STUDIU 

Mic dicționar creștin catolic
pr. Ioan Tămaș

achizitionare: 04.03.2003; sursa: Sapientia

Prezentare    Index & Căutare

- E -

Echitate canonică
(Din lat. aéquitas canónica). Principiu etico-juridic care, evitând rigorismul, face mai blândă și mai umană atât interpretarea cât și aplicarea unor legi. "Est iustítia dulcóre misericórdiae temperáta" (dreptatea moderată de dulceața milei). Rigorismul excesiv deformează legea și sensul dreptății: "Súmmum iús súmma iniúria" (Cicero, De ofíciis, I, 10). Echitatea canonică (bisericească) trebuie să fie mai flexibilă, mai moderată, mai deschisă și mai tolerantă decât echitatea din dreptul civil.

Eclezial
(Din gr. ekklesía, Biserică). Privitor la Biserică, înțeleasă mai ales ca și comunitate de credință, speranță și iubire, însuflețită de Duhul Sfânt. Acest neologism, folosit mai ales după Conciliul al II-lea din Vatican, vrea să sublinieze aspectul spiritual al Bisericii, pe când adjectivul ecleziastic se referă mai mult la aspectul ei juridic și social.

Ecleziastic
(Din gr. ekklesía, Biserică).

Ecleziologie
(Din gr. ekklesía, Biserică, și lógos, cuvânt). Parte a teologiei care tratează în mod sistematic despre Biserică. Unii susțin că se poate vorbi de o ecleziologie propriu-zisă începând din sec. al XIV-lea, când a apărut lucrarea călugărului augustinian Iacob de Viterbo intitulată De Regímine Christiáno (1302). Însă niciodată în decursul istoriei Biserica nu a fost obiect de studiu, de cercetare și de analiză teologică așa cum a fost în sec. al XX-lea, numit pe bună dreptate de unii teologi "secolul ecleziologiei", mai ales de la Conciliul al II-lea din Vatican până în zilele noastre.

Econom diecezan
Administrator al bunurilor materiale ale diecezei, sub autoritatea episcopului diecezan. Trebuie să fie o persoană (bărbat sau femeie) realmente expertă în economie și remarcabilă prin onestitate. E numit pe o perioadă de cinci ani, dar la expirarea acestui timp poate fi confirmat încă pentru o perioadă de cinci ani. Atât la numirea cât și la înlăturarea lui (dintr-un motiv grav), episcopul trebuie să asculte părerea Colegiului consultanților și a Consiliului cu probleme economice (cf. CDC, can. 494).

Economie salvifică
(Din gr. oikós, casă, și nómos, regulă, lege; administrare). În Noul Testament înseamnă planul veșnic al lui Dumnezeu de mântuire a lumii, realizat de Isus Cristos prin moartea și învierea sa (cf. Ef 1,3-14). "I-a plăcut lui Dumnezeu, în bunătatea și înțelepciunea sa, să se dezvăluie și să facă cunoscut misterul voinței sale (cf. Ef 1,9) prin care oamenii, prin Cristos, Cuvântul făcut trup, pot ajunge la Tatăl în Duhul Sfânt și se fac părtași la firea dumnezeiască" (DV 2).

Ecumenism
(Din gr. oikouméne [ghe], pământ locuit). Mișcare mondială în rândul creștinilor care, inspirați de Duhul Sfânt, caută, prin rugăciune, dialog și alte inițiative, să elimine barierele care îi despart și să se îndrepte spre unitatea pe care Cristos a voit-o pentru Biserica sa: "Ca toți să fie una, precum tu, Tată, ești în mine și eu în tine" (In 17,21). Prin mișcare ecumenică se înțeleg activitățile și inițiativele suscitate și organizate în funcție de diferitele necesități ale Bisericii și după împrejurări, în favoarea unității creștinilor (cf. UR 4). Dorința de a regăsi unitatea tuturor creștinilor este un dar al lui Cristos și o chemare a Duhului Sfânt. Pentru aceasta e nevoie: de o înnoire permanentă a Bisericii într-o fidelitate mai mare față de vocația sa; de convertirea inimii pentru a trăi mai curat pentru evanghelie; de rugăciunea în comun; de cunoașterea frățească reciprocă; de formarea ecumenică a credincioșilor și în special a preoților; de colaborarea între creștini în diferitele domenii ale slujirii oamenilor (cf. CBC 821).

Embolism
(Din gr. embállein, a interpune). Rugăciune care reia și dezvoltă o rugăciune anterioară. E embolism rugăciunea de la Sfânta Liturgie "Mântuiește-ne, te rugăm, Doamne...", care urmează imediat după "Tatăl nostru" și care îi dezvoltă ultima cerere ("ci ne mântuiește de cel rău"). Tot embolism este și partea centrală și variabilă de la "Prefața" de la Sfânta Liturgie.

Emerit
(Din lat. emerítus, part. trecut de la emerére, a merita). Titlul onorific acordat celui care lasă un oficiu ecleziastic pe motiv de limită de vârstă sau prin renunțare, acceptată de superiori, ca recunoștință pentru meritul de a fi slujit Biserica cu dăruire și fidelitate vreme îndelungată (de ex., un profesor în seminar). Episcopul diecezan care își dă demisia are titlul de episcop emerit în virtutea dreptului însuși (ípso iúre) (cf. CDC, can. 402).

Eminență
(Din lat. eminéntia, înălțime, superioritate). Titlu onorific rezervat cardinalilor, în urma unui decret dat de Papa Urban al VIII-lea în anul 1630. În Evul Mediu, era și titlul pe care papii îl atribuiau numai regilor Franței.

Enchiridion
(Din gr. en, în, și cheir, mână; manual). Culegere de texte fundamentale necesare celor care studiază sau fac cercetări într-un anumit domeniu. Așa, de exemplu, este Enchirídion vaticánum, ajuns la al XVII-lea volum, în care sunt cuprinse toate documentele importante emise de papa și de Scaunul Apostolic, începând din anul 1961. Enchiridion mai înseamnă și manual în care este tratată pe scurt, dar complet, o anumită materie (de ex., Enchirídion iúris canónici).

Enciclică
(Din lat. lítterae encýclicae, scrisoare circulară; din gr. enkýklikos, circular). Denumire dată, începând din sec. al XVIII-lea, scrisorilor publice adresate de papa întregii Biserici, care conține chestiuni de ordin doctrinal, moral sau social. O enciclică are ca titlu primele două sau trei cuvinte cu care începe și care sintetizează conținutul. De exemplu: Pácem in térris, Redémptor hóminis, Veritátis spléndor etc. Întrucât sunt documente ale magisteriului papal, enciclicele au o mare autoritate, deși nu sunt învățături ex cáthedra, adică infailibile.

Epichie
(Din gr. epikéia, echitate). Interpretare restrictivă a legii omenești potrivit căreia, într-un caz particular, datorită unor circumstanțe deosebite, legea nu obligă, deși este cât se poate de clară. Acest principiu se aplică în cazul când observarea legii ar fi periculoasă sau chiar rea (de ex., părăsirea unui bolnav grav pentru a se putea participa la Liturghia duminicală); când observarea legii ar fi prea grea sau împovărătoare (de ex., de a-l obliga pe un bolnav să postească).

Epicleză
(Din gr. epíklesis, invocație, rugăciune). Rugăciune prin care se invocă intervenția lui Dumnezeu, în special a Duhului Sfânt, pentru a realiza consacrarea unei materii sacramentale. Toate rugăciunile de consacrare conțin o formulă "epiclezică" în care este invocată intervenția Duhului Sfânt. La rugăciunea euharistică "Biserica imploră, prin invocații speciale, puterea divină pentru ca darurile oferite de oameni să fie consacrate, adică să devină Trupul și Sângele lui Cristos, și pentru ca Victima nepătată să le fie spre mântuire celor care o vor primi la Sfânta Împărtășanie" (PNMR 55). Sunt indicate aici două momente ale epiclezei: transformarea pâinii și vinului în Trupul și Sângele lui Cristos și sfințirea credincioșilor.

Epifanie
(Din gr. epipháneia, arătare, manifestare). Denumirea oficială: Epifania Domnului. Solemnitate celebrată la 6 ianuarie. Apărută în Orient, ca celebrare a Nașterii Domnului, în sec. al IV-lea a fost introdusă și în Occident ca celebrare a venirii magilor la Pruncul Isus, și deci, ca manifestare a lui Cristos ca Domn și Mântuitor al tuturor popoarelor.

Episcop
(Din gr. epískopos, cel care supraveghează). Persoana care a primit sacramentul sfintei Preoții în gradul episcopatului. În virtutea consacrării sale sacramentale și a comuniunii ierarhice cu Capul și cu membrii Colegiului episcopal, episcopul este constituit membru al acestui Colegiu. Pus în fruntea unei Biserici particulare (dieceză), el îndeplinește acolo, în numele lui Cristos, oficiul (primit prin consacrare) de a sfinți, de a învăța și de a conduce sau de a păstori. Ca urmaș al apostolilor și ca membru al Colegiului episcopal, episcopul ia parte la responsabilitatea apostolică și la misiunea întregii Biserici sub autoritatea papei, succesorul sfântului apostol Petru (cf. CBC 1594).

Episcop auxiliar
Episcop numit de Scaunul Apostolic, pentru a-l ajuta pe episcopul diecezan în activitatea pastorală a diecezei. Există două categorii de auxiliari: auxiliari cu facultăți comune și auxiliari cu facultăți speciale. Desemnarea celui dintâi este făcută la cererea episcopului diecezan, pe când desemnarea celui de-al doilea este făcută ex offício de Scaunul Apostolic în anumite circumstanțe speciale. Episcopii auxiliari nu au drept de succesiune în cazul când scaunul episcopal devine vacant. Lor li se atribuie titlul unui scaun episcopal care azi nu mai există.

Episcop coadiutor
Episcop numit din oficiu de Scaunul Apostolic, pentru a-l ajuta pe episcopul diecezan în activitatea pastorală a diecezei. Are întotdeauna drept de succesiune. Deci, când scaunul episcopal devine vacant, el devine automat episcop diecezan. Nu i se dă titlul unui scaun episcopal care azi nu mai există, ca în cazul episcopului auxiliar, întrucât este suficientă atribuirea diecezei la care este destinat. Deci titlul pe care îl poartă este: Episcop coadiutor de N.N. (numele diecezei).

Episcop diecezan
Episcopul căruia îi este încredințată grija pastorală a unei dieceze. El are întreaga putere de conducere sau de jurisdicție, pe care o exercită în numele său propriu, cu excepția acelor cauze pe care dreptul universal sau un decret papal le rezervă autorității supreme sau unei alte autorități ecleziastice. Înainte de Conciliul al II- lea din Vatican, episcopii care conduceau o dieceză erau numiți episcopi rezidențiali. Noua denumire - episcopi diecezani (cf. CD 11) - este mai adecvată, deoarece și episcopii coadiutori și auxiliari sunt considerați rezidențiali.

Episcop sufragant (sufragan)
Denumire dată fiecărui episcop diecezan care depinde canonicește de un mitropolit, adică de cel care prezidează o provincie ecleziastică.

Episcop titular
Denumire dată episcopilor care nu sunt puși în fruntea unei dieceze, ci îndeplinesc alte oficii în Biserică (de ex., episcopii auxiliari, legații papali, episcopii care lucrează în Curia romană etc.). Lor li se dă titlul unei dieceze istorice care azi nu mai există (de ex., episcop titular de Cartagina, de Hipona etc.).

Episcopat
Este treapta cea mai înaltă a sacramentului sfintei Preoții. "Prin consacrarea episcopală, este conferită plenitudinea sacramentului Preoției..., Preoția supremă, culmea slujirii sacre" (LG 21). Episcopatul este conferit și primit prin impunerea mâinilor și rugăciunea de consacrare. Prin acest act sacramental, "este conferit harul Duhului Sfânt și imprimă un caracter sacru, astfel încât episcopii, în mod eminent și vizibil, țin locul lui Cristos Învățător, Păstor și Mare Preot și acționează în persoana lui" (LG 21). Termenul episcopat este folosit și pentru a denumi totalitatea episcopilor în Biserică, sau totalitatea episcopilor unui continent (de ex., episcopatul european), a unei țări (de ex., episcopatul român)

Eremit

Erezie
(Din gr. háiresis, alegere; tendință). Negarea cu încăpățânare, după primirea Botezului, a unui adevăr de credință revelat de Dumnezeu și definit de Biserică, sau îndoiala constantă față de un asemenea adevăr (cf. CDC, can. 751).

Escatologie
(Din gr. éschatos, cel din urmă, și lógos, știință, cuvânt). Ramură a teologiei dogmatice care tratează despre sfârșitul pământesc al omului și despre mântuirea lui (moartea, judecata, situația sufletului), precum și despre a doua venire a lui Cristos (sfârșitul lumii, învierea morților, judecata universală, cerul și iadul). Mai pe scurt: parte a teologiei dogmatice care tratează despre "lucrurile de pe urmă", adică despre destinul final al omului și al universului.

Eterodox
(Din gr. héteros, altul, și dóxa, opinie, părere). Calificativ dat unei învățături care se îndepărtează de adevărata învățătură a Bisericii.

Eucologie
(Din gr. euché, rugăciune, și lógos, știință, cuvânt, vorbire). Știința care studiază rugăciunile liturgice și legile care reglementează formularea lor. În sens mai larg, este totalitatea rugăciunilor cuprinse într-o carte liturgică.

Euharistie
(Din gr. eucharistía, aducere de mulțumire). Termen folosit pentru întreaga celebrare a Sfintei Liturghii, dar îndeosebi pentru partea a doua, care urmează după celebrarea Cuvântului și culminează cu consacrarea pâinii și vinului care sunt transformate în trupul și sângele lui Cristos, și se termină cu Împărtășania. Euharistia este jertfa lui Cristos de pe Calvar, care devine prezentă pe altar. De aceea se mai numește și Sfânta Jertfă sau Jertfa Sfintei Liturghii. Cristos a făcut din Euharistie memorialul morții și învierii sale, adică reactualizarea sau aducerea lor în prezent (cf. SC 47; LG 3). Jertfa lui Cristos de pe Calvar și Jertfa euharistică sunt o unică jertfă: "Este una și aceeași victimă și cel care oferă acum prin slujirea preoților este același care s-a oferit atunci pe cruce. Numai modul de a oferi este diferit. În jertfa dumnezeiască ce se împlinește la Liturghie este cuprins și jertfit în mod nesângeros același Cristos care s-a dat pe sine însuși o dată în mod sângeros pe altarul crucii" (DS 1743). Euharistia nu este numai continuarea jertfei de pe Calvar, ci și a întregii lucrări de mântuire înfăptuite de Isus. Euharistia, jertfa lui Cristos, devine și jertfa mădularelor trupului său, adică jertfa pe care o oferă Biserica; ea este jertfa lui Cristos întreg: capul și mădularele. Euharistia este jertfă, dar în același timp și ospăț sacru, adică împărtășire cu trupul și sângele Domnului. Biserica recomandă cu stăruință credincioșilor să primească Sfânta Împărtășanie ori de câte ori participă la celebrarea Euharistiei; ea afirmă ca obligatorie primirea Împărtășaniei cel puțin o dată pe an, în timpul pascal. Prezența euharistică a lui Cristos începe în momentul consacrării și durează atâta timp cât rămân nealterate speciile euharistice. Deoarece Cristos însuși este prezent în sacramentul altarului, el trebuie cinstit cu cult de adorație.

Eutanasie
(Din gr. eu, bine, și thánatos, moarte). Provocare a morții bolnavilor incurabili, a persoanelor handicapate, bătrâne sau muribunde. Fie că se săvârșește printr-o acțiune directă, fie printr-o omisiune prin care se provoacă moartea, este crimă, chiar dacă este comisă din compătimire, în scopul de a ușura suferințele. Eutanasia e o violare gravă a legii dumnezeiești, deoarece e vorba de uciderea intenționată a unei persoane umane. Absolut nimeni nu are dreptul asupra vieții altora sau asupra vieții proprii. Numai Dumnezeu este stăpânul vieții. Chiar dacă moartea este iminentă, bolnavului trebuie să i se acorde îngrijirea datorată în mod obișnuit oricărei persoane bolnave.

Evangheliar
Cartea care conține toate pericopele evanghelice care se citesc la Sfânta Liturghie.

Evanghelie
(Din gr. euangélion, veste bună). Vestea cea bună a mântuirii adusă oamenilor de Mesia. Învățătura și faptele lui Isus Cristos, predicate de apostoli și sintetizate în patru cărți diferite: Evanghelia după sfântul Matei, după sfântul Marcu, după sfântul Luca și după sfântul Ioan.

Evanghelizare
În sens strict, vestirea mesajului evanghelic fiecărei persoane cu scopul de a o face să creadă în Isus Cristos și de a o converti la creștinism. În sens larg, are mai multe înțelesuri. Evanghelizarea se referă la misiunea globală a Bisericii: de a face ca Cristos să fie cunoscut de toți oamenii, de a-l arăta pe Cristos ca Lumină a lumii. Evanghelizarea înseamnă și încreștinarea culturilor, adică a duce valorile evanghelice în diferitele culturi cu scopul de a le transforma și de a le face mai conforme cu principiile evanghelice. Adesea evanghelizarea și înculturarea devin sinonime.

Evlavie

Ex bono et aequo
Expresie latinească folosită în Dreptul canonic, care înseamnă "conform dreptății și echității".

Ex cathedra
(Expr. lat., "Din înălțimea tronului"). Formulă folosită de Conciliul întâi din Vatican (const. Pástor aetérnus, 18 iulie 1870) pentru a indica în mod global condițiile necesare ca o învățătură a Pontifului roman să fie considerată infailibilă. E vorba simultan de trei condiții: Pontiful roman să învețe în calitate de păstor și învățător al tuturor credincioșilor catolici; învățătura sa să aibă ca obiect un adevăr de credință sau de morală ce trebuie crezut de toți credincioșii; acest adevăr să fie stabilit în mod definitiv, fără posibilitate de modificare. Cu alte cuvinte, papa e infailibil când învață ex cáthedra.

Ex opere operantis
(Expr. lat., "În baza propriului mod de a acționa"). Dispozițiile subiective necesare pentru a primi un sacrament sau taină. Ele nu sunt cauze, ci condiții pentru deplina eficacitate a harului lui Dumnezeu.

Ex opere operato
(Expr. lat., "În baza actului îndeplinit"). Eficacitatea obiectivă și rodnică a sacramentelor, care nu depinde în primul rând de dispozițiile celor care le primesc sau ale celor care le administrează, ci de puterea lucrării mântuitoare a lui Cristos, săvârșită o dată pentru totdeauna.

Ex voto
(Expr. lat., "Ca urmare a făgăduinței făcute"). De obicei indică un obiect prețios, oferit în dar lui Dumnezeu, Sfintei Fecioare Maria sau unui alt sfânt, ca semn de recunoștință pentru primirea unui har sau pentru îndeplinirea unei dorințe. Inscripție plasată cu acest scop pe zidurile unui sanctuar.

Examen de conștiință
Exercițiu spiritual care constă în a trece în revistă o anumită perioadă din viață pentru a descoperi faptele rele săvârșite, înclinațiile dezordonate și defectele, fie ca pregătire pentru spovadă, fie pentru o autocunoaștere mai bună și pentru îndreptarea propriei vieți.

Excardinare
(Din lat. ex și cardinátio, în afara balamalei). Trecerea unui cleric secular din propria dieceză într-o altă dieceză sau într-un institut călugăresc prin depunerea voturilor perpetue, în conformitate cu legile canonice.

Excelență
(Din lat. excéllere, a se distinge, a fi superior). Titlu onorific care se dă episcopilor și arhiepiscopilor. Însă modul mai corect de adresare față de un episcop este "Preasfințite", iar față de un Arhiepiscop "Înalt Preasfințite".

Exclaustrare
(Din lat. exclaustrátio, în afara mănăstirii). Actul canonic (indult de exclaustrare) prin care se permite unui călugăr cu voturi perpetue să trăiască în afara comunității proprii pentru o anumită perioadă, nu mai mare de trei ani. Starea călugărului autorizat să trăiască în afara conventului sau mănăstirii și care este eliberat, provizoriu, de obligațiile incompatibile cu această stare.

Excomunicare
(Din lat. excomunicáre, a exclude din comuniune). Pedeapsă canonică (cenzură) prin care un credincios catolic care săvârșește un delict este exclus din comunitatea credincioșilor. Totuși, această excludere nu înseamnă separare de Cristos sau de Biserica Trup Mistic, ci numai de Biserica Trup juridico-social. Unirea juridică sau externă cu Biserica încetează printr-o măsură legitimă luată de autoritatea competentă, care îl privează pe credincios de anumite drepturi proprii (de ex., primirea sfintelor sacramente).

Exegeză
(Din gr. exégesis, interpretare). Analiza critică a unui text, îndeosebi biblic sau juridic. În cadrul biblic, e disciplina care interpretează Sfânta Scriptură, recurgând la metodele științifice necesare pentru interpretarea corectă a unui text. De elaborarea sistematică a regulilor de care trebuie să țină seama exegeza se ocupă hermeneutica.

Exerciții spirituale
În sens larg, totalitatea practicilor spirituale care au ca scop sfințirea personală. În sens strict, perioadă de timp în care un creștin, întrerupându-și activitățile obișnuite și retrăgânduse într-un loc favorabil reculegerii (o casă specială, numită casă de exerciții, un convent, un seminar etc.), reflectează, meditează și se roagă cu scopul de a-și reforma viața spirituală sau de a se pregăti în vederea acceptării unei noi stări de viață (viață consacrată, primirea unei hirotoniri). Această practică este foarte veche. Sfântul Ignațiu din Loyola i-a dat o formă metodică în renumita sa lucrare Exercítia spirituália. Exercițiile spirituale pot dura trei zile, o săptămână sau chiar o lună de zile. Sunt obligatorii pentru seminariști în fiecare an (cf. CDC, can. 264), pentru clerici, conform dreptului particular (cf. CDC, can. 276) și pentru călugări și călugărițe, conform dreptului propriu (cf. CDC, can. 663).

Exorcism
(Din gr. exorkísein, a îndepărta, a înlătura). Sacramental sau rit instituit de Biserică prin care se înlătură influența diavolului dintr-o persoană, un lucru sau un loc. Nimeni nu poate săvârși în mod legitim exorcisme dacă nu a obținut permisiunea specială și expresă din partea Ordinariului locului. Acesta, la rândul său, să acorde această permisiune numai preoților înzestrați cu multă știință teologică, cu prudență și integritate morală (cf. CDC, can. 1172).

Expunerea Preasfântului Sacrament
Prezentarea în fața credincioșilor, adunați în biserică sau în oratoriu, a ciboriului sau a monstranței care conține Ostia consacrată. Îi ajută pe credincioși să recunoască în Euharistie prezența reală a lui Cristos, să-l adore pe Cristos, să se unească în mod tainic cu el și să dorească să-l primească în Sfânta Împărtășanie. Oficiantul expunerii este preotul sau diaconul. În lipsa acestora, poate face expunerea acolitul sau chiar un slujitor extraordinar al Sfinei Împărtășanii, dar fără a da binecuvântarea. Numai clericii pot binecuvânta credicioșii cu ciboriul sau cu monstranța.

Exultet
(Term. lat., "Să tresalte de bucurie"). O altă denumire dată Preconiului pascal. Exúltet este cuvântul latinesc cu care începe această cântare de proclamare a bucuriei pasacale.


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire