SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Bonaventura (1218-1274)
15 iulie (calendarul latin)

Prima generație a ordinului călugăresc întemeiat de Sfântul Francisc de Assisi cuprindea în general oameni fără o pregătire științifică deosebită. Celor care doreau să-și păstreze simplitatea și liniștea sufletului, Sfântul Francisc le recomanda să renunțe la preocuparea de a face studii literare sau științifice, și să se consacre rugăciunii și lucrurilor practice. Cu toate acestea, elanul, simplitatea și sinceritatea celor dintâi ucenici ai Sărăcuțului din Assisi au atras în rândurile tot mai dese ale "minorilor" și spirite mari, deosebit de înzestrate pentru artă, știință, teologie, spiritualitate. Când și-au făcut apariția, însuși Sfântul Francisc și întreg ordinul le-au arătat o prețuire deosebită și i-au ajutat să fructifice talanții dăruiți lor de Dumnezeu. Printre aceste spirite mari, un loc deosebit îl are Sfântul Bonaventura.

Bonaventura, născut în 1218 la Bagnoregio (localitate în provincia Toscana din Italia), spunea că a fost atras de Ordinul întemeiat de Sfântul Francisc deoarece a constatat o admirabilă asemănare între începuturile Bisericii și cele ale familiei franciscane, deoarece și Biserica și familia franciscană au la începuturile lor oameni simpli, pescari și țărani, și numai după aceea vin oamenii de știință. Când Bonaventura a intrat în Ordin, fiii Sfântului Francisc, la fel ca și cei ai Sfântului Dominic, se avântaseră până la Paris, Oxford, Cambridge, Strasburg și în alte universități europene. Evoluția nu s-a realizat fără dificultăți. Mulți din "vechea" generație priveau cu îngrijorare la îndulcirea disciplinei călugărești și la avântul spre cultură al fraților tineri. Sfântul Bonaventura a știut să găsească cuvântul de liniște și de încurajare atât pentru unii, cât și pentru ceilalți.

Fratelui Egidiu, unul dintre primii ucenici ai Sfântului Francisc, care-l întreba cum se va putea mântui el, cel lipsit de orice știință teologică, fratele Bonaventura îi răspunde: "Dacă Dumnezeu dăruiește omului harul de a-l iubi, aceasta ajunge ... O sărmană bătrânică poate să-l iubească pe Dumnezeu chiar mai mult decât un doctor în teologie". Înzestrat cu mult bun-simț, practic și teoretic în același timp, Bonaventura a știut să altoiască în vigurosul trunchi franciscan mugurii generațiilor tinere, cu noile cerințe sporite în ce privește cultura. Celor care, asemenea poetului și ascetului Jacopone da Todi (1230-1300), se temeau că știința va distruge simplitatea regulii franciscane, Bonaventura le-a dovedit prin argumente teoretice, și mai ales prin propria lui viață, că adevărata știință purifică și îmbogățește trăirea spirituală.

Bonaventura a fost, împreună cu Sfântul Toma de Aquino, elev al marelui învățat Alexandru Hales la Universitatea din Paris. El rămâne în acest oraș mai întâi ca profesor de teologie și apoi ca superior general al Fraților Minori, însărcinare ce i s-a încredințat când avea vârsta de treizeci și șase de ani. Fiind numit Cardinal, a trebuit să accepte consacrarea episcopală, deși, din umilință, de mai multe ori refuzase această cinste. Papa Grigore al X-lea i-a dat permisiunea să pregătească al doilea Conciliu ecumenic de la Lyon, care urma să înceapă la 7 mai 1274. A fost chemat să participe și Toma de Aquino, dar cu două luni înainte de deschiderea lucrărilor Sinodului, fiind în drum spre Lyon, Toma a încetat din viață. Și Bonaventura moare la puțin timp după ședința inaugurală a Conciliului, la 15 iulie 1274. Înmormântarea lui a fost un triumf, din nefericire de scurtă durată, al unității Bisericii, deoarece în jurul sicriului se aflau Papa de la Roma, împreună cu delegații la Conciliu din partea apuseană a creștinătății, alături de Patriarhul de Constantinopol înconjurat de delegații la Conciliu din partea de răsărit a Bisericii.

Deși superior general al unei foarte mari familii călugărești, Bonaventura a ținut întotdeauna să participe la muncile umile ale mănăstirii. Se spune că cei care i-au adus numirea de Cardinal l-au găsit în grădina mănăstirii, spălând vasele de la bucătărie sub un copac; el i-a rugat să atârne pălăria roșie într-o ramură și să aștepte până ce-și va termina lucrul.

La baza doctrinei teologice propuse de fratele Bonaventura în cuvintele, faptele și scrierile sale se află iubirea sau caritatea. Între operele sale cea mai cunoscută este: "Itenerarium mentis in Deum" - "Drumul sufletului către Dumnezeu". "Nu este suficientă citirea fără participarea inimii; nu ajunge speculația fără evlavie; nu este destulă cercetarea dacă nu este însuflețită de bucuria de a descoperi; nu ajunge contemplarea rece a lucrurilor dacă nu ne înflăcărează inima; nu ajunge priceperea fără evlavie; știința fără dragoste; inteligența fără umilință; munca fără har". Sunt cuvintele Sfântului Bonaventura, în care ne destăinuie programul și secretul vieții sale, a unei vieți pline de bucurie și pace.

Prenumele Bonaventura, având aceeași formă pentru bărbați și pentru femei, este de proveniență creștină și exprimă dorința ca cel care-l poartă să aibă soartă fericită; în traducere înseamnă: toate bunurile bona să-ți iasă în cale ventura. Este sigur că toți părinții doresc numai bine pentru copiii lor, dar tot atât de sigur este că nu prenumele pe care îl poartă, ci harul lui Dumnezeu în colaborare cu buna voință aduc acest bine. "Am prețuit înțelepciunea mai mult decât sănătatea și frumusețea; am pus-o chiar înaintea luminii, fiindcă strălucirea ei nu se stinge niciodată. Împreună cu ea mi-au venit toate bunătățile, căci în mâinile ei sunt bogății nenumărate" (Înțelepciunea lui Solomon, 7, 10-11).

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire