SFINŢII

Sfântul Ermenegild (? - 585)
martir

Prin părţile unde astăzi se află Spania, în veacul al VI-lea s-a aşezat un popor războinic şi lacom de pradă, vizigoţii. Aceştia, de neam germanic, coborâseră din părţile Suediei şi Norvegiei şi un anumit timp au locuit pe malul Dunării, în actuala Muntenie. Aici au fost încreştinaţi de marele misionar Ulfilas, care a format alfabetul numit gotic şi a tradus în limba lor Sfânta Scriptură. Ei au primit creştinismul sub forma ereziei ariene. Ulterior, au trecut Dunărea, au ajuns în Galia, Italia şi Africa, unde au întemeiat unele regate, care nu au durat mult. În cele din urmă, regele Clodoveu al Francilor îi alungă dincolo de munţii Alpi, în Spania. O parte din populaţia pe care au găsit-o acolo aparţinea credinţei catolice; de asemenea şi francii primiseră creştinismul în formă catolică. Chiar în familiile domnitoare de multe ori se aflau amestecaţi catolici şi ariani; între ei se iveau mari şi dese certuri ce adesea se transformau în războaie şi omoruri.

Ermenegild, fiul lui Atanagild, rege al Vizigoţilor, era arian, deşi mama lui bună, Teodosia, fusese catolică. Murindu-i mama, tatăl se căsătoreşte cu Goswinta, o ariană "turbată"; Ermenegild însă ia în căsătorie pe Ingonda, o prinţesă catolică. Între mama vitregă şi soţie s-a ivit o ură atât de mare, încât Goswinta, nereuşind să o "convertească" cu vorba bună pe nora ei, într-una din zile o bate crunt, o dezbracă şi o cufundă în apa unui lac, pentru a o re-boteza după ritualul arian. În această situaţie, Ermenegild şi soţia lui sunt trimişi la Sevilia, unde era episcop Sfântul Leandru, fratele Sfântului Isidor. Ermenegild îmbrăţişează religia catolică şi pune la cale un plan de răsturnare a tatălui său, chemând în ajutor pe bizantini şi suevi. Planul este descoperit, Ermenegild se predă şi este aruncat în închisoarea din Valencia, apoi transferat la Tarragona. Aici are loc ultimul act al vieţii sale agitate. În ziua de Paşti a anului 585, 25 martie, tatăl lui Ermenegild trimite un episcop arian ca să-i ducă Sfânta Împărtăşanie. Ermenegild refuză să renunţe la credinţa catolică şi nu primeşte Sfânta Împărtăşanie din mâna episcopului eretic; este executat pe loc, conform ordinului dat de tatăl său; pentru acest motiv moartea lui este considerată un martiriu; Papa Sixt al V-lea, în 1586, a fixat comemorarea lui în ziua de 13 aprilie.

S-ar putea ca amintind aceste întâmplări întunecate şi sângeroase, din locuri şi timpuri foarte îndepărtate, să ne gândim că nu ne privesc pe noi; totuşi, ele ne ajută să înţelegem mai clar cuvintele apostolului Iacob: "De unde vin războaiele, şi de unde certurile dintre voi? Nu, oare, de aici, din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre?... Unde este pizmă şi intrigă, acolo este neorânduială şi orice rău". Aceste porniri acţionează şi astăzi ca şi atunci, şi tot la fel, adesea se ascund sub mantia zelului pentru credinţă şi dreptate. Ermenegild devine martir şi sfânt în momentul în care renunţă de a lovi şi primeşte cu demnitate lovitura de moarte; îl putem considera un frate al tâlharului de pe cruce.

* * *

Numele Ermenegild a fost foarte obişnuit în vechime la popoarele germanice, având în înţeles două elemente lăudabile: ermin = mare, grandios, puternic, şi gild = valoros, de preţ (înrudit cu gelten = a valora). Ermenegild s-a dovedit grandios, valoros nu când uneltea împotriva tatălui, ci atunci când de dragul adevărului a ales moartea.

adaptare după "Vieţile Sfinţilor"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti