SFÂNTA TREIME

FERICIRILE

Supus Tatălui ceresc, Isus s-a supus şi legii. El nu este un fanatic revoluţionar care să dea peste cap ordinea stabilită: "Să nu gândiţi că am venit să stric legea sau profeţii; n-am venit să o stric ci să o plinesc" (M 5, 17). El este contra anarhiei şi neascultării.

Ceea ce a adus nou Isus este transformarea într-o atitudine interioară a ceea ce era exterior. Nu numai a ucide este rău, ci şi a gândi la aşa ceva sau a izbucni în cuvinte de ură. Nu numai adulterul, dar şi privirea impură şi voinţa de a consimţi la gândurile dezordonate, este păcat. Nu să nu te răzbuni, dar să iubeşti pe orice om, chiar pe duşmanul tău (cf. M 5, 43-48).

În acest context, cuvântarea de pe munte (cf. M 5) te pune în faţa, nu a unei prescrieri legale (necesară ca omul să se ştie comporta, dar insuficientă pentru a-l face bun) , ci în faţa Cuiva, în faţa voinţei lui Dumnezeu, dîndu-ţi seama că aşa e bine, că în aceasta se găseşte Împărăţia lui Dumnezeu.

Ceea ce Isus cere în această cuvântare nu este o lege, ci o invitaţie adresată tuturor. Cuvântarea de pe munte nu conţine prescrieri bine definite în care faptele noastre să se încadreze, ci ea ne cere stăruinţa întregii noastre persoane pentru a înainta cât mai mult posibil. Isus ne cere să trăim nu numai pentru a câştiga merite, nu numai pentru a împlini legea, ci pentru iubire, pentru a realiza în viaţa noastră personală şi socială exigenţele acestei cuvântări, singura sursă de fericire omenească.

De aceea "FERICIRILE" rostite de Isus pe munte, se termină cu: "Bucuraţi-vă şi vă veseliţi că plata voastră multă este în ceruri" (Mt 5, 12). E recompensa dată celui care caută pe Domnul, nu ca plată pentru muncă, ci ca o îmbrăţişare în iubirea Sa. Această iubire e "comoara din cer" pe care nimeni nu o poate fura şi care nu se poate degrada (M 6, 14-20).

Doctrinele care au indicat aiurea fericirea omului l-au făcut să nesocotească această comoară şi să-şi compromită fericirea veşnică. Cuvântarea de pe munte "cuprinde o comoară de înţelepciune şi morală religioasă, incomparabilă, fiind socotită ca o perlă între celelate cuvântări consemnate în evanghelii. În ea nu există o linie, un cuvânt, care să nu poarte sigilul originalităţii, a adevărului, a celei mai sublime concepţii, a celui mai admirabil sentiment" (Reuss). Aceasta pentru că cerinţele cuvântării de pe munte pretind iubire şi duc la iubire.