SFINŢII

Sfântul Herbert (? - 1021)
pustnic

Este unul din miile de călugări şi pustnici care asemenea unor stejari falnici au răsărit pe pământul Angliei şi al Irlandei în primele veacuri de viaţă creştinească a acestor ţinuturi. Herbert a trăit într-o insulă în mijlocul unui lac din ţinutul muntos al Cumberlandului, în partea de nord-vest a Angliei. Deşi dornic de singurătate şi reculegere, nu s-a înstrăinat de viaţa şi problemele oamenilor şi a Bisericii, păstrând o strânsă legătură cu episcopul Cuthbert, pe care îl vizita adesea, chiar şi atunci când s-a retras într-o insulă mai îndepărtată. Prietenia lor este atât de mare, încât în una din aceste vizite, Herbert l-a rugat pe bătrânul episcop să ceară de la Dumnezeu harul ca să sfârşească viaţa amândoi deodată. Venerabilul episcop se reculege, se roagă în tăcere şi apoi îi spune pustnicului: "Dumnezeu ne acordă ceea ce i-am cerut". De fapt, nu după mult timp, în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră au părăsit locul în care prin rugăciune, jertfă şi muncă şi-au meritat coroana sfinţeniei.

* * *

Prenumele Herbert, care are şi forma Hebert, este de origine germanică, provenind din alăturarea cuvintelor: hari = armată şi berth = strălucitor; poate denumi pe conducătorul unei armate strălucite, sau pe ostaşul ce face parte dintr-o astfel de armată. Particula berth = strălucitor, glorios, intră în compunerea multor prenume destul de des folosite: Berta, Bertold (bert+wald = stăpânire), Albert, Adalbert, Robert, Albert, Roberta, etc. Sensurile lor vor fi arătate la biografiile respective. Putem observa dorinţa oamenilor de a purta nume care să exprime strălucire, renume; este o dorinţă firească pentru făptura căreia Dumnezeu i-a încredinţat stăpânirea întregului univers, şi este cu atât mai dureros când omul se lasă dominat de instinctele inferioare ale unui egoism orb. Sfântul Herbert a aflat şi a urcat scara adevăratei măriri: Crucea de pe Calvar.

adaptare după "Vieţile Sfinţilor"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti