SFINŢII

Sfânta Matilda (895 c. - 968)
regină
14 martie (calendarul latin)

Sfânta Matilda a fost soţia regelui Henric I, numit Păsărarul, care în anul 919 a luat în stăpânire regatul Germaniei, rupt nu de multă vreme din marele imperiu alcătuit de Carol cel Mare; urmaşii lui Henric I, dinastia Ottonilor, au dus regatul pe culmea strălucirii, ajungând să se considere urmaşi ai imperiului roman de apus.

Henric a avut trei fii: Otto, Henric şi Bruno. Mai înainte de a muri, în 936, a desemnat ca urmaş al său pe Otto, în timp ce Matilda l-ar fi preferat şi l-a susţinut pe Henric. Pentru acest motiv, regina văduvă a fost silită să se retragă în mănăstire, iar toate bunurile ei au fost puse sub control, motivându-se că risipea prea mult în acte de binefacere. În multe icoane, Sfânta Matilda este reprezentată ţinând într-o mână o biserică, iar în cealaltă o pungă cu bani; din această pungă ies râuşoare de monede, pe care regina plină de generozitate le împărţea săracilor; adesea, ea însăşi, îmbrăcată în haine schimbate, mergea să-i viziteze în colibele cele mai sărăcăcioase.

Bogata moştenire de care dispunea a folosit-o alinând suferinţele, ajutând pe cei lipsiţi şi întemeind mănăstiri, alături de care ea s-a îngrijit să fie ridicate şi şcoli pentru popor. Ea însăşi nu ştia să citească şi să scrie, ca şi Carol cel Mare cu un secol mai înainte, dar a voit să dea supuşilor săi exemplu, aşezându-se pe băncile şcolii alături de copiii mici şi trudindu-se împreună cu ei să descopere tainele abecedarului. Matilda era născută în anul 895 din familia contelui Ludovic de Westfalia; ea a fost crescută de o mătuşă care se numea tot Matilda şi era stareţă la mănăstirea din Herford. La vârsta de patrusprezece ani, când s-a căsătorit cu Henric, duce de Saxonia şi apoi rege al Germaniei, era pe deplin pregătită pentru îndeplinirea grelelor sarcini ce o aşteptau. Inteligentă şi activă, s-a dovedit demnă să stea alături de suveranul războinic, străduindu-se cu armele carităţii să repare nedreptăţile şi cu tactul unei inimi pline de omenie să potolească asprimea luptelor pentru do

mnie, mai întâi pe lângă soţul ei, şi apoi pe lângă cei doi fii, Otto şi Henric.

În iubirea ei deosebită faţă de Henric, a dovedit că pentru ea raţiunile inimii aveau mai mare greutate decât raţiunile de stat. Ea nu a încetat să intervină până când nu a reuşit să împace pe cei doi fraţi; în anul 947, regele Otto a acordat fratelui său Henric ducatul Bavariei. După ce a cucerit teritoriile Italiei, în anul 962 Otto I este încoronat împărat al imperiului roman de apus de către Sfântul Părinte Papa şi Germania devine, pentru o lungă perioadă, naţiune conducătoare în Europa. Văzându-şi copiii aşezaţi în rosturile lor şi trăind în pace, Matilda îşi ia rămas bun de la fiul ei Bruno, numit cel sfânt şi devenit arhiepiscop de Colonia, şi se retrage la mănăstirea din Nordhausen, apoi la cea din Quedlinburg, unde a murit la 14 martie 968 - şi a fost înmormântată alături de soţul ei. În scrierile rămase din acea epocă ea este numită deseori sfântă, "femeie de o pietate admirabilă, ideal de regină-creştină".

* * *

Asupra înţelesului pe care îl are numele "Matilda", specialiştii au păreri diferite; părerea mai răspândită vede în acest nume apropierea a două cuvinte germanice vechi: math = onoare, şi hild = luptă: astfel, Matilda ar însemna o persoană care şi-a dobândit sau îşi apără onoarea prin luptă. Un înţeles frumos, care ne poate aduce aminte de îndemnul insistent al Sfântului Pavel de a ne îmbrăca cu armele dreptăţii şi a trăi ca fii ai luminii.

adaptare după "Vieţile Sfinţilor"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti