SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Efrem (306-373)
diacon și învățător al Bisericii

9 iunie (calendarul latin)
28 ianuarie (calendarul bizantin)

Despre viața Sfântului Efrem cunoaștem foarte puține lucruri. S-a născut la Nisibis în Mesopotamia de nord, la începutul secolului al IV-lea, probabil în 306. Avea șapte ani când Constantin cel Mare a dat edictul de la Milano, prin care acorda libertate deplină Bisericii creștine. Se pare totuși că Efrem nu a putut să se bucure de libertatea cultului, nici măcar în cadrul familiei, deoarece tatăl său era preot păgân și nu vedea cu ochi buni formația creștină pe care mama o dădea fiului. Efrem a fost alungat de acasă. La 18 ani a primit botezul și a început să trăiască din munca proprie la Edessa (astăzi Orfa, în Turcia, la granița cu Siria) lucrând ca ajutor într-o baie publică. În anul 338 Nisibis localitatea natală, a fost atacată de perși; Efrem s-a încadrat în armatele care o apărau.

Când Nisibis a căzut sub stăpânirea perșilor, Efrem a devenit diacon și în anul 365 s-a mutat definitiv la Edessa, unde a deschis și a condus o școală. Aici a și murit la 9 iunie 373. Tradiția ni-l amintește drept un om foarte aspru. Nu cunoștea limba greacă și probabil acesta este motivul pentru care în opera sa literară nu se simte influența discuțiilor referitoare la Sfânta Treime, discuții foarte aprinse în regiunile de limbă greacă. El expune, autentic, limpede și precis, învățătura creștină din vechime. Mijlocul folosit de Sfântul Efrem pentru răspândirea adevărului creștin este poezia și pentru acest motiv este numit: "Harfa Duhului Sfânt".

În acea perioadă începuse a se introduce "cântarea alternativă" la oficierea slujbelor religioase. Inițiatorii au fost: Sfântul Ambrozie la Milano și Diodor la Antiohia. Diaconul din Nisibis, aflat la frontiera creștinătății și a lumii romane, a compus în limba maternă poezii cu un conținut didactic și însuflețitor, într-o formă lirică, adaptată cântului de masă. Caracterul popular al poeziilor sale a dus la o vastă răspândire a lor. Din Siria au ajuns în orientul mediteranian, datorită și unei foarte frumoase traduceri în limba greacă.

Efrem nu scria cu gândul de a dobândi o glorie literară; el se slujea de poezie ca de un mijloc pastoral excelent, chiar în omiliile și predicile sale. Cunoașterea adâncă a Sfintelor Scripturi oferea geniului său peotic elementul cel mai adecvat pentru a pătrunde în misterele adevărului și a scoate învățăturile folositoare pentru poporul lui Dumnezeu.

Sfântul Efrem este și poetul Madonei Preacurate; El i-a dedicat douăzeci de imnuri în care i se adresează cu o expresie de profundă pietate și gingășie. El o invocă pe Maria ca fiind "mai strălucitoare decât soarele, cea care a făcut pace între cer și pământ; pacea, bucuria și mântuirea lumii, coroana fecioarelor; cu totul curată, nevinovată, nesupusă putrezirii, preafericită, neprihănită, vrednică de laudă, vrednică de toată cinstea".

Pentru doctrina lui profundă și luminoasă, Papa Benedict al XV-lea, în anul 1920, l-a declarat pe Sfântul Efrem sirianul Învățător al Bisericii Universale.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire