SFÂNTA TREIME 

Frumusețea Domnului. Rugăciunea cu icoane
Nouwen Henri J.M.

achizitionare: 15.04.2002; sursa: Editura Presa Bună

Inapoi la cuprins Cercul, crucea și eliberarea

Dar ce ne descoperă icoana despre vocația noastră? Aparținem noi cu adevărat acestei icoane, ori ea ne lasă într-o teamă respectuoasă, distantă față de nesfârșita măreție a lui Dumnezeu? Când tainele intime ale vieții Sfintei Treimi ne sunt dezvăluite, ochii noștri încep să fie tot mai conștienți de micul dreptunghi deschis în față, sub potir. Trebuie să ne concentrăm toată atenția spre acest spațiu deschis fiindcă acesta este locul spre care arată Duhul Sfânt și prin care noi devenim parte a cercului sfânt. Pe măsură ce reflectez asupra lui, cu toate cunoștințele mele iconografice pe care am fost capabil să le dobândesc, încep să pricep că acest spațiu dreptunghiular vorbește despre calea îngustă ce duce spre casa lui Dumnezeu. E calea suferinței. În timp ce toate cele patru colțuri ale sale ne amintesc că el reprezintă ordinea creată, cu oamenii de la miazănoapte, miazăzi, răsărit și apus, așezarea lui în altar semnifică faptul că este un loc aici, în jurul mesei sfinte, doar pentru cei ce vor să fie parte la jertfa divină, dându-și viața ca martori ai iubirii lui Dumnezeu. Aici este locul în care sunt așezate osemintele martirilor și rămășițele celor ce au dat tot ce-au avut ca să intre în casa dragostei.

Astfel, începe să se vadă treptat crucea, formată pe verticală de copac, de Fiul, de Miel și de lume, iar pe orizontală de capetele Tatălui și Duhului Sfânt. Cu adevărat nu există cerc fără cruce, viață veșnică fără moarte, viață câștigată fără viață pierdută, împărăție cerească fără Calvar. Cercul și crucea nu pot fi nicicând despărțite. Frumusețea severă a celor trei îngeri divini nu este o frumusețe fără suferință. Dimpotrivă, frumusețea lor, ce pare melancolică - rușii vorbesc despre tristețea lor bucuroasă - evocă vorbele lui Isus:

"Puteți voi să beți paharul?" Calea lui Isus nu este diferită de calea ucenicilor lui: "Robul nu poate fi mai mare decât stăpânul. Dacă m-au prigonit pe mine, și pe voi vă vor prigoni" (In 15,20).

În acest moment ajungem la dureroasa înțelegere a faptului că mutarea din casa fricii în casa dragostei nu presupune neapărat iubire.

"Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar pentru că nu sunteți din lume... de aceea vă urăște lumea" (In 15,19).

Totuși, aceasta este singura cale, pentru că este calea lui Dumnezeu, calea pe care putem merge cu încredere, fiindcă ne duce la bucuria și la pacea pe care lumea nu le cunoaște. Aceasta este calea pe care mulți au ales să meargă: nu doar Dietrich Bonhoeffer, Martin Luther King, Ita Ford, Jean Donovan și Oscar Romero, ci nenumărați alți anonimi, femei, bărbați și copii care în ultimii zeci de ani au murit ca martori ai Dumnezeului iubirii, dar au rămas prezenți ca un izvor de speranță pentru noile comunități ce răsar în mijlocul luptei sfâșietoare pentru eliberare.
 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire