SFÂNTA TREIME

Acolo unde inima vorbeşte inimii

Totuşi să trăieşti în casa lui Dumnezeu nu înseamnă doar să fii ferit de frica lumii, ci şi să descoperi frumuseţea lăuntrică a lui Dumnezeu. Icoana lui Rubliov ne îngăduie să întrezărim această nespusă frumuseţe.

Înăuntrul cercului Sfintei Treimi orice adevărată cunoaştere coboară în inimă. Misticii ruşi descriu rugăciunea ca o coborâre cu mintea în inimă şi o rămânere în prezenţa lui Dumnezeu acolo. Rugăciunea are loc acolo unde inima vorbeşte inimii, cu alte cuvinte acolo unde inima lui Dumnezeu este unită cu inima care se roagă. Atunci, a-l cunoaşte pe Dumnezeu devine a-l iubi pe Dumnezeu, exact aşa cum a fi cunoscut de Dumnezeu înseamnă a fi iubit de Dumnezeu.

Din interiorul acestui cerc sfânt, al acestei case a iubirii, ni se descoperă taina lui Dumnezeu. Este taina celor trei îngeri care au apărut la stejarii lui Mambre, care au mâncat din mâncarea pe care Sara şi Abraham le-au pregătit-o cu dragă inimă şi care i-au anunţat naşterea neaşteptată a lui Isaac (Gen 18). E taina ospitalităţii exprimată nu doar în bineprimirea celor trei îngeri de Abraham şi Sara, ci şi în faptul că Dumnezeu a bineprimit bătrâna familie în bucuria legământului dându-i un moştenitor.

Apariţia îngerilor este prefigurarea misiunii divine prin care Dumnezeu l-a trimis la noi pe singurul său Fiu ca să se jertfească pentru păcatele noastre şi să ne dea o viaţă nouă prin Duhul. Copacul de la Mambre devine pomul vieţii, cortul lui Abraham devine cortul-lui-Dumnezeu-cu-oamenii şi muntele devine înălţimea spirituală a rugăciunii şi a contemplaţiei. Mielul pe care Abraham l-a oferit îngerilor devine mielul de jertfă, ales de Dumnezeu mai înainte de întemeierea lumii, trimis să fie străpuns pe Calvar şi dovedit vrednic să rupă cele şapte peceţi ale sulului. Acest miel de jertfă formează centrul icoanei. Mâinile Tatălui, ale Fiului şi ale Duhului dezvăluie în diferite feluri semnificaţia lui. Fiul, în mijloc, arată spre el cu două degete, indicând astfel misiunea sa de miel de jertfă, deopotrivă uman şi divin, prin Întrupare. Tatăl, în stânga, îmbărbătează Fiul cu un gest de binecuvântare. Iar Duhul Sfânt, care are aceeaşi poziţie şi aceeaşi autoritate ca Tatăl şi ca Fiul, sugerează, arătând spre deschizătura pătrată din faţa altarului, că această jertfă sfântă e o jertfă pentru mântuirea lumii.

În acest fel, rugăciunea înaintea icoanei ne conduce înspre taina descoperirii de sine a lui Dumnezeu. Aceasta este o taină dincolo de istorie, dar făcută evidentă prin istorie. Aceasta e o taină divină, dar şi umană. E o taină plină de bucurie, tristeţe şi măreţie, care trece dincolo de orice emoţie omenească, deşi nici o emoţie nu rămâne neatinsă.