SFÂNTA TREIME

NAŞTEREA

Isus Cristos este Mesia cel aşteptat şi prezis. El este realizarea profeţiilor cărora le dă mai multă lumină. El completează revelaţia Vechiului Testament şi-i descopere adevăratul sens.

Isus s-a născut în Viflaimul Iudeii pe timpul lui Augustus, în timp ce în Siria era guvernator Quirinius, iar în Iudeea Irod. Deci se precizează locul şi data.

De la naşterea lui numărăm anii: El este cumpăna între o eră ce trebuia să treacă, şi alta ce trebuia să vină aducând schimbarea lumii.(2) Anul naşterii nu se cunoaşte exact, dar, după descrierile diferitelor împrejurări, se deduce cu multă probabilitate că anul naşterii lui Isus cade între 747 şi 750 de la întemeierea Romei.

Naşterea lui Isus este un fapt istoric ales ca punct de plecare pentru a data întreaga istorie. Dionisie Exigul, adică "cel Mare" (460-550) călugăr scit, originar din Dobrogea, "bărbat ilustru", "este autorul unui nou sistem de numărătoarea anilor: el este cel care a întrodus era creştină sau era noastră. Anul 1 este considerat anul 754 de la fondarea Romei, când se spune că s-a produs naşterea lui Hristos".(3) Chiar dacă Dionisie a greşit luând ca exacte cuvintele Sf. Luca, după care Isus şi-a început viaţa publică fiind "ca de treizeci de ani" şi, deci, chiar dacă s-ar fi născut cu câţiva ani mai devreme, naşterea lui Isus rămâne data începutului unei noi ere.

Sărbătoarea Naşterii lui Isus probabil că exista la Roma în primele veacuri, dar e sigur că exista în anul 336. S-ar putea ca data de 25 decembrie să fi fost aleasă ca să înlocuiască sărbătoarea păgână a naşterii lui Mithra.

Isus s-a născut în oraşul regelui David, Viflaim, din Maria, icoana cea mai curată a poporului Israil în aşteptare, prototipul Bisericii. După cum Isus este, ca nimeni altul, împlinirea celei mai arzătoare dorinţe a omenirii, naşterea Sa depăşeşte naşterea oricărui alt om. Nu există în omenire, în fecunditatea omenească, nimic ce l-ar putea genera. De El depinde orice fecunditate căci toate prin El au fost create. El este supremul Dar gratuit făcut de Dumnezeu oamenilor. Dar misterios, ca şi misterul conceperii Sale nu prin intervenţia unui om, ci conceput prin puterea Spiritului Sfânt, în sânul unei Fecioare, aleasă de Dumnezeu să fie Mama sfântă a Fiului Său. Se cuvenea ca Fiul unic al Părintelui, chiar şi ca om să fie atât de mult unit cu Tatăl ceresc încât să nu aibă alt tată decât pe Dumnezeu. Cine crede că Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om, crede la fel că intrarea lui Emanuil (=Dumnezeu cu noi) în istoria omenească trebuia să fie însoţit de un eveniment extraordinar, în armonie cu acest mister divin.

Dacă evenimentul conceperii şi naşterii lui Isus dintr-o fecioară este extraordinar, nu este însă imposibil. Însăşi Preacurata, în faţa acestui mister, s-a întrebat: "Cum va fi aceasta de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?" Iar răspunsul a fost: "... la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă" (L 1, 34, 37)(4).

Orice mari evenimente sunt însoţite de împrejurări speciale. Venirea lui Dumnezeu în lume nu s-a produs cu pompă sau revoluţii zguduitoare, ci cu evenimente demne de Persoana Sa: o mamă Fecioară, Ingerii care-l vestesc, magii care-l adoră.

Sfinţenia lui Dumnezeu nu putea veni în lume decât printr-un mijloc sfânt, curat: Sfânta Fecioară. De fapt, curăţia este o deschidere completă la planurile divine: este "tensiunea interioară a spiritelor către Dumnezeu", e cea mai înaltă dintre energiile umane, şi e o virtute în mod esenţial activă. "În Sf. Fecioară orice formă de activitate şi agitaţie inferioară dispăreau în acea singură şi luminoasă funcţie de a atrage, de a primi şi a lăsa pe Dumnezeu să treacă" .(5) Pentru că ea credea; iar "curăţia e una din condiţiile misterioase dar evidente ale acelei cunoaşteri supranaturale de sine însuşi în Dumnezeu, care se numeşte credinţă".(6)