SFINŢII

Sfântul Patriciu (385-461)
episcop
17 martie (calendarul latin)

Patriciu este apostolul şi patronul Irlandei, deoarece el este cel care cu înţelepciune şi răbdare a semănat din belşug Sfânta Evanghelie în aceste ţinuturi; irlandezii îi spun Patraig şi englezii Patrick. Datele biografice asupra vieţii lui sunt puţine şi în parte încă neclare; se reţine ca sigur că s-a născut în anul 385 şi a murit în anul 461, aproape de Down, astăzi rebotezată Downpatrik, în Ulstre, Irlanda de Nord. S-a născut într-o localitate din Ţara Galilor, în vestul Angliei; de tânăr, la vârsta de 16 ani, a fost prins de piraţi şi dus în insula alăturată, Irlanda, pe atunci locuită de celţi şi scoţieni, care erau încă păgâni. Piraţii l-au purtat prin târgurile irlandeze ca să-l vândă ca sclav. Întâlnirea cu viitoarea patrie adoptivă a fost astfel dură, iar şederea acolo tot atât de neplăcută; de două ori a încercat să fugă, dar a fost prins, readus în Irlanda şi supus unui regim sever; a treia oară însă, a reuşit să scape. Petrecuse şase ani de sclavie.

Se va mai întoarce în Irlanda, dar nu ca sclav, ci ca vestitor al Sfintei Evanghelii. Între timp s-a pregătit pentru viitoarea misiune făcând serioase studii teologice la Auxerre, sub conducerea Sfântului Gherman. A întreprins şi o lungă călătorie în Italia, vizitând mai multe mănăstiri înfloritoare. S-a îndreptat apoi spre Irlanda, în anul 432, trimis fiind de însuşi Sfântul Părinte Papa, care l-a numit succesor al primului episcop, Palladiu. Buna reuşită a misiunii Sfântului Patriciu în Irlanda trebuie atribuită organizării inteligente pe care el a ştiut să o creeze în această insulă lipsită de centre orăşeneşti şi împărţită în numeroase triburi şi clanuri conduse de căpetenii independente. Mai presus de toate, a ştiut să se adapteze la condiţiile sociale ale locurilor, formând un cler indigen şi mici comunităţi creştine în sânul fiecărei clase, fără a respinge obiceiurile şi practicile tradiţionale.

Şi-a dat un interes deosebit să convertească pe capii de triburi, bineştiind că exemplul lor va fi imediat urmat de supuşii lor. În diferite puncte ale Irlandei a construit mănăstiri care au devenit celebre şi în jurul lor s-au format nucleele viitoarelor oraşe. Patriciu a avut multe greutăţi din partea ereticilor pelagiani (urmaşi ai învăţăturii lui Pelagius). Aceştia susţineau că pentru a ajunge la desăvârşirea creştinească este suficientă o educaţie şi o formaţie corectă a facultăţilor umane şi nu este nevoie de o intervenţie deosebită a harului divin, obţinut prin rugăciune şi sfintele sacramente. Pentru a se dezvinovăţi, Patriciu a scris o Mărturisire - "Confessio" arătând că toată munca sa misionară este răspunsul la o poruncă dumnezeiască şi că aversiunea sa faţă de pelagiani se întemeiază pe adevărul teologic că harul divin este necesar pentru mântuirea şi desăvârşirea omului. Munca neobositului misionar a dat roade excelente, care s-au păstrat de-a lungul veacurilor; o dovedeşte marea şi frumoasa coroană de sfinţi irlandezi, precum şi neclintitul lor ataşament faţă de credinţa strămoşească.

* * *

Foarte răspândit în Irlanda, datorită Sfântului Patriciu, acest nume este puţin folosit în alte părţi. Este un cuvânt latinesc: patricius, care arată o persoană făcând parte din senat şi având drepturi politice depline. La origine stă cuvântul pater = tată, deoarece senatorii erau numiţi patres. La noi a ajuns prin limbile greacă şi slavă în formele Patrichie, Patrichi, Patrichia; mai nou este luată forma apuseană de Patricia. Pentru un creştin, şi fără îndoială Sf. Patriciu s-a gândit la fel, numele acesta aminteşte cuvintele Apostolului: "nu mai suntem străini şi călători, ci din chiar familia lui Dumnezeu". Sfântul Pavel exprima acelaşi adevăr ca şi învăţătorul: "nu vă mai numesc pe voi, slugi, ci prieteni; sluga nu cunoaşte tainele stăpânului, dar eu v-am spus tot ce am auzit de la Tatăl".

adaptare după "Vieţile Sfinţilor"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti