SFINŢII

Sfântul Iozafat
Episcop, martir
12 noiembrie (calendarul latin)
12 noiembrie (calendarul bizantin)

Ţinuturile întinse din răsăritul Europei au primit credinţa creştină prin misionarii trimişi de Biserica din Constantinopol, înainte de despărţirea de la 1054. Când s-au rupt legăturile cu Biserica din Roma, toate comunităţile noi din Răsărit au rămas sub atârnare canonică de Patriarhul de Constantinopol, dar încetul cu încetul au ajuns să se constituie în Biserici autocefale, cu drepturi şi răspunderi asupra credincioşilor şi preoţilor din teritoriile aflate sub jurisdicţia lor. În anul 1589, Mitropolia de Moscova este ridicată la rangul de Patriarhie şi deţine autoritatea bisericească supremă în imperiul rus. Tot în acest timp, partea de apus a imperiului, aflată în apropierea Poloniei, trece sub stăpânirea regatului polonez, ai cărui cetăţeni erau de credinţa creştină catolică. În urma contactelor reciproce şi a discuţiilor la diferite nivele, mulţi credincioşi şi preoţi îşi exprimă dorinţa de a relua legătura spirituală cu Biserica Romei, cu condiţia să-şi păstreze neschimbate ritualul şi tradiţiile lor orientale. Papa Clement al VIII-lea acceptă propunerea, şi la 10 octombrie 1596 se proclamă unirea în credinţă cu Roma. În această atmosferă ecumenică apare Sfântul Iozafat.

Sfântul Iozafat s-a născut în anul 1580, în localitatea Vladimir din Volhynia, ca fiu al unei familii creştine ortodoxe. Tatăl său, Gabriel Kuncewycz, era consilier municipal al oraşului, iar mama, Mariana, o femeie credincioasă, care a sădit în sufletul copilului o mare iubire faţă de viaţa religioasă, fără să ştie că pregăteşte pe viitorul Arhiepiscop de Vitebsk. Copilul primise la botez numele de Ioan; el a dovedit o mare atracţie pentru. pictură şi pentru învăţarea de limbi străine. Părinţii l-au plasat ca secretar la un mare negustor din Vilna, unde se afla şi o mănăstire a călugărilor bazilitani, mănăstirea "Sf. Treime", care de curând intrase în comuniune de credinţă cu Biserica Romei. Tânărul Ioan mergea cu bucurie la biserica mănăstirii şi statea de vorbă cu stareţul Samuel, de fapt singurul călugăr.

Reflectând asupra elementelor comune ale credintei creştine, cum sunt: Sfânta Scriptură, Tainele, Sfânta Liturghie, Cultul Sfinţilor, cinstirea Preacuratei, viaţa monastică, Ioan a constatat că Biserica Romei nu este ruptă de temeliile credinţei, ci le-a păstrat cu sfinţenie şi le-a dat o mare strălucire. Îndemnat de asemenea gânduri, a cerut să fie primit în mănăstire; la intrarea în mănăstire şi-a luat numele de Iozafat. Urmaş credincios al regulei mănăstireşti bazilitane, se abţinea de la mâncarea de carne şi consumarea de vin, şi fără încetare rostea "rugăciunea lui Isus": "Doamne Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai milă de mine păcătosul", la care deseori adăuga: "Doamne, fă să dispară dezbinarea şi dăruieşte-ne harul unirii depline". Avea atunci 20 de ani.

Atraşi de exemplul lui Ioan Kuncewycz, mulţi tineri au cerut să intre în mănăstire; între aceştia, se aminteşte un prieten al său, Jean Velamin Rucki, care şi-a luat numele de Iosif, ajungând nu peste mult timp stareţ şi apoi fiind ales Mitropolit de Kiew, în locul Mitropolitului Ispas.

La vârsta de 38 de ani a fost numit Auxiliar al Arhiepiscopului de Palozk, şi în 12 noiembrie 1617 a fost consacrat Episcop. După încetarea din viaţă a bătrânului Arhiepiscop, Iozafat preia conducerea Arhiepiscopiei. Iozafat, păstrându-şi felul de viaţă a unui călugăr bazilitan, a depus eforturi mari pentru cultivarea vieţii călugăreşti şi pentru formarea unui cler temeinic pregătit din punct de vedere religios şi cultural.

La 14 mai 1643, Papa Urban al VIII-lea i-a acordat titlul de "Fericit", iar la 29 iunie 1867 a fost ridicat la cinstea sfintelor altare. Sfintele sale rămăşite pământeşti, după diferite peregrinări, au fost depuse în biserica "Sfânta Barbara" din Viena, unde se află şi astăzi. Noul calendar prescrie "comemorarea obligatorie" pentru întreaga Biserică, ţinând seama de munca şi jertfa lui pentru unirea în credinţă a tuturor creştinilor.

adaptare după "Vieţile Sfinţilor"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti