SFINŢII

Sfântul Edmond (841-870)
20 noiembrie (calendarul latin)

În anul 862, nobilii şi clerul din estul Angliei au ales şi au încoronat ca rege, la Norfolk, pe tânărul Edmond. A avut o domnie nefericită, deoarece a trebuit să ţină piept invaziilor din partea normanzilor; iar în 870 a fost capturat şi decapitat de către wikingi. Avea 29 de ani.

Peste o sută de ani, călugărul benedictin Abdon, cercetând documentele şi amintirile în legătură cu nefericitul rege, a redactat o viaţă amplă, un fel de "Passio", Pătimirile regelui martir. În ea se spune că wikingii i-au cerut lui Edmond să recunoscă stăpânirea lor, dar acesta, îndemnat de dragostea faţă de ţară şi faţă de credinţa creştină, a refuzat; atunci l-au legat de un arbore, l-au străpuns cu săgeţile lor şi la urmă i-au tăiat capul, pe care apoi l-au aruncat împreună cu trupul într-o groapă din adâncul pădurii. Creştinii, voind să-i facă o înmormântare solemnă, au organizat echipe care să caute preţioasele relicve; după îndelungi cercetări zadarnice, într-un anumit loc au auzit un glas care striga: "Here, here, here!" "Aici, aici, aici!"; îndreptându-se în direcţia glasului au descoperit capul regelui lor, păzit de un lup enorm ca să nu fie mâncat de animale. Încă de atunci, Edmond a fost cinstit ca un sfânt martir şi Biserica a confirmat sentinţa dată de entuziasmul şi recunoştinţa poporului creştin.

* * *

Prenumele Edmond în vechime a avut forma Eadmund, fiind format din cuvintele anglo-saxone ead = bogăţie şi mund = apărare; împreună, au înţelesul de: "Cel care apără averea, bunurile pământului". Cu timpul, cuvântul Eadmund a luat forma Edmund, în Anglia, şi Edmond, în Franţa. Ulterior şi englezii au adoptat forma Edmond. Numele de "Cel care apără averea" a fost confirmat de Sfântul rege Edmond prin moartea sa glorioasă pentru credinţă şi pentru pământul ţării.

adaptare după "Vieţile Sfinţilor"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti