SFINȚII 

Viețile sfinților
sursa: www.catholica.ro

Sfânta Roza din Viterbo (1234-1252)
fecioară

La 84 km de Roma se află localitatea Viterbo, un oraș cu peste 50.000 de locuitori, păstrând cu mândrie întăriturile rămase de pe vremea romanilor, o frumoasă catedrală gotică și câteva din cele mai frumoase fântâni ale Italiei. În acest oraș, în anul 1234, dintr-o familie foarte modestă, s-a născut o fetiță căreia părinții i-au dat numele de Roza (trandafir), impresionați, probabil, de culoarea fragedă trandafirie a micuței. Încă din copilărie, Roza avea să apară ca o mesageră a cerului trimisă cu misiunea de a chema la credință și la pace pe concetățenii ei ajunși într-o stare de multă rătăcire, ură și decădere morală. Se spune că deja de la vârsta de 3 ani, Dumnezeu a săvârșit prin ea fapte extraordinare, învierea unei mătușe după mamă, decedată în mod cu totul neașteptat, transformarea în trandafiri a pâinilor mici pe care voia să le ducă săracilor fără a fi observată, și altele.

Un document rămas din acea epocă ne arată că într-o noapte de joi, dinaintea sărbătorii Sfântului Neculai din anul în care a murit împăratul Frederic al II-lea (1250), Roza a avut o viziune care a determinat-o să intre în ordinul Terțiar franciscan. I s-au arătat mai întâi câteva suflete ale unor răposați și apoi Preacurata Fecioară Maria care au invitat-o să meargă imediat la o anumită doamnă Zitta, superioară locală a ordinului Terțiar; aceasta avea să o ajute să îmbrace haina terțiarelor și să o întovărășească în vizita la trei biserici, ca semn al dăruirii ei totale lui Dumnezeu.

Mai înainte însă, a trebuit să treacă printr-o grea încercare atât ea cât și întreaga familie. Roza, mânată de dragoste față de Dumnezeu și față de oameni, a început să se adreseze concetățenilor ei în cuvântări înflăcărate, prin care le reamintea datoria de a face pocăință și a rămâne credincioși față de Cristos și față de Biserică, a cărei unitate era sfâșiată prin răspândirea din ce în ce mai mare a ereziei patarinilor și catarilor, și prin sângeroasele certuri dintre cetățeni. Cuvintele Rozei au fost interpretate în sens politic și considerate drept un act de fățișă împotrivire contra împăratului Frederic al II-lea; "il podesta" - primarul - Mainetto di Bovolo a trimis în exil întreaga familie a Rozei.

Se pare că timpul petrecut la Soriano a durat doar câteva săptămâni, deoarece a intervenit moartea împăratului, prevestită de Roza. În drum spre casă, în localitatea Vitorchiano, tânăra Roza prin rugăciunile ei obține vindecarea unei femei oarbe numită Delicata; de asemenea, aduce la credință pe o eretică foarte îndârjită, supunându-se probei numită "judecata lui Dumnezeu". Judecata lui Dumnezeu - sau ordaliile - era o probă la care se supuneau unele persoane, după ce au fost folosite toate mijloacele omenești, pentru a-și dovedi nevinovăția, sau pentru a dovedi adevărul unei afirmații. Proba consta în a lua cu mâna un fier înroșit, a introduce mâna într-un vas cu apă clocotită, a merge desculț pe cărbuni; dacă persoana în cauză nu suferea nici o vătămare, era considerată nevinovată, sau se lua ca adevărat ceea ce afirma ea. Această practică a fost interzisă de Biserică.

Revenind la Viterbo, Roza a încercat să intre într-o mănăstire de călugărițe, dar nu a fost primită. De fapt, deși în mijlocul vieții agitate a lumii, sufletul ei era fără încetare absorbit de Dumnezeu, care a înzestrat-o cu daruri atât de extraordinare încât era privită ca o arătare venită din ceruri, nu ca o făptură pământească. Despre sfârșitul ei nu se știe decât că a murit la vârsta de 18 ani și a fost înmormântată fără sicriu sub dușumeaua bisericii Sfânta Maria del Poggio. După 18 luni a fost dezgropată și aflată intactă, ca în ziua înmormântării.

Trupul ei, neatins de putrezire, a fost așezat într-o raclă artistic lucrată în care s-a păstrat timp de secole; un incendiu a distrus biserica și a transformat în cenușă racla, dar trupul a rămas intact, doar puțin înnegrit de fum. Și astăzi se păstrează în aceeași stare, iar toți vizitatorii orașului - și sunt foarte mulți - se consideră fericiți să privească și să venereze vasul de lut care acum mai bine de 700 de ani a purtat un suflet de aur, emanând parfum de trandafiri. Faptele minunate atribuite mijlocirii cerești a Rozei au confirmat titlul de sfântă care i-a fost dat chiar pe cînd trăia. A fost canonizată în anul 1457.

* * *

Între prenumele care au la origine numele unei flori, Roza = trandafir, este cel mai răspîndit. Trandafirul care își apără parfumul și frumusețea cu spinii înțepători ne amintește una din marile legi ale vieții sufletești: curățenia, demnitatea, pacea sufletului trebuiesc apărate cu grijă dacă vrem să ne bucurăm de ele. Spinii mortificației, ai reculegerii, ai renunțărilor fac să sângereze gura balaurului care a jurat moarte purității și iubirii.

adaptare după "Viețile Sfinților"
Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice București


 

 

 

© 2003-2007 - ProFamilia.ro - sit recomandat de Conferinta Episcopilor Catolici din Romania
situl include materiale cu diverse drepturi de autor: va rugam să le respectati
navigarea pe acest sit presupune acordul cu conditiile de folosire