SFINŢII

Sfântul Gheorghe (sec. IV)
martir
23 aprilie (calendarul latin)
23 aprilie (calendarul bizantin)

Numele şi icoana Sfântului Gheorghe sunt cunoscute şi răspândite în toată lumea creştină; calendarele îi consemnează amintirea la 23 aprilie, zi care în multe părţi ale lumii este ţinută ca sărbătoare deosebită. Biserica din Răsărit îl numeşte "marele mucenic - megalos martiros", şi-l premăreşte în slujbe de o frumuseţe înălţătoare. Există ţări şi regiuni care îi poartă numele şi altele l-au ales drept patron deosebit: Genova, Portugalia, Lituania şi îndeosebi Anglia. Englezii i-au imprimat chipul şi pe monezile lor, ceea ce a dus la expresia "cavaleria Sfântului Gheorghe" - şi chiar şi atunci când au renunţat la folosirea icoanelor în biserică, i-au păstrat o capelă în palatul Windsor. Faptul cel mai impunător rămâne veneraţia pe care de veacuri întreaga creştinătate o aduce tânărului cavaler, biruitor al fiarei înspăimântătoare, ucigaş de oameni nevinovaţi.

Persoana reală la care se referă această revărsare de admiraţie şi uimire, precum şi faptele ce i se atribuie se pierd în negura timpului. "Passio Sancti Giorgii - Istoria pătimirii Sf. Gheorghe" s-a dovedit a nu fi o istorie propriu-zisă, ci o înmănunchere de fapte şi consideraţii filosofice şi pioase ce privesc persoane şi întâmplări deosebite din perioada de răspândire a creştinismului. Este dovedit istoric că în jurul anului 300, în oraşul palestinian Lydda, astăzi Lod, a fost omorât pentru credinţă un creştin cu numele Gheorghe; de asemenea, istoria bisericească consemnează viaţa binecunoscută a altor şase sfinţi care au purtat numele Gheorghe: între aceştia, un martir la Adrianopol, un Episcop de Antiohia, un Patriarh de Constantinopol, un martir spanion, altul francez. Faptele istorice despre Sfântul Gheorghe precum şi cinstirea numelui său rămân adânc înfipte în viaţa şi istoria creştinătăţii: de aceea, noul calendar păstrează amintirea Sfântului Gheorghe, dar ne atrage atenţia să facem deosebire între faptele istorice reale şi haina în care pietatea şi poezia veacurilor ni le prezintă.

Faptele istorisite despre Sfântul Gheorghe ne apar mai grăitoare ţinând seama că numele Gheorghe înseamnă: agricultor, ţăran, lucrător al pământului (geo=pământ, ergon=muncă). În numele şi viaţa Sfântului Gheorghe vedem credinţa solidă şi vie a creştinilor proveniţi din rândurile agricultorilor; deasemenea, ni se sugerează eliberarea de sub tirania viciilor prin puterea biruitoare a crucii Mântuitorului.

La marginea unei cetăţi cu locuitori paşnici, probabil păstori, apărea din când în când, ieşind din lacul apropiat, un monstru înspăimântător a cărui suflare otrăvea tot ce atingea. Pentru a ţine departe de ei o asemenea nenorocire, locuitorii au hotărât să-i dea câte o oaie din turmele lor. Fiara apărea în continuare şi ne mai având cu se să o îmblânzească, ajunşi la disperare, se gândesc să sacrifice pe unul dintre ei. Hotărăsc să tragă la sorţi pentru a alege nefericita victimă, Sorţii cad asupra fiicei regelui, îndrăgită de toţi ca o copilă a lor. Dar hotărârea trebuia îndeplinită. În timp ce se îndreptau spre poarta cetăţii, un tânăr cavaler călare pe un cal alb şi purtând în mâini o suliţă ce avea la capătul de sus un semn necunoscut lor, se apropie de ei şi-i întreabă ce se petrece acolo. Era ostaşul Gheorghe, care venea din Capadocia. Viteazul războinic se repede spre fiara ce aştepta pe malul lacului şi cu suliţa pironeşte la pământ monstrul înfiorător.

Întors spre convoiul înmărmurit de groază şi de admiraţie, el le vorbeşte despre Cristos, despre Crucea Lui Sfântă - acum au înţeles semnul din capătul suliţei - şi-i pregăteşte pentru Sfântul Botez. Când împăratul află că valorosul său cavaler este creştin, şi chiar caută să atragă şi pe alţii la urmarea Celui răstignit şi mort pe cruce între doi tâlhari, porunceşte ca Gheorghe să fie supus chinurilor celor mai groaznice. Tânărul ostaş rămâne atât de senin, încât însăşi împărăteasa cere să devină creştină. Mulţi creştini, care până atunci îşi ţineau ascunsă credinţa, încurajaţi de exemplul lui Gheorghe, mărturisesc deschis iubirea lor faţă de Cristos şi împreună cu Gheorghe îşi pleacă capul sub ascuţişul sabiei. Trupurile lipsite de viaţă cad pe pământ în nemişcarea morţii, iar sufletele lor curate intră în bucuria veşniciei; "Passio Sancti Giorgii" a încurajat de-alungul veacurilor nenumărate inimi şovăitoare.

* * *

Prenumele Gheorghe, provenind din limba greacă şi având înţelesul de "lucrător al pământului", este printre cele mai răspândite nume. El are nenumărate forme, datorate diferitelor limbi prin care a ajuns la noi.

Astfel, pentru bărbaţi: Gheorghe, cu toate diminutivele: Gheorgan, Gheorghian, Ganea, Ghica, Gorghie, Gorghe, Gog, Goga, Gogan, Gogancea, Gogea, Gogotă, Gogu, Giura, Giurău, Giurcan, Iorga, Iordache, Iorgan, Iorgu, Iorgache, Iuca, Iorda, Giurgiu, Giurgică, Giurgilă, Jurj, Jury, Jurg, Jurga, Jurja, Jura, Iurg, Iurga, Iuga, Gociu, Gorea, Gaţa, Goţi, Gotea, Gheţea, Zorez, George, Gică, Egor, Ghera, Gherea.

Pentru femei: Gherghina, Gherghinica, Georgeta, Zorza, Zorzila, Giurgiţa, Georgela, Georgina, Gina, Gela, Gherghiţă, etc.

Marea mulţime a prenumelor pornite din rădăcina "Gheorghe", este încă o dovadă a preţuirii de care se bucură "marele mucenic" în rândul creştinilor; putem vedea în acest fapt şi o expresie a iubirii faţă de valorile pe care le-a preţuit Sfântul Gheorghe: puritatea, curajul, bunătatea, iubirea faţă de Sfânta Cruce.

adaptare după "Vieţile Sfinţilor"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti