SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfântul Martin I (? - 655)
papă și martir

13 aprilie (calendarul latin)

De loc din Todi (Umbra, Italia), Martin ajunge diacon al Bisericii din Roma. După moartea Papei Teodor, în ziua de 13 mai 648 este ales ca succesor la scaunul pontifical. În acest timp, imperiul roman de răsărit era condus de către împăratul Constans al II-lea, iar imperiul de apus, cu capitala la Ravena, era condus de un exarh care guverna în numele împăratului de la Constantinopol. În Biserică apăruse o nouă erezie, numită monotelism, erezie care se împotrivea învățăturii stabilite de sfintele sinoade. Îndată după alegere, Martin a luat în mână cu hotărâre cârma bărcii lui Petru. Nu a cerut, și nici nu a așteptat ca alegerea sa să fie ratificată de împăratul Constans al II-lea, care cu un an mai înainte semnase un document în apărarea învățăturii greșite a monoteliștilor. Pentru a împiedica răspândirea acestei erezii, Papa Martin a convocat în bazilica laterană un mare Conciliu, la care au fost invitați toți episcopii din Occident.

Condamnarea tuturor scrierilor monoteliste, ratificată în cinci sesiuni conciliare solemne, a provocat o reacție violentă la curtea din Constantinopol. Împăratul ordonă exarhului din Ravena, Olimpiu, să meargă la Roma și să aresteze pe Papa. Olimpiu a voit să depășească ordinele împăratului, și cu ajutorul scutierului său a plănuit să-l asasineze pe Martin I, în timp ce săvârșea Sfânta Liturghie în bazilica Santa Maria Maggiore. În momentul când s-a apropiat să primească Sfânta Împărtășanie din mâinile suveranului pontif, scutierul și-a scos pumnalul de sub manta, dar în aceeași clipă a orbit.

Probabil că acest fapt l-a determinat pe Olimpiu să-și schimbe atitudinea și să se împace cu Sfântul Pontif. Mai mult chiar, au discutat proiectele unei lupte armate împotriva Constantinopolului. În 653 Olimpiu moare de ciumă. Împăratul își poate duce la capăt răzbunarea, poruncind noului exarh de Ravena, Teodor Calliope, să-l aresteze pe papa.

Acuzat de a fi ocupat în mod ilegitim înalta funcție pontificală și de a fi uneltit împreună cu Olimpiu împotriva Constantinopolului, Martin este adus cu corabia în cetatea de pe malul Bosforului. Călătoria a durat mult, cincisprezece luni, și a fost începutul unui crud martiriu. În timpul numeroaselor opriri, nu s-a îngăduit să se apropie de Martin nici unei persoane din mulțimile de credincioși veniți să-l întâmpine pe Papa; nu i se dădea nici măcar apă să se spele. Ajungând în Constantinopol la 17 septembrie 654, Papa este dus în piața publică și întins pe salteaua sa ruptă, este expus timp de o zi întreagă insultelor poporului; după aceea este aruncat pentru trei luni în închisoarea Prandiaria. Apoi a început un lung și istovitor proces, în timpul căruia atât au fost de mari torturile la care a fost supus, încât acuzatul a fost auzit murmurând: "Faceți cu mine tot ce vreți; orice fel de moarte pentru mine va fi o binefacere".

Degradat public, dezbrăcat și expus asprimii frigului, încărcat cu lanțuri, a fost închis în celula rezervată condamnaților la moarte. În ziua de 26 martie 655 a fost scos din celulă și în secret expediat la Chersonez, în Crimeea, pentru a-și petrece restul vieții în exil. A suferit de foame și s-a consumat în cea mai totală părăsire timp de alte patru luni de zile, până când, la 16 septembrie din anul 655, moartea l-a smuls din locul suferințelor și l-a încredințat Păstorului Păstorilor, să-i ungă rănile adânci cu vinul bucuriei fără de sfârșit și cu untdelemnul vieții dumnezeiești.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire