SFÂNTA TREIME

Caldă invitaţie

Andrei Rubliov a pictat această icoană nu doar pentru a dezvălui rodul propriei lui meditaţii asupra tainei Sfintei Treimi, ci şi pentru a oferi fraţilor săi călugări un mod de a-şi păstra inimile centrate în Dumnezeu, deşi trăiau în mijlocul unei agitaţii politice. Cu cât ne uităm mai mult cu ochii credinţei la această imagine sfântă, cu atât mai mult pricepem că ea nu este pictată ca o decoraţiune drăguţă pentru o biserică de mănăstire, nici ca o explicaţie ajutătoare a unei doctrine dificile, ci ca un loc sfânt în care intri şi în care stai. Când ne aşezăm în rugăciune înaintea icoanei, începem să simţim o caldă invitaţie de a participa la conversaţia intimă care are loc între cei trei îngeri divini şi de a ne aşeza alături de ei în jurul mesei. Îndreptarea Tatălui spre Fiul şi îndreptarea Fiului şi Duhului împreună spre Tatăl devine o mişcare în care cel ce se roagă este purtat şi ocrotit.

În timpul unei perioade grele din viaţa mea, în care rugăciunea verbală devenise aproape imposibilă şi în timpul căreia oboseala mentală şi emoţională făcuseră din mine o pradă uşoară pentru sentimentele de disperare şi teamă, o lungă şi liniştită prezenţă înaintea acestei icoane a devenit începutul vindecării. Petrecând ceasuri în şir în faţa Sfintei Treimi a lui Rubliov, am observat cum, treptat, contemplarea mea devenea rugăciune. Această rugăciune tăcută mi-a topit încet-încet oboseala lăuntrică şi m-a înălţat într-un cerc al dragostei, un cerc ce n-ar putea fi distrus de puterile lumii. Chiar şi atunci când am plecat din faţa icoanei şi am început din nou multele treburi ale vieţii de zi cu zi am simţit că nu trebuia să părăsesc acel loc sfânt pe care îl descoperisem şi că aş putea locui în el orice aş face şi oriunde m-aş duce. Ştiam că această casă a dragostei în care intrasem nu avea margini şi primea cu braţele deschise pe oricine ar fi vrut să intre aici.

Contemplând această icoană cu ochii noştri lăuntrici ajungem să vedem că toate angajamentele acestei lumi pot purta rod doar atunci când se aşază în acest cerc sfânt. Cuvintele psalmului "Până şi pasărea îşi găseşte un loc acolo... Ferice de cei ce locuiesc în casa ta" (Ps 84,3-4) au căpătat noi dimensiuni; ele devin cuvinte revelatoare despre posibilitatea de a fi în lume fără să fii din lume. Putem fi implicaţi în lupta pentru dreptate şi în acţiunile de pace. Putem lua parte la ambiguităţile familiei şi ale vieţii comunitare. Putem studia, preda, scrie şi putem avea o slujbă obişnuită. Putem face toate astea fără a trebui să părăsim vreodată casa dragostei. "Dragostea adevărată izgoneşte frica", spune sfântul Ioan în prima sa epistolă (1In 4,18). Icoana lui Rubliov ne descoperă o frântură din această casă a iubirii desăvârşite. Frica ne va asalta mereu din toate părţile, dar, când rămânem în casa lui Dumnezeu, această frică lumească nu mai are nici o putere asupra noastră. Isus a spus asta foarte limpede:

"În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi: eu am biruit lumea" (In 16,33).