezeu, să fie prieten cu Dumnezeu şi să lucreze din iubire faţă de el. Trebuie făcută distincţia între harul habitual, dispoziţie permanentă de a trăi şi acţiona după chemarea dumnezeiască, şi harurile actuale, care desemnează intervenţiile divine, fie de la originea convertirii, fie din cursul lucrării de sfinţire (cf. CBC 2000).

[ Carisme ]

(Din gr. hermeneuéin, a explica). Ştiinţa interpretării textelor vechi, în special biblice.

[ Exegeză ]

(Din gr. hýper, peste, şi douléia, supunere, servitute). Cult special rezervat Preasfintei Fecioare Maria, Maica lui Dumnezeu, în virtutea superiorităţii sale în rândul sfinţilor din ceruri.

[ Dulie ]

(Din gr. cheirotonéin, a sfinţi, a consacra). Actul sacramental care introduce în rândul episcopilor, al preoţilor şi al diaconilor şi care conferă un dar al Duhului Sfânt ce permite exercitarea puterii sacre care vine de la Cristos însuşi prin mijlocirea Bisericii. Mai este numită şi consacrare, deoarece înseamnă o punere deoparte şi o investitură făcută de Cristos însuşi pentru Biserica lui. În cazul episcopilor, se foloseşte termenul consacrare (consacrare episcopală). În cadrul Sfintei Liturghii, la sfârşitul Liturgiei Cuvântului şi înainte de a începe Liturgia euharistică, hirotonirea are loc prin impunerea mâinilor de către episcop şi prin rostirea rugăciunii prescrise de Biserică.

[ Preoţie ]

(Cuv. gr. hómos, egal, şi ousía, substanţă, fire).

[ Consubstanţial ]

[ Ostie ]