SFINŢII

Sfântul Grigore Taumaturgul (?-270)
Episcop
17 noiembrie (calendarul bizantin)

S-a născut în oraşul Neo-Cezareea din Pont, dintr-o familie păgână, distinsă prin rangul şi averea sa. Părinţii i-au dat numele de Teodor, dar când va primi botezul îşi va lua numele de Grigore, şi posteritatea îi va acorda supranumele de Taumaturgul, adică Făcătorul de minuni, pentru multele minuni săvârşite prin rugăciunile şi mijlocirea lui. Deoarece tatăl său a murit pe când el avea numai patrusprezece ani, mama l-a îndemnat să urmeze retorica şi limba latină, considerând că avocatura îi va putea asigura o situatie fericită. Dar viaţa avea să-l conducă pe alte căi. La invitaţia unui cumnat al său, viceguvernator în Cezareea Palestinei, ajunge să cunoască renumita şcoală din oraş tocmai în perioada când marele Origene începuse să predea la această şcoală, după ce părăsise Alexandria, în anul 231, din cauza neplăcerilor din partea Episcopului Dimitrie. Deoarece întregul Orient cunoştea şi admira credinţa imensă a lui Origene, lecţiile lui erau urmărite de foartă multă lume şi Teodor împreună cu fratele sau Atenodor s-au amestecat în rândul studenţilor. Origene şi-a început cursul de filosofie prin a arăta că primul pas ce trebuie să-l facă o fiinţă raţională este acela de a se cunoaşte pe sine însăşi, de a cunoaşte căile ce duc la perfecţionarea spiritului şi piedicile ce-i stau în cale şi trebuiesc îndepărtate. El spunea: "Nimic nu este mai ridicol pentru om, decât a voi să cunoască ceea ce este în afară de el şi a nu cunoaşte ceea ce este cu adevărat însemnat pentru el însuşi şi trebuie să formeze fericirea sa. Trebuie deci să-şi îndrepte cercetările spre cunoaşterea adevăratului bine şi a adevăratului rău, ca să îmbrătişeze pe unul şi să înlăture pe altul". Sub îndrumarea unui astfel de maestru, Teodor şi fratele său au ajuns la cunoaşterea lui Dumnezeu şi a descoperirii divine prin Cristos.

Între timp, în anul 235, Origene a trebuit să se ascundă pentru mai multă vreme, pentru a scăpa de urmăririle unor duşmani. Ca să nu piardă timpul, cei doi fraţi au mers la Alexandria, dorind să urmeze cursurile de medicină şi filosofie. Aici, purtarea demnă şi succesele la învăţătură i-au atras lui Teodor admiraţia profesorilor, dar şi ura multor colegi care căutau să-l calomnieze atribuindu-i fapte nedemne. După trei ani se reîntoarce la Neo-Cezareea Palestinei şi mai stă cinci ani la şcoala lui Origene, care-şi reluase cursurile. Nu se ştie precis când a primit botezul şi numele de Grigore, dar este sigur că la reîntoarcerea în oraşul natal, Mitropolitul provinciei Pont l-a căutat pentru a-l sfinţi Episcop pentru foarte puţinii creştini ce trăiau acolo. Grigore a încercat să fugă, dar în urma unei vedenii, în care i s-au arătat Sfântul Ioan Evanghelistul şi Preacurata Fecioară Maria şi i-au dat o mărturisire de credinţă despre Sfânta Treime, mărturisire pe care el a transcris-o în timpul vedeniei, a primit sfinţirea şi a început activitatea de apostol şi păstor.

Printre primii convertiţi la credinţa creştină a fost şi un preot al templului păgân, cutremurat de vederea puterii pe care sfântul Episcop o avea asupra duhurilor necurate. La îndemnul Sfântului Grigore, creştinii au clădit o biserică a lor, ajutaţi chiar de unii păgâni, admiratori ai păstorului lor; spre uimirea tuturor şi bucuria creştinilor, atunci când un cutremur puternic a dărâmat o mulţime de case şi temple, această biserică a rămas neatinsă. Una din nenorocirile oraşului Neo-Cezareea erau desele şi pustiitoarele revărsări ale râului Lycos, astăzi numit Niksar. Sfântul Grigore s-a rugat lui Dumnezeu îndelung, apoi s-a dus pe malul râului şi la un anumit loc a înfipt bastonul său în pămînt, poruncind apelor, în numele lui Dumnezeu, să nu treacă mai departe; de atunci râul nu s-a mai revărsat, iar bastonul a prins rădăcini şi a devenit un arbore falnic. Se aminteşte de asemenea cazul a doi fraţi care se certau pentru un lac ce făcea parte din moştenirea rămasă de la părinţi. Deoarece nu reuşeau să se înţeleagă, au apelat la judecata Episcopului Grigore; acesta le-a propus diferite soluţii, ei însă nu au fost de acord cu niciuna şi în cele din urmă au hotărât să recurgă la arme. Sfântul, dorind să împiedice o vărsare de sânge, s-a rugat fierbinte lui Dumnezeu să intervină cu puterea sa; spre mirarea tuturor, în ajunul zilei fixate pentru duel, lacul a secat. Fraţii au renunţat la planul lor şi s-au împăcat. Cu prilejul alegerii unui nou Episcop pentru Biserica din Comana a fost invitat să participe şi Sfântul Grigore. Cei mai mulţi dintre alegători propuneau pe cineva renumit prin talentele sale şi trecerea de care se bucura, dar Episcopul de Neo-Cezareea a propus, spre surprinderea tuturor, pe cărbunarul Alexandru, un om liniştit, umil, care trăia din munca mâinilor sale. Făcându-se cercetare, s-a aflat că de fapt Alexandru avea o pregătire temeinică şi era înzestrat cu multă înţelepciune; el a condus Dieceza de Comana cu mult zel şi sfinţenie şi şi-a sfârşit viaţa dându-şi sângele pentru Cristos.

Pe când Sf. Grigore păstorea în Neo-Cezareea, a avut loc o incursiune a Goţilor în provincia Pont; furia şi cruzimea lor au făcut ca mulţi cetăţeni să-şi părăsească locuinţele şi să fugă în alte părţi. După plecarea năvălitorilor, unii creştini au început să ia din lucrurile rămase fără stăpâni. Grigore scrie atunci "epistola canonică" în care stabileşte pedepsele pentru asemenea cazuri. "Nimeni să nu se amăgească pe sine că a găsit ceva. Nu este îngăduit a se folosi ce a fost găsit... Dacă în timp de pace este oprit a căuta folosul nostru în dauna unui vrăjmaş, cu atât mai mult va fi oprit a-şi însuşi ceea ce nenorociţii părăsesc de nevoie şi pentru ca să scape prin fugă de furia vrăjmaşilor... Oare dacă Borazii şi Goţii au prădat pe cineva, e îngăduit ca acesta să devină borad şi got pentru alţii?"

Spre sfârşitul vieţii a voit să ştie câţi păgîni mai sunt în oraş. După cercetările făcute s-a constatat că mai erau şaptesprezece persoane care nu îmbrăţişaseră religia creştină. "Mulţumesc ţie, Doamne", a spus bătrânul, amintindu-şi că la venirea lui ca Episcop găsise în Neo-Cezareea doar şaptesprezece creştini. Înainte de a muri a rugat pe prietenii săi să nu cumpere un loc separat pentru înmormântarea lui, ci să-i aşeze trupul în cimitirul comun. "Ca un străin am trăit pe acest pământ şi nu vreau să fiu altfel după moarte. Nici un loc nu trebuie să poarte numele lui Grigore". Împotriva acestei dorinţe izvorâte din adânca lui umilinţă, numele Sfântului Grigore a rămas adânc întipărit în inima credincioşilor şi în istoria Bisericii. A încetat din viaţă în anul 270, sau 271, probabil în ziua de 19 noiembrie; el este una dintre gloriile mari ale Orientului creştin.

adaptare după "Vieţile Sfinţilor"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti