SFINŢII

Sfinţii Anaclet şi Marcelin
papi
26 aprilie (calendarul latin)

Este binecunoscut faptul că primii creştini şi chiar Sfinţii Apostoli nu se gândeau să lase mărturie şi documente pentru posteritate, ci grija lor principală era de a urma cu credinţă "Calea, Adevărul şi Viaţa" aduse în lume de Cristos, Dumnezeul venit între oameni, şi de a se face vrednici să fie primiţi în împărăţia lui Dumnezeu. Trebuie să ţinem seama şi de împrejurarea că mulţi dintre cei care îmbrăţişau "vestea cea bună" - Evanghelia - erau oameni simpli, fără ştiinţă de carte, nedeprinşi să consemneze în scris, sau să imprime în diferite forme amintirea persoanelor şi evenimentelor timpului. Pentru acest motiv, documentele rămase din primele timpuri sunt foarte rare şi neclare.

Astfel, despre Sfântul Anaclet se ştie că a fost unul din succesorii imediaţi ai Sfântului Apostol Petru, şi a condus Biserica de la anul 79 la anul 90. Se pare că era de loc din Atena. Să nu uităm că în acele timpuri Atena şi Roma făceau parte din acelaşi imperiu roman, iar cetăţenii şi creştinii din Grecia erau în capitala imperiului ca la ei acasă. De aceea este de înţeles cum un creştin din Atena preia conducerea Bisericii creştine, urmând Sfântului Apostol Petru. Este probabil că Anaclet a fost un om energic şi de iniţiativă, deoarece lui i se atribuie zidirea unui "Memorial" - cavou - pentru rămăşiţele pământeşti ale pescarului din Galileea, aşezat de Cristos drept Piatră de temelie a Bisericii sale. Alături de acest "memorial" a fost înmormântat şi Sfântul Anaclet.

Multă vreme, Papa Marcelin a fost confundat cu Papa Marcel I, a cărui comemorare se face la 16 ianuarie. Cercetările mai atente au arătat că Marcelin a condus Biserica în două perioade, 295 şi 304- 305, înaintea Sfântului Marcel. Despre el nu se mai ştie aMceva decât că a fost înmormântat în cimitirul Priscilei, lângă Sfântul martir Crescenţian. Marcelin a fost la cârma corabiei lui Petru tocmai în focul marii prigoane începută de Diocleţian în anul 303, când împăratul poruncise, sub ameninţarea cu moartea, să fie predate toate cărţile sfinte ale creştinilor spre a fi arse. În veacul al V-lea, s-a afirmat că însuşi Papa Marcelin, îngrozit de pedepsele crunte ce se aplicau celor care erau aflaţi că ascundeau aceste cărţi, ar fi devenit "trădător al sfintelor cărţi". Sfântul Augustin răspunde că nu poate fi considerat "trădător" un episcop care şi-a dat sângele şi viaţa pentru Cristos.

Datorită neclarităţilor din documentele existente, în vechiul calendar erau rânduite două comemorări diferite pentru Sfinţii Clet (la 26 aprilie) şi Anaclet (la 13 iulie). Cercetările recente au arătat că este vorba despre una şi aceeaşi persoană, sub numele Anaclet care a fost la cârma Bisericii lui Cristos îndată după Sfântul Papă Clement, succesorul Sfântului Apostol Petru. Pentru acelaşi motiv Sfântul Marcelin era amintit la 23 aprilie şi 25 octombrie. Noul calendar îi aminteşte pe amândoi la 26 aprilie, menţionând că documentele asupra vieţii lor sunt încă în studiu, şi deci nu mai sunt trecuţi în calendarul universal, ci numai în calendare regionale. Amintirea lor, venerată chiar din primele veacuri, ne aminteşte epoca de glorie a creştinismului, când creştinii, credincioşi de rând şi păstori, îşi lăsau amintirea întipărită nu în file de cărţi ori blocuri de piatră, ci în inimile urmaşilor, şi cu siguranţă în Cartea Vieţii.

adaptare după "Vieţile Sfinţilor"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti