SOŢI   /   PĂRINŢI

Malthusianism şi neomalthusianism

Preocuparea pentru limitarea naşterilor a apărut cu un faimos eseu publicat în anul 1798 de către pastorul anglican, Robert Malthus.

Acesta era impresionat de mizeria în care trăia o mare parte din populaţia Angliei, în acea perioadă de mari transformări sociale. Analizând cauzele sărăciei, el a ajuns la concluzia că aceasta se datorează unei legi a naturii, potrivit căreia ritmul creşterii populaţiei este mult mai rapid decât ritmul creşterii mijloacelor de întreţinere: populaţia ar creşte în progresie geometrică, pe când mijloacele de întreţinere ar creşte în progresie aritmetică. De aici, alarma unei suprapopulaţii pe care planeta n-ar mai fi în stare să o hrănească. Pentru a face faţă unui asemenea pericol nu există decât o singură cale: reducerea ritmului creşterii populaţiei, prin încheierea căsătoriei la o vârstă mai înaintată, şi mai ales prin practicarea înfrânării de către soţi. Evident mijloacele propuse de către Malthus sunt corecte. Pe această linie se înscriu, printre alţii, marele om de stat Gandhi şi, mai recent, ministrul indian Kandraskar care a lansat un apel patetic cerând soţilor indieni să trăiască un an în înfrânare absolută deoarece: "castitatea este sistemul cel mai sigur şi cel mai economic pentru reducerea natalităţii."

Ulterior a apărut neomalthusianismul. Numele este impropriu deoarece neomalhusianiştii propun mijloace contrare celor propuse de Malthus pentru limitarea naşterilor, şi anume: anticoncepţionalele. Neomalthusianismul a fost lansat în 1823 de Francisc Place dar a explodat abia în secolul nostru, luând după război proporţii impresionante. În fruntea acestei mişcări se află ţările anglo-saxone cu propagandiştii fanatici ai anticoncepţionalelor. În primele rânduri ale frontului se află francmasoneria cu diferite organizaţii cum este Brtish Humanist Association în Anglia şi Mouvement francais du Planning familial în Franţa, şi alte numeroase asociaţii şi ligi care publică reviste şi cărţi de informaţie, deschid clinici specializate, duc o campanie susţinută de educaţie sexuală, prin educaţia sexuală înţelegându-se învăţarea metodelor de contracepţie. De fapt, această campanie face parte dintr-un program mult mai vast, care vizează în final distrugerea civilizaţiei creştine, în special distrugerea familie, şi care cuprinde, printre altele, lupta pentru legalizarea divorţului, a avortului, a sexului liber, a homosexualităţii, a eutanasiei ş.a.m.d. Este vorba de un complot organizat la scară mondială nu doar împotriva civilizaţiei creştine, dar de un complot împotriva vieţii ca atare. Toată această propagandă se vrea umanistă şi filantropică. Pretinde că vizează binele omenirii, în fond ascunde scopuri şi interese mai puţin nobile: este vorba de dorinţa popoarelor bogate, ameninţate cu dispariţia datorită natalităţii foarte scăzute, de a deţine controlul demografic al planetei, considerând că populaţiile sărace în permanentă creştere constituie a ameninţare şi un pericol pentru bogăţiile lor. Şi apoi mai sunt la mijloc marile interese financiare: sumei imense de bani pe care le câştigă multinaţionalele fabricând şi comercializând produsele mecanice sau chimice de contracepţie. Cum acestea sunt din ce în ce mai puţin folosite în ţările bogate, dovedindu-se a fi nocive sănătăţii, se caută noi pieţe de desfacere, invadând în special ţările africane şi cele din fostul bloc comunist.

În legea lui Malthus nu mai crede nimeni. Statistici recente furnizate de FAO arată tocmai contrariul: creşterea anuală a populaţiei este de 1,60 % în timp ce creşterea anuală a produselor agricole este de 4 %. Este adevărat că în ultimele decenii populaţia globului a cunoscut o creştere extraordinară. Aceasta se datorează progreselor medicinei, care a redus mortalitatea infantilă şi a prelungit vârsta medie de viaţă. Cât priveşte posibilităţile de alimentare pe care le deţine planeta, ea poate hrăni 8 miliarde de oameni, după Penck, 13 după Hollstein, 22 după Ballod şi peste 100 de miliarde după Clark.

Apoi trebuie ţinut cont că 70 % din suprafaţa globului o ocupă apele. Acestea pot deveni o sursă inepuizabilă pentru alimentarea populaţiei pământului. Şi mai trebuie ţinut cont că din suprafaţa uscată numai 30 % este cultivată. Dacă o mare parte a omenirii suferă de foame acesta nu se datorează faptului că pământul nu ar avea resurse, ci ignoranţei, egoismului, răutăţii împărţirii nedrepte a bunurilor. Nimeni nu ar suferi de foame dacă s-ar investi în agriculturii numai o mică parte din sumele care se investesc pentru distrugerea vieţii oamenilor: pentru armament, anticoncepţionale, tehnici de sterilizare şi avort etc.

Pentru creştini se mai pune o întrebare:

Oare omenirea va dăinui veşnic pe faţa pământului? Credinţa nu ne vorbeşte despre un sfârşit al timpurilor? Şi oare, providenţa lui Dumnezeu nu va avea ea grijă să asigure cele necesare vieţii omenirii până în ultimul moment al existenţei sale?