SOȚI   /   PĂRINȚI 

Planificarea familială după morala catolică
pr. Claudiu Dumea

achizitionare: 18.03.2003; sursa: Editura Presa Bună

NoteCuprinsReglementare nașterilor
Castitatea conjugală presupune credință și sacrificiu

Papa Paul al VI-lea era perfect conștient că enciclica sa va provoca împotriviri vehemente din partea lumii moderne. Dar Biserica nu poate avea altă soartă decât aceea pe care a avut-o și divinul ei Întemeietor care a fost un semn ce stârnește împotrivire. Dar Biserica n-are de ales. Ea știe că nu este autoarea legii morale ci o simplă depozitară a legii și că nu poate declara permis ceea ce nu este permis. Ca atare proclamă legea cu umilință, dar și cu energie, conștientă că, apărând-o, contribuie la instaurarea unei civilizații cu adevărat umane și totodată la apărarea demnității soților, convinsă fiind totodată că legea morală nu poate veni în contradicție cu binele adevărat al omului. Omul nu va putea să-și găsească fericirea autentică decât respectând legile pe care Creatorul le-a înscris în natura sa.

Ecoul criticilor aduse Bisericii, adesea chiar din partea catolicilor, încă nu s-a stins. I se reproșează Bisericii că nu înțelege omul de azi, că nu ține cont de evoluția profundă petrecută în conștiința colectivă, mai ales în ceea ce privește marea viziune asupra sexualității, datorată importantelor contribuții ale științei și ale gândirii filozofice.

Criticile și nemulțumirile față de poziția Bisericii au fost și sunt în continuare alimentate de motive de ordin economic; metodele naturale sunt complet gratuite și fără urmări dăunătoare pentru sănătate, ceea ce compromite profiturile și interesele fabricanților de anticoncepționale și ale lumii medicale.

Dar cauza cea mai profundă a criticilor și nemulțumirilor este faptul că înfrânarea sexuală propusă de Biserică vine în conflict cu mentalitatea edonistă a lumii de astăzi care vrea să profite la maximum de plăcerile trupului fără a mai ține cont de legea morală. Nu Biserica nu înțelege omul de azi, ci omul de azi, care a pierdut marile valori și principii ale mesajului creștin, nu mai este în stare să înțeleagă Biserica.

Învățătura tradițională a Bisericii, propusă în Humanae vitae, nu poate fi modificată: ea rămâne definitivă.

Problema a fost dezbătută de Sinodul episcopilor din 1980 în urma căruia Biserica a dat un nou document intitulat Familiaris consortio care reafirmă învățătura din Humanae vitae: "În continuitate cu tradiția vie a comuniunii bisericești de-a lungul istoriei, recentul Conciliu Vatican II și Magisteriul înaintașului meu, exprimat în special în enciclica Humanae vitae, au transmis timpurilor noastre un mesaj cu adevărat profetic, care confirmă și propune din nou cu claritate învățătura și norma de conduită veșnic veche și veșnic nouă a Bisericii cu privire la căsătorie și la transmiterea vieții umane". De aceea, în ultima lor adunare, Părinții Sinodali au declarat textual: "Acest Sfânt Sinod, întrunit în unire de credință cu urmașul lui Petru, ține cu putere ceea ce a propus Conciliul Vatican II (19) și, în consecință, enciclica Humanae vitae, în special că iubirea conjugală trebuie să fie pe deplin umană, exclusivă și deschisă noii vieți" (20).

Deoarece chiar unii teologi și unii păstori continuau să pună în discuție un adevăr pe care Biserica l-a învățat dintotdeauna, Papa Ioan Paul al II-lea i-a invitat pe toți să pună capăt discuției:

"A gândi sau a spune contrariul înseamnă a susține că sunt situații în care este îngăduit să nu-l recunoști pe Dumnezeu ca Dumnezeu" (21).

"Soții pot fi serios împiedicați în angajarea și trăirea corectă a iubirii conjugale de o anumită mentalitate edonistă curentă, de mass-media, de ideologii și de practici contrare Evangheliei; dar acest lucru se poate întâmpla, și cu urmări într-adevăr grave și dezastruoase, atunci când doctrina învățată de enciclica Humanae vitae este pusă în discuție, cum s-a întâmplat uneori, de unii teologi și păstori de suflete. Această atitudine poate face să se strecoare îndoiala cu privire la o învățătură,care, pentru Biserică este sigură, întunecând astfel perceperea unui adevăr care nu poate fi pus în discuție... Ceea ce învață Biserica referitor la contracepție nu este subiect de discutat liber de către teologi. A învăța contrariul înseamnă a induce în eroare conștiința morală a soților" (22).

A trăi viața de căsătorie în conformitate cu învățătura Bisericii, adică în onestitate naturală și sfințenie creștină, nu este un lucru ușor; de aceea pentru mulți o asemenea poziție este simplă utopie sau chiar absurditate. Nu e de mirare. Și în domeniul sexualității, ca și în alte domenii viciul este ușor, virtutea e dificilă. Dar virtutea înseamnă biruința omului iar viciul înseamnă falimentul omului. Învățătura Bisericii o poate înțelege numai cine acceptă cu credință Evanghelia lui Cristos. Iar în centrul Evangheliei stă invitația lui Cristos de a renunța la noi înșine, adică la pornirile egoiste și la mentalitatea lumii, a lua crucea în spate și a merge pe urmele lui. Iubirea adevărată la care ne cheamă Cristos stă în a ne folosi de creaturi nu dominați de instincte, dar urmând poruncile sale. Cristos vrea să ne facă oameni cu adevărat liberi, eliberându-ne de toți idolii: banul, puterea și plăcerea.

Castitatea conjugală presupune așadar renunțare, cruce, dominarea instinctului, stăpânire de sine, asceză, autodisciplină uneori eroism. Acest lucru se poate realiza numai cu ajutorul lui Dumnezeu. Paul al VI-lea afirmă clar: "Învățătura Bisericii cu privire la reglementarea nașterilor care promulgă însăși legea divină, va apărea cu ușurință multora ca fiind dificilă sau de-a dreptul cu neputință de pus în practică. Fără îndoială, ca toate lucrurile mari aducătoare de bine, ea cere angajare serioasă și multe eforturi individuale, familiale și sociale. Mai mult, ea nu poate fi pusă în practică fără ajutorul lui Dumnezeu care susține și întărește bunăvoința oamenilor" (23). "Noi nu intenționăm câtuși de puțin să închidem ochii la greutățile pe care le întâlnesc în viață soții creștini; pentru ei, ca pentru orice om e strâmtă poarta și e îngustă calea care singură duce la viața cea veșnică". "Însă în această viață, speranța trebuie să le lumineze drumul, în timp ce se străduiesc, cu curaj, să trăiască cu înțelepciune, cu sfințenie și cu evlavie în timpul de față, știind că chipul acestei lumi trece" (24). Soții sunt îndemnați să implore ajutorul lui Dumnezeu în rugăciune statornică. Și mai ales să se adape la izvorul harului, care este Euharistia.

"Și dacă au căzut în păcat, soții să nu se descurajeze, dar să recurgă cu umilință statornică la îndurarea lui Dumnezeu, care este dăruită cu îmbelșugare în sacramentul spovezii!" (25).

Preoții sunt îndemnați să predice fără reticențe și complexe, învățătură salutară a Bisericii, dar să se comporte cu răbdare și bunătate cu cei căzuți în păcat, după exemplul lui Isus care nu a venit să judece ci să mântuiască, și care a fost, fără îndoială, intransigent cu păcatul, dar răbdător și plin de milă cu cei păcătoși (26).

"Biserica nu poate avea altă atitudine față de oameni decât aceea pe care a avut-o Mântuitorul; el cunoaște slăbiciunile lor, îi este milă de mulțime, îi primește pe păcătoși; dar nu poate renunța să învețe legea".

Părinții și educatorii sunt îndemnați să educe copiii în așa fel încât aceștia să aibă convingeri solide și să iubească adevăratele valori ale vieții și ale familiei.

Autoritățile sunt rugate să creeze un climat favorabil castității: să salveze moralitatea, să nu îngăduie degradarea moravurilor la popoarele lor, să interzică mijloacelor moderne de comunicare socială tot ceea ce duce la excitarea simțurilor, la depravare, ca de altfel orice formă de pornografie, spectacole murdare, chiar dacă aceste forme de imoralitate încearcă să se justifice cu pretenții de ordin artistic sau științific.

Oamenii de știință sunt încurajați să-și aducă contribuția lor la binele familiei și la pacea conștiințelor, dând o bază sigură reglementării nașterilor întemeiată pe observarea ciclurilor naturale. Ei pot demonstra prin fapte ceea ce învață Biserica și anume: "Că nu există o contradicție adevărată între legile divine care reglementează transmiterea vieții și cele care favorizează o iubire conjugală autentică" (28).

Familiilor creștine li se indică una din cele mai nobile forme de apostolat laic: să comunice altor familii experiența lor de viață conjugală trăită conform legilor morale propuse de Biserică: "Sunt soții înșiși care se fac apostoli și îndrumători pentru alți soți" (29).

Un apel este adresat de Papa Paul al VI-lea și medicilor și personalului sanitar. În exercitarea profesiei lor, aceștia să pună vocația lor creștină mai presus de orice interes omenesc. Ei să considere ca o datorie profesională dobândirea cunoștințelor necesare în acest sector delicat pentru a da cu orice ocazie sfaturi înțelepte și directive sănătoase inspirate din învățătura Bisericii (30).

Și în domeniul sexualității conjugale, Biserica vestește adevărul cu curaj și energie, știind misiunea ei nu este de a se adapta mentalităților și gusturilor lumii. Ea merge astfel pe urmele lui Cristos, care nu și-a retras nici un cuvânt din învățătura sa, care li se pare dură ascultătorilor, chiar cu riscul de a fi părăsit și de ultimii ucenici: "- Vreți și voi să plecați?"

Ea e conștientă că de fapt apără adevăratele valori care-l pot duce pe om la fericirea și realizarea sa autentică. Urmează învățătura Sf. Pavel, care apără sfințenia căsătoriei: "Știți, într-adevăr ce învățături v-am dat prin Domnul Isus. Voința lui Dumnezeu este sfințirea voastră: feriți-vă de desfrâu. Fiecare din voi să știe să-și stăpânească vasul (trupul) în sfințenie și cinste, nu în aprinderea poftei ca păgânii care nu-l cunosc pe Dumnezeu... Domnul pedepsește aceste lucruri... căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție ci la sfințenie" (1Tes 4,2-7).

Creștinii prețuiesc realitățile acestei lumi: frumusețea, iubirea, sexualitatea etc. - dar nu fac din ele absolutul, ci le privesc ca pe niște daruri trecătoare primite de la Dumnezeu, de care folosindu-se, potrivit cu voința și legile lui Dumnezeu, să poată dobândi viața nepieritoare:

"Iată ce vreau să spun, fraților: de acum vremea s-a scurtat. Spun lucrul acesta, pentru ca cei care au soții, să fie ca și cum nu ar avea; cei care plâng, ca și cum nu ar plânge; cei care se bucură, ca și cum nu s-ar bucura; cei care cumpără, ca și cum nu ar stăpâni; cei care se folosesc de lumea aceasta, ca și cum nu s-ar folosi de ea. Căci chipul acestei lumi trece" (1 Cor 7,29-31).
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire