SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfinții Anaclet și Marcelin
papi

26 aprilie (calendarul latin)

Este binecunoscut faptul că primii creștini și chiar Sfinții Apostoli nu se gândeau să lase mărturie și documente pentru posteritate, ci grija lor principală era de a urma cu credință "Calea, Adevărul și Viața" aduse în lume de Cristos, Dumnezeul venit între oameni, și de a se face vrednici să fie primiți în împărăția lui Dumnezeu. Trebuie să ținem seama și de împrejurarea că mulți dintre cei care îmbrățișau "vestea cea bună" - Evanghelia - erau oameni simpli, fără știință de carte, nedeprinși să consemneze în scris, sau să imprime în diferite forme amintirea persoanelor și evenimentelor timpului. Pentru acest motiv, documentele rămase din primele timpuri sunt foarte rare și neclare.

Astfel, despre Sfântul Anaclet se știe că a fost unul din succesorii imediați ai Sfântului Apostol Petru, și a condus Biserica de la anul 79 la anul 90. Se pare că era de loc din Atena. Să nu uităm că în acele timpuri Atena și Roma făceau parte din același imperiu roman, iar cetățenii și creștinii din Grecia erau în capitala imperiului ca la ei acasă. De aceea este de înțeles cum un creștin din Atena preia conducerea Bisericii creștine, urmând Sfântului Apostol Petru. Este probabil că Anaclet a fost un om energic și de inițiativă, deoarece lui i se atribuie zidirea unui "Memorial" - cavou - pentru rămășițele pământești ale pescarului din Galileea, așezat de Cristos drept Piatră de temelie a Bisericii sale. Alături de acest "memorial" a fost înmormântat și Sfântul Anaclet.

Multă vreme, Papa Marcelin a fost confundat cu Papa Marcel I, a cărui comemorare se face la 16 ianuarie. Cercetările mai atente au arătat că Marcelin a condus Biserica în două perioade, 295 și 304- 305, înaintea Sfântului Marcel. Despre el nu se mai știe aMceva decât că a fost înmormântat în cimitirul Priscilei, lângă Sfântul martir Crescențian. Marcelin a fost la cârma corabiei lui Petru tocmai în focul marii prigoane începută de Dioclețian în anul 303, când împăratul poruncise, sub amenințarea cu moartea, să fie predate toate cărțile sfinte ale creștinilor spre a fi arse. În veacul al V-lea, s-a afirmat că însuși Papa Marcelin, îngrozit de pedepsele crunte ce se aplicau celor care erau aflați că ascundeau aceste cărți, ar fi devenit "trădător al sfintelor cărți". Sfântul Augustin răspunde că nu poate fi considerat "trădător" un episcop care și-a dat sângele și viața pentru Cristos.

Datorită neclarităților din documentele existente, în vechiul calendar erau rânduite două comemorări diferite pentru Sfinții Clet (la 26 aprilie) și Anaclet (la 13 iulie). Cercetările recente au arătat că este vorba despre una și aceeași persoană, sub numele Anaclet care a fost la cârma Bisericii lui Cristos îndată după Sfântul Papă Clement, succesorul Sfântului Apostol Petru. Pentru același motiv Sfântul Marcelin era amintit la 23 aprilie și 25 octombrie. Noul calendar îi amintește pe amândoi la 26 aprilie, menționând că documentele asupra vieții lor sunt încă în studiu, și deci nu mai sunt trecuți în calendarul universal, ci numai în calendare regionale. Amintirea lor, venerată chiar din primele veacuri, ne amintește epoca de glorie a creștinismului, când creștinii, credincioși de rând și păstori, își lăsau amintirea întipărită nu în file de cărți ori blocuri de piatră, ci în inimile urmașilor, și cu siguranță în Cartea Vieții.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire