SFINŢII

Sfântul Stanislau (1030-1079)
episcop şi martir
11 aprilie (calendarul latin)

Regele Boleslau al II-lea al Poloniei este amintit în paginile istoriei pentru expediţiile sale victorioase, prin care a consolidat tânărul stat polonez lărgindu-i graniţele, pentru refacerea şi reorganizarea agriculturii, pentru reformele juridice şi economice propuse de el. Despre acest rege, totuşi, primul istoric polonez, Vincenţiu Kadlubakc aminteşte şi unele nedreptăţi grave săvârşite, precum şi conduita imorală în viaţa lui particulară. Mergând pe acest drum, Boleslau întâlneşte un cenzor neînduplecat: Stanislau, Episcopul de Cracovia, care îşi ridică glasul şi-i aminteşte suveranului atotputernic datoria de a respecta drepturile celorlalţi.

Stanislau s-a născut prin anul 1030, în Dieceza de Cracovia, la Szczepanow, din părinţi săraci. Primele studii le face la călugării benedictini din Cracovia, şi apoi se perfecţionează la Liege, în Belgia. Întors în patrie, lucrează cu zel la păstorirea sufletească a credincioşilor din satul natal şi duce la bun sfârşit mai multe iniţiative în vederea ridicării bunei stări a locuitorilor din acele părţi. Când a murit Episcopul de Cracovia, Papa Alexandru al II-lea l-a numit pe Stanislau în acest post de conducere. Numirea lui a fost primită cu căldură nu numai de cler şi de popor, dar chiar şi de regele Boleslau, care, în primii ani, l-a ajutat pe noul episcop în opera de evanghelizare şi de formare a clerului secular, ce urma ca încetul cu încetul să preia locul călugărilor benedictini în administrarea Bisericii din Polonia.

Armonia dintre episcop şi suveran a durat până când curajosul episcop a trebuit să pună datoria lui de păstor mai presus decât îngăduinţa faţă de greşelile prietenului, deoarece purtările dezordonate ale regelui riscau să alimenteze imoralitatea supuşilor. Cronicile timpului istorisesc cum regele s-a îndrăgostit de o doamnă foarte frumoasă, Cristina, soţia nobilului Miecislau, şi fără a mai sta pe gânduri a trimis ostaşi să o răpească şi să o aducă la castel, spre uimirea şi indignarea întregii ţări.

Episcopul Stanislau îl ameninţă cu excomunicarea, pedeapsă prin care urma să fie exclus din Biserică şi de la dreptul de a purta coroana. Boleslau nu ţine seamă de avertismentul dat, şi atunci episcopul rosteşte sentinţa de excomunicare. Furia lui Boleslau nu mai cunoaşte margini; deoarece supuşii lui au refuzat să-i execute imediat hotărârea de a-i curma viaţa noului Ioan Botezătorul, el însuşi se repede în catedrală în timp ce Stanislau săvârşea Sfânta Liturghie şi cu o lovitură de sabie stinge pentru totdeauna glasul prietenului de odinioară. Chiar din ziua în care păstorul lor iubit şi neînfricat a pecetluit cu sângele său credinţa şi iubirea lui faţă de Cristos, polonezii l-au cinstit pe Stanislau ca sfânt şi martir. La glasul mulţimilor credincioase s-a adăugat declaraţia solemnă de canonizare care a avut loc la 17 august 1253, în bazilica Sfântului Francisc din Assisi.

* * *

Foarte răspândit în Polonia şi alte regiuni de limbă slavă, numele Stanislau are la origine două elemente; primul, o rădăcină indo-europeană care a dus la cuvintele: stare, stehen = a sta; al doilea cuvânt slav: slava = mărire; alăturate, ne dau numele Stanislaw, cu înţelesul de persoană care stă în picioare cu cinste, îşi păstrează demnitatea.

Istoria Sfântului Stanislau ne arată că demnitatea şi onoarea pot fi păstrate, chiar atunci când corpul se prăbuşeşte la pământ; şi pot fi pierdute chiar stând pe amândouă picioarele şi cu sabia în mână. "Ce-i va folosi omului de va câştiga lumea toată, dar sufletul şi-l va pierde?"

adaptare după "Vieţile Sfinţilor"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti