SFÂNTA TREIME

PLINIREA VREMII

"Când a sosit plinirea vremii, a trimis Dumnezeu pe Fiul său cel născut din femeie... ca să primim moştenirea fiiască" (Gal 4, 4-5).

Această "plinire a vremii" era nevoia unei mântuiri pe care lumea, stăpânită de corupţie, senzualitate şi necredinţă, o aştepta. Evreii şi păgânii suspinau după timpuri mai bune. Aşteptarea generală era notată de mulţi scriitori păgâni. Sibilla anunţă venirea unui copil ceresc care să aducă o epocă de aur: "Magnus ab integro saeculorum nascitur ordo... Iam nova progenies caelo dimittitur alto" (Virgil, Eclog. 4-10; 13, 14).

Mântuirea din starea de decădere în care se găsea păgânismul trebuia să vină din Orient. Aici aşteptarea avea un caracter mai precis. Profeţii evrei - în cărţi care sigur existau în secolul al III-lea înaintea lui Cristos când au fost traduse în limba greacă (Septuaginta) - vorbeau clar de o împărăţie viitoare care va începe de la Ierusalim şi se va întinde în toată lumea, aducând iertarea păcatelor, şi de un rege, care se va naşte din casa lui David, în Viflaim (Mi 5, 1), dintr-o mamă fecioară (Is 7, 14), având un precursor (Ml 3, 11).

Aceste idei cuprinse în Vechiul Testament constituie mesianismul iudaic, iar regele care va conduce pe Israil la Dumnezeu se numeşte Mesia. Acest mesianism este original şi nu depinde de mesianismul persan sau babilonez, egiptean, grec sau roman, cu care are asemănări (dorinţa unei izbăviri), căci natura omului din toate timpurile şi din toate locurile este în esenţă aceeaşi, dar prin monoteismul şi prin caracterul său supranatural, religia Vechiului Testament întrece toate celelalte religii anterioare creştinismului. Mesianismul iudaic conţine o promisiune din partea lui Dumnezeu, promisiune împlinită, adică un fapt prezis şi realizat.

În profeţiile Vechiului Testament găsim descrise şi atributele Mesiei, precum şi detalii în legătură cu sfârşitul vieţii lui: va fi osândit, zbiciuit şi scuipat, adăpat cu fiere şi oţet, răstignit. (cf. Za 11, 12; Ps 21, 8, 20; 21, 1; Za 12, 10, etc.).